Primul guvern comunist din România a fost impus de un criminal venit din Rusia ce avea deja zeci și sute de mii de victime pe conștiiință. Acum 80 de ani, la 6 martie 1945, ajungea la conducerea țării primul guvern comunist, avându-l în frunte pe Petru Groza.
Rusia a impus ciuma comunistă în România, în 1945, după cum și astăzi ar dori să-și reinstaleze dominația asupra țării și a fostelor state comuniste, așa cum și-a declarat intențiile, săptămâna aceasta, la negocierile emisarilor americani cu cei ruși de la Riad.
Cum a fost forțat Regele Mihai să abdice? La 30 decembrie 1947, tânărul monarh al României, de doar 26 de ani, semna documentul prin care renunța la tron, țara transformându-se, în aceeași zi, în republică. Pentru a ajunge aici, Petru Groza și Dej au apelat la câteva trucuri.
Canicula uitată din România, din 1946. Valul de căldură ce a lovit țara noastră, în această perioadă, este greu de suportat. Dar în urmă cu 78 de ani, o altă vară fierbinte i-a terorizat pe români, temperaturile la sol ajungând chiar și la 61 de grade Celsius.
16 noiembrie 1979: La București, s-a dat în folosință, „experimental“, primul tronson al magistralei I a metroului, între stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea.