Domnitorul care l-a împiedicat pe Suleyman Magnificul să facă pașalâc dn Țara Românească. Asasinat în biserică

Numele acestui domnitor al Țării Românești este trecut în istorie drept Radu al V-lea, dar toată lumea îl știe în formula Radu de la Afumați.

În prima parte a domniilor sale din Muntenia a reușit să împiedice concretizarea dorinței lui Suleyman Magnificul de a transforma țara în pașalâc.

Dar, în obișnuita tradiție împământnită în principat în perioada medievală, a fost ucis chiar de boierii săi, chiar întro biserică.

Radu de la Afumați, oponentul lui Suleyman Magnificul

Pe Radu de la Afumați n-o să-l punem nicioată în același plan cu domni ca Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș sau Mircea cel Bătrân.

Dar, dincolo de asta, el se numără printre cei mai importanți conducători din rândul doi al domnitorilor noștri.

A purtat 20 de bătălii, toate trecute pe piatra sa de mormânt, și, cum spuneam, a salvat Țara Românească de pericolul transformării în pașalâc.

Citește și: Cum a sfârșit domnitorul care a vrut să reunifice cele trei Țări Române? Era de origine italiană

Se pare că și-a căpătat supranumele „de la Afumați” după numele unei lupte cu turcii care s-a dat lângă localitatea Afumați, în județul Ilfov de azi. Alte opinii susțin că acesta era, de fapt, numele unei moșii pe care domnul a avut-o în stăpânire.

Născut pe la 1493, era unul dintre fiii lui Radu cel Mare (domn între 1495-1508) și a urcat pe tron în vremuri foarte dificile pentru Țara Românească, dar și pentru lumea creștină, în general.

Și asta din cauză că otomanii conduși de sultanul Suleyman Magnificul reușiseră să cucerească cetatea Belgradului, în 1521, ceea ce le deschidea larg calea către Viena și inima Europei.

În aceste condiții, cum Teodosie, fiul nevârstnic al fostului domn, Neagoe Basarab, care-i urmase tatălui său pe tron, a fost asasinat de „autori necunoscuți”, boierii l-au ales în fruntea țării pe Radu, în 1522.

El a domnit în patru rânduri, dar se poate spune că perioada stăpânirii sale asupra țării s-a întins pe perioada decembrie 1522 - ianuarie 1529, cu câteva întreruperi cauzate de luptele pentru tron cu un ambițios rival, Vladislav al III-lea.

Astfel, la finalul lui 1522, existând pericolul transformării ţării în paşalâc „boiarii … s-au unit toţi şi s-au înpăcat şi şi-au rădicat domn, cu voea tuturor, pă Radul de la Afumaţi”, „pentru că piiare ţara de turci”, scria cronicarul Radu Popescu, conform enciclopediaromaniei.ro.

În această situaţie, Suleyman Magnificul i-a poruncit lui Mehmed, pașa de Nicopole, să ocupe ţara, acordându-i acestuia chiar firman de domnie.

Pașa, care pretindea că se trage el însuși din neamul Basarabilor, s-a pus pe treabă prin februarie, luând primele măsuri în sensul dorit de sultan.

Citește și: Cine a fost primul domn al Moldovei numit de turci? Era nepotul lui Ștefan cel Mare. Ucis în somn

Dar noul voievod, cu trupele proprii, căruia i-au venit în ajutor și boierii antiotomani cu oștenii lor, îl învinge pe Mehmed Pașa în bătălia de la Glubavi, actualul județ Giurgiu, pe Neajlov

Mehmed s-a retras la sudul Dunării pentru a-şi reface forţele, iar domnul a purces spre Bucureşti pentru a pregăti apărarea.

Radu de la Afumați, înmormântat la Curtea de Argeș

Otomanii revin periodic şi cele două părţi se confruntă în mai multe rânduri: la Ştefeni (pe Neajlov), Clejani (sudul Bucureştiului), Bucureşti, Ciocăneşti (jud. Dâmboviţa), Târgovişte şi Argeşel, victoria fiind când de-o parte, când de cealaltă.

Dar mai important este faptul că turcii au câștigat-o pe ultima, cea din aprilie 1523, și l-au numit domn pe Vladislav al III-lea.

Însă, în stilul deja tradițional medieval românesc, acesta a fost înlăturat spe finalul anului de către boierii munteni, iar Radu de la Afumaţi a profitat de situaţie şi, în ianuarie 1524, a redevenit domnitor al Ţării Româneşti.

Vladislav al III-lea nu a renunţat atât de uşor la conducerea ţării, mai ales că a primit sprijin din partea Craioveştilor, una dintre cele mai influente familii de boieri din Ţara Românească.

În aprilie 1524, Radu de la Afumaţi își pierde din nou tronul în favoarea lui Vladislav,, fiind nevoit să lupte inclusiv contra unui frate vitreg de-ai săi, Radu Bădică, care avea să urce și el, ceva mai târziu, în scaunul domniei.

Cum Vladislav nu uitase de trădarea anterioară a boierilor comite o mare greșeală, înlocuindu-l pe boierul Pârvu, ce aparținea tocmai neamului Craioveștilor, din funcţia de ban.

Puternica familie nu a privit cu ochi buni mutarea săvârşită de Vladislav, așa că a schimbat tabăra, trecând de partea lui Radu de la Afumaţi.

Cu sprijinul acestora, Radu face din nou rocada la putere cu rivalul său. după ce, în septembrie 1524, reusește să-l învingă pe Vladislav, la Dridu, redobândind tronul ţării.

Iar prima măsură pe care o ia, pentru a avea parte de linişte, este de a se supune turcilor. O decizie strategică, ce nu diminuează cu nimic din meritele luptelor duse până atunci împotriva transformării țării în pașalâc.

Dar Radu trebuia „să treacă puntea”, astfel că era nevoit să se facă frate și cu dracu', după cum spune vechea vorbă.

Citește și: De ce sabia lui Ștefan cel Mare nu poate fi recuperată din Turcia? Schimbul propus de Ceaușescu

„Astăzi, voevodul Ţării Româneşti ce a alungat pe cel pus de sultan, a venit şi a sărutat mâna sultanului, spunând că recunoaşte ca dreaptă suveranitatea lui şi că voieşte să fie tributarul lui, pentru care lucru a fost bine primit şi s-a înapoiat cu bine”, scria istoricul Eudoxiu Hurmuzachi despre Radu de la Afumaţi, potrivit adevarul.ro.

Dar, exact când credea că se poate liniști - presiunea externă otomană dispărând - Radu își pierde din nou tronul în favoarea neobositului Vladislav, în aprilie 1525.

Avea să fie și ultima oară pentru acesta, deoarece, doar patru luni mai târziu, în august, banul Pârvu - cel demis anterior de Vladislav și repus în funcție de Radu - îl omoară pe Vladislav, astfel că Radu de la Afumați devine încă o dată domnitor.

Și pentru el, însă, va însemna ultima domnie, doar că va fi cea mai lungă, de aproximativ 3 ani și jumătate.

Fără presiune otomană, scăpat de grija lui Vladislav, pentru Radu se părea că lucrurile se așezaseră, în sfârșit, pe albia cea mai bună.

Dar n-a avut parte de liniște nici acum, tocmai din cauza căsătoriei sale, în 1526, cu domnița Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, devenind astfel chiar rudă a Craioveștilor.

Însă a fost o problemă: la mâna domniței aspirase și voievodul Moldovei, Ștefăniță - cunoscut și drept Ștefăniță cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea - care era fiul lui Bogdan cel Orb, deci nepotul lui Ștefan cel Mare, moștenind firea aprigă a acestora.

Astfel, lupta a devenit inevitabilă, între cei doi dându-se trei bătălii, două câştigate de Ştefăniţa, dar ultima - cea hotărâtoare - de Radu de la Afumaţi.

După ce a rezolvat și problema aceasta, Radu a fost lovit ca de un fulger venit din senin de veșnicile nemulțumiri ale boierilor.

Nu ale tuturor, ci doar ale celor care nu vedeau cu ochi buni puterea tot mai mare pe care o căpătase familia Craioveștilor.

Iar boierii frustrați n-au stat doar să se plângă, ci au acționat concret și dur. Abia se intrase în anul de grație 1529 când, pe 2 ianuarie, un complot condus de vornicul Neagoe şi postelnicul Drăgan l-a luat total pe nepregătite pe voievod.

Acesta a reușit, inițial, să fugă, însă a fost prins de boierii trădători în apropiere de Râmnicu Vâlcea, apoi omorât în interiorul bisericii de pe dealul Cetăţuii, chiar sub ochii preotului de-acolo.

În aceeaşi zi a fost omorât şi Vlad, fiul lui Radu de la Afumaţi, pentru ca boierii respectivi să scape și de grija vreunui pretendent la tron din partea fostului domn.

Citește și: Unde a dispărut coroana lui Ștefan cel Mare? Doar o replică se află la Putna, la mormântul acestuia

Dar Radu mai avea mai avea un fiu „din flori”, Radu Ilie, poreclit Haidăul, care avea să devină voievod vreo două decenii mai târziu, în 1552.

Radu de la Afumați - cu o viață, domnie, dar și moarte ce simbolizează cel mai bine calitățile, dar și marile defecte ale clasei conducătoare din Țările Române în Evul Mediu - își doarme somnul de veci în Mănăstirea Curtea de Argeș, pe piatra sa de mormânt fiind trecute toate cele 20 de bătălii pe care le-a avut în timpul vieții.