Ce mare imperiu a purtat numele de Romania? Atunci când vorbim despre Imperiul Roman de Răsărit, mai ales după căderea Imperiului Roman de Apus, îl identificăm cu Imperiul Bizantin și pe locuitorii săi cu bizantinii.
Este de fapt o definiție convențională, mai comodă, apărută abia în secolul al XVI-lea, pentru a distinge Imperiul Roman de Răsărit de Imperiul Roman unificat și, după divizare, de cel de Vest, în care se afla Roma. Însă numele oficial al acelui măreț stat medieval a fost cel de Romania.
Ce mare imperiu a purtat numele de Romania? A existat peste 1.000 de ani. Îl știm sub altă denumire
Ceea ce noi numim Imperiul Bizantin, de fapt, nu a avut niciodată acest nume, iar cetățenii săi și chiar locuitorii orașului Bizanț nu s-au identificat niciodată ca „bizantini”.
Cu toate acestea, diferit în multe privințe de Imperiul Roman de Apus, începând cu cel lingvistic, deoarece limba principală era greaca, iar după Marea Schismă din 1054 și religios.
De fapt, marele imperiu a purtat, în mod oficial, numele de „Romania”, iar cetățenii săi se autodefineau drept „romani”, considerându-se urmași direcți ai Imperiului Roman.
Citește și: Care a fost singurul imperiu al românilor din istorie? A durat 235 de ani. Rival al celui bizantin
Numele - purtat și de țara noastră la ora actuală - derivă tocmai din cuvântul latin „Romanus” („romani”).
Pe de altă parte, termenul cu care a fost denumit principatul care a dat naștere actualei Românii, Valahia, derivă din cuvintele germanic Vlah și Walsch, cu care erau definite populațiile de limbă latină din Imperiul Bizantin, scrie rerumromanorum.com.
Și asta, chiar dacă Țările Române n-au făcut parte din acesta decât parțial și pentru o scujrtă perioadă de timp, după războaiele daco-romane.
Biserica Sfânta Sofia - transformată în moschee după cucerirea otomană - din Constantinopol, Istanbulul de azi, a fost locul încoronării multor împărați bizantini - Foto: Pexels
Tradus în limba română, „Romania” a devenit Țara Românească, „Țara Romanilor”, iar în 1862, când principatele Valahia și Moldova au fost unificate pe deplin sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza ele au foar denumite, în mod comun, România, titulatură ce avea să devină oficială odată cu Constituția din 1866 a principelui Carol, viitorul rege Cariol I.
Dar cum s-a ajuns la această situație nu atât de ciudată precum ar putea să pară, însă destul de puțin cunoscută publicului larg?
Împăratul Constantin cel Mare, care a domnit între 307-337, iar din 324 ca singur împărat - cel care a oferit libertate de credință creștinilor - a mutat capitala Imperiului Roman în anul 330 pe locul orașului Byzantion (Bizanț), un oraș grecesc vechi, redenumindu-l Constantinopol, adică „orașul lui Constantin”.
Romania era denumirea oficială a Imperiului Bizantin
Constantin l-a numit de fapt „Nova Roma” (Noua Romă), dar numele nu a intrat niciodată în folosirea zilnică, iar Roma și-a păstrat privilegiile sale politice și comerciale.
Spre finalul secolului al IV-lea, în 395 în urma morţii împăratului Teodosiu I, Imperiul Roman a fost împărtit în două părţi între cei doi fii ai lui Teodosiu I.
Honorius devine împărat (395 – 423) al părţii occidentale a imperiului, cu capitala la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395 – 408) al părţii răsăritene, cu capitala la Constantinopol.
Grecii, majoritari în administraţia bizantinaă vor denumi noul imperiu „Basileia ton Rhomaion”, adica „Împărăţia descendenţilor Romei”.
Citește și: Cine a fost Orban-dacul, care a contribuit la căderea Constantinopolului? Ce a făcut pentru Mahomed?
În ciuda faptului că elenii, îi vor greciza treptat pe romanii din Imperiul de Răsărit, iar majoritatea Împăraţilor romani de după sec.III vor fi de origine tracă, dacă sau iliră, grecii vor insista să-şi arate descendenta de la Roma.
În Imperiul Bizantin termenul de Rhomaioi va defini, după secolul al IV-lea, pe toţi locuitorii imperiului de răsărit şi ai comunitătii lui Hristos, noţiunea având semnificaţie politică, juridică, culturală şi religioasă, dar nu şi etnica.
Sub termenul de Rhomaioi, pe lângă greci vor mai fi acceptaţi şi celelalte populaţi stăpânite sau controlate de bizantini: vlahi, bulgari, sârbi etc.
Numele de Romania va fi utilizat de către occidentali încă din secolul al VII-lea pentru denumirea a ceea ce noi denumim Imperiului Bizantin.
Între anii 1204 - 1261, după ocuparea Constantinopolului de către latini și crearea efemerului Imperiu Latin de Constantinopol, acestia vor adopta la rândul lor în documente numele de Romania.
Pe parcurs acest termen îl vor extinde asupra întregii Italii şi asupra tuturor cetăţenilor romani din Imperiu.
Împăratul Iustinian I, cel care a construit Sfânta Sofia, era de origine traco-getă - Foto: arhiva
Însă, după căderea Constantinopolului în 1453, în urma cuceririi orașului de către otomani, denumirea „Romania” a căzut în uitare în fața noilor realități politice.
Abia în secolul al XVI-lea, istoricul german Hieronymus Wolf (1516-1580) a introdus termenul de „Bizanț” pentru a diferenția Imperiul Roman de Apus de ceea ce rămăsese din Imperiul Roman de Răsărit.
Acesta a propus denumirea „Bizanț” în lucrarea sa „Corpus Historiae Byzantinae”, fără însă a acorda o importanță deosebită numelui original al imperiului, „Romania”.
Citește și: De unde vine numele de Rusia? Ce însemna inițial? Legătura cu vikingii din nordul Europei
Noua titulatură „a prins” atât de mult, încât, de-a lungul secolelor, numele „Romania” a fost înlocuit treptat cu termenul de „Bizanț”, iar la nivel global, Imperiul Bizantin a fost cunoscut mai ales sub această denumire.
Însă, poate chiar fără să știm până acum, România poartă numele unuia dintre cele mai mari imperii din istoria lumii, date fiind legăturile comune ce duc până la Roma, romani și Imperiul Roman.
