La 6 martie 1945, primul guvern comunist din România era constituit, avându-l ca Președinte al Consiliului de Miniștri pe dr. Petru Groza.
Trecuse doar o lună de la Conferința de la Ialta, când Marile Puteri se înțeleseră asupra împărțirii sferelor de influență, iar România fusese lăsată, alături de alte țări, la cheremul Uniunii Sovietice.
În acel context a apărut în București un personaj sinistru a cărui misiune a fost cea de a impune regelui Mihai și României un guvern comunist.
Criminalul din Rusia ce a impus primul guvern comunist în România, la 6 martie 1945: „Ialta sunt eu”
La 27 februarie 1945, după ce participase alături de „tătuțul” Stalin la Conferința de la Ialta, ce a avut loc între 4-11 februarie, sosea în București Andrei Ianuarevici Vîșinski, ministrul adjunct al afacerilor externe al Uniunii Sovietice.
Era un personaj aparent inofensiv, cu figură de birocrat pe care ochelarii îl făceau să pară un pic mai uman decât era.
De fapt, era un instrument sinistru în mâna lui Stalin care avea deja pe conștiință zeci și sute de mii de execuții ale celor care nu doar se împotriviseră regimului comunist-stalinist sovietic, dar mulți fuseseră chiar „tovarăși de luptă” încă de pe vremea lui Lenin.
De origine poloneză, Vîșinski se născuse la 10 decembrie 1883, în Odessa, în Imperiul Rus de atunci.
Citește și: Rusia a impus ciuma comunistă în România, în 1945. Cum a ajuns la putere un partid cu 794 de membri?
Nu prea avea o origine „sănătoasă” conform normelor comuniste, mai târziu obișnuind să se prezinte - mai ales când era deja „afumat” de vodcă - drept „un burghez din Odessa”, conform historia.ro.
Mai mult, în tinerețe fusese în tabăra menșevicilor, partenerii comuniști, apoi „țintele” bolșevicilor conduși de Lenin, din rândurile cărora a dezertat fără nicio tresărire.
Andrei Vîșinski (în stânga, cu ochelari), alături de Petru Groza (în mijloc, în palton negru) și Gheorghe Gheorghiu-Dej (în dreapta, palton deschis la culoare) - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 47/1945
Tocmai de aceea, s-a străduit cu enorm de mult zel să intre în grațiile noului stăpân de la Kremlin, după moartea lui Lenin din 1924, Iosif Visarionovici Stalin.
Și a reușit atât de bine, încât Generalissimul i-a apreciat ferocitatea și lipsa de scrupule, astfel încât la promovat, în 1935, în funcția de Procuror General al URSS.
Astfel, Vîșinski a devenit „paravanull” legal al Marii Epurări inițiate de Iosif Stalin, căreia i-au căzut victime miioane de oameni.
Primul guvern comunist, instalat la presiunea lui Andrei Vîșinski, emisarul lui Stalin
Orice dușman al „tătucului” trebuia pedepsit exemplar, trebuia să dispară, de regulă cu un glonte în cap sau prin pustiul înghețat al Gulagului din Siberiei.
Că Stalin a fost mulțumit de activitatea lui Vîșinski o dovedește faptul că în 1939 acesta devine vicepremier al guvernului sovietic - funcție pe care o va păstra până în 1944 - iar din 1940 ministru adjunct al afacerilor externe al URSS, fiind „secundul” lui Veaceslav Molotov.
Din această calitate, Vîșinski a descins în București, spre sfârșitul acelei luni februarie. Politicienii români știau foarte bine ce-i poate pielea. Simpla lui apariție undeva provoca spaima interlocutorilor români.
Elita noastră politică se temea de el mai mult decât de toți mareșalii sovietici la un loc. Nutrea un profund dispreț pentru lumea din jur, iar pe români îi trata ca pe niște sub-oameni.
Nu cerea păreri, nu conversa, doar dădea ordine din înalta poziție de emisar al „părintelui popoarelor”, Stalin.
Citește și: România, vândută Rusiei înainte de Ialta, în 1944. Actul de la Moscova semnat la o sticlă de whisky
La acea dată, prim-ministru încă era generalul Nicolae Rădescu, care avea să fie ultimul premier necomunist pentru următorii 45 de ani. Dar zilele îi erau numărate, deoarece comuniștii se agitau pentru a acapara cât mai multă putere.
Cu trei zile înainte de descnderea lui Vîșinski, comuniștii și simpatizanții bolșevicilor - conform scenariului conceput de Moscova - au împânzit capitala.
Primul guvern comunist al României, instalat pe 6 martie 1945, a fost condus de Petru Groza - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 92/1945
Scoși la proteste de stradă de către Frontul Național Democrat (FND), în drum spre Piața Unirii de azi, manifestanții au scandat „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciștii!“ „Moarte reacționarilor, moarte fasciștilor, moarte trădătorilor!“.
Trebuie spus că FND era un partid-umbrelă condus de Vasile Luca (Luka László) sub care se adăposteau Partidul Comunist din România (PCdR) și formațiunile politice cripto-comuniste din jurul său, precum Frontul Plugarilor condus de Petru Groza.
Demonstrația a devenit violentă și s-au tras focuri de armă dinspre şi înspre protestatari, înregistrându-se mai mulți morți şi răniţi. Acțiuni similare, soldate cu victime, au fost organizate de comuniști, concomitent, la Craiova, Caracal și Brașov.
României i se înscena, de fapt, un război civil, pentru ca autoritățile să pară incapabile să gestioneze criza. În seara aceleiași zile, la ora 22.00, prim-ministrul Nicolae Rădescu susține, la radio, un faimos discurs.
„O mână de canalii devorate de ambiții, la ordinul a doi străini, Ana Pauker și ungurul Vasile Luca, încearcă să subjuge poporul român și, în acest scop, nu ezită să se folosească de armele teroarei. (...) Vor să asasineze țara”, spunea, printre altele, Rădescu, potrivit amintiridincomunism.wordpress.com.
În aceeași zi, Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Lucrețiu Pătrășcanu și alți lideri comuniști au semnat un apel prin care îi cereau regelui Mihai demisia „călăului Rădescu”.
Primul guvern comunist s-a format acum 80 de ani
Așa se face că, la 27 februarie 1945, Vîșinski ateriza în Capitală pe Aeropotul Băneasa cu misiunea de a rezolva situația. Firește, pe gustul Marelui Lider de la Kremlin.
În aceeași seară, la ora 21.00, aflat în audiență la regele Mihai, el dă citire unui comunicat „în numele guvernului de la Moscova“.
Citește și: Putin vrea ca România să intre sub influența Rusiei. Diaconescu: ”Am fost informați despre discuții”
„Demonstrațiile de stradă, tulburările din fabrici şi uzine, starea presei, toate dovedesc că Nicolae Rădescu nu mai poate asigura ordinea în ţară” afirma Vîşinski, justificând astfel solicitarea imperativă a Moscovei pentru demiterea premierului Nicolae Rădescu și formarea unui nou guvern.
Soluția politică propusă de Vîşinski era Petru Groza – premier, Gheorghe Tătărescu (fost prim-ministru liberal în timpul regelui Carol al II-lea, dar care a încercat ulterior să intre în grațiile comuniștilor) – vicepremier.
„Trebuie ascultată vocea poporului“, i-ar fi spus Vîşinski regelui Mihai, conform lui Ivor Porter, spion britanic și apropiat al monarhului. Tonul discuțiilor s-a păstrat, pentru început, în limita protocolului diplomatic.
Petru Groza (în picioare) șeful primului guvern comunist, la aceeași masă cu Regele Mihai și Regina-mamă Elena, la un evenment oficial - Foto: auropolitics.ro
A doua zi, pe 28 februarie, cum nu primise niciun răspuns la „comunicat”, Vâșinski se prezintă din nou la Palatul Elisabeta.
Vîșinski a lovit cu pumnul în masa regelui Mihai
În timpul acestei întrevederi, regele Mihai I a invocat acordurile de la Ialta – încheiate între URSS, SUA și Marea Britanie chiar la începutul lunii februarie 1945, care garantau țărilor europene, inclusiv României, dreptul de a-și păstra autonomia în politica lor internă.
Dar aceste drepturi erau doar cuvinte aruncate pe o hârtie, pentru că adevărată împărțire a sferelor de înfuență în Europa avusese loc la 9 octombrie 1944, cu ocazia întâlniri Churchill - Stalin de la Moscova.
Atunci, se întocmise așa-numitul „Acord de procentaj”, documentul cinic prin care milioane și milioane de oameni, inclusiv românii, erau lăsați la mâna Uniunii Sovietice.
La acest argument, Andrei Vîşinski ar fi lovit cu pumnul în masă, strigând: „Ialta sunt eu!”, ieșind apoi furios din audiența la Rege și trântind ușa cu atâta putere, încât s-a crăpat peretele.
Gestul său a fost confirmat de mai mulți martori, precum Constantin Vișoianu, prezent la întrevedere, in calitate de ministru de Externe), dar și de țărănistul Corneliu Coposu, sosit la Palat la scurt timp după incident.
Referitor la acest episod, în 1990, într-un interviu acordat scriitorului Mircea Ciobanu, regele Mihai descria întreaga scenă.
„A bătut cu pumnul în masă. A strigat. Observasem că, de la o întrevedere la alta, este tot mai agitat […] Când Vîşinski a plecat de la mine era în culmea furiei. […] A ieșit din încăpere trântind ușa.
A trântit-o atât de tare, încât zidul din preajma canatului s-a fisurat. […] Mi s-a comunicat, de altfel, că atunci când s-a suit în mașină râdea. Un mod de-a trata pe care diplomația sovietică l-a folosit cu succes“, mărturisea fostul rege al României.
Citește și: Canalul „Eurasia”, reiterat de Putin, prezentat de Călin Georgescu. A fost conceput de Stalin în '30
Deși Mihai I s-a opus cât s-a putut schimbării de guvern și accederii comuniștilor la și mai multă putere, el era singur, în timp ce tabăra inamică avea tancurile sovietice în spate.
În plus, Serviciul Special de Informații (SSI) informa,tot pe 28 februarie, că „În ultimele zile, au sosit în București noi unități NKVD. Acum sunt 6 batalioane cazate la Regimentul 2 Vânători şi Regimentul 6 Mihai Viteazul şi în diferite clădiri din Capitală“, mai scrie sursa menționată.
Până la urmă, sfătuit și de cei mai apropiați colaboratori, regele Mihai a decis să cedeze șantajului, în speranța că puterile occidentale își vor îndrepta privirea și către situația tot mai „roșie” din România.
În acest context, Nicolae Rădescu demisionat, iar regele Mihai Ia fost nevoit să îl numească prim-ministru pe Petru Groza.
Chiar dacă părea un guvern care aduna mai toate forțele politice ale țării, așa cum stipulau înțelegerile de la Ialta, comuniștii dețineau pozițiile cheie, în ministere de forță, reprezentanții partidelor istorice fiind doar un „decor” necesar la acel moment.
De altfel, componența și structura cabinetului se va schimba drastic după nici doi ani, la 30 noiembrie 1946, pentru ca după doar un an, comuniștii să „bifeze” și înlăturarea Monarhiei, forțându-l pe regele Mihai să abdice, la 30 decembrie 1947.
În schimb, după ce „stins lumina” democrației în multe țări ajunse sub bocancul URSS, Vîșinski a fost recomensat în 1949 cu funcția de titular al postului de ministru de externe „plin”, urmându-i lui Molotov.
A deținut acea poziție până la moartea lui Stalin, în martie 1953, dar „ picat tot în picioare, fiind trimis ca reprezentant permanent al Uniunii Sovietice la ONU.
Ironia soartei a făcut ca, aflat la datorie, să moară pe pământ american, la New York, pe 22 noiembrie 1954, la vârsta de 71 de ani. Trupul i-a fost readus în URSS și A.I. Vîșinski a fost îngropat lângă celebra Piață Roșie din Moscova.
