Un bărbat din Indonezia s-a deghizat în soţia sa pentru a putea urca la bordul unui avion de pe o rută internă, în pofida faptului că era infectat cu noul coronavirus, a anunţat vineri un reprezentant oficial, relatează DPA.
Un bărbat din Indonezia s-a deghizat în soţia sa pentru a putea urca la bordul unui avion de pe o rută internă, în pofida faptului că era infectat cu noul coronavirus, a anunţat vineri un reprezentant oficial, relatează DPA.
Guvernul conservator al Greciei condus de premierul Kyriakos Mitsotakis a deschis ușa pentru impunerea vaccinării anti-Covid obligatorii după ce a permis ministerului sănătății să extindă lista categoriilor profesionale care pot fi vizate de măsură, relatează Euractiv.
Într-o mișcare strategică de neutralizare a impactului sancțiunilor SUA asupra transporturilor de petrol în străinătate, Iranul a inaugurat joi un terminal petrolier în Marea Oman, ocolind Strâmtorea Ormuz.
Lansată de ceva vreme în cursa dezvoltării rachetelor hipersonice ca Avangard, Kinjal, iar acum şi Zircon, Rusia este, potrivit experţilor, cu un "pas înainte" în domeniu, avantaj pe care l-ar putea utiliza în negocierile privind controlul armelor, arată o analiză France Presse.
Uniunea Europeană a rearfirmat că gazoductul Nord Stream 2, între Rusia şi Germania, 'nu este un proiect de interes comun pentru UE', dar a precizat că va examina acordul convenit săptămâna aceasta între SUA şi Germania, relatează Reuters.
Un băiat în vârstă de 11 ani din India a murit în urma contractării unui virus al gripei aviare din tulpina H5N1, acesta fiind primul deces din această cauză înregistrat în ţară.
Rusia s-a „deconectat cu succes” de la world wide web în timpul testării internetului său „suveran”, relatează Moscow Times.
Varianta Delta face ca numărul contaminărilor să crească în Italia, miercuri fiind 4.259 cazuri noi față de 3.558 din ziua precedentă.