Atacurile asupra spitalelor şi şcolilor din Ucraina pun în pericol iminent aproximativ şase milioane de copii, a avertizat luni organizaţia umanitară Salvaţi Copiii.
Atacurile asupra spitalelor şi şcolilor din Ucraina pun în pericol iminent aproximativ şase milioane de copii, a avertizat luni organizaţia umanitară Salvaţi Copiii.
Papa Francisc a vizitat spitalul de pediatrie din Vatican „Bambino Gesu” unde sunt internați copiii ucraineni care sunt tratați după ce au fugit de războiul din patria lor.
După ce nu a reușit să cucerească Kievul, președintele rus Vladimir Putin este nevoit să schimbe tactica în războiul cu Ucraina și trece la o strategie de „protecție a principalelor obiective teritoriale”.
Ambasadorul Chinei în SUA dă asigurări că Beijingul nu va spriini militar Rusia în războiul din Ucraina, însă nu a exclus că lucrurile s-ar putea schimba în viitor, relatează The Guardian.
Căpitanul Andrei Pali, adjunct al comandantului flotei ruse din Marea Neagră, a fost ucis în războiul din Ucraina, a anunţat duminică guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvojaev, citat de Reuters.
Fostul general american și șef al CIA, David Petraeus, a explicat la CNN cum reușesc militarii ucrainei să-i omoare pe generalii ruși.
Jurnalista Marina Ovsiannikova, celebră de când a apărut cu o pancartă anti-război într-un jurnal de ştiri al televiziunii ruse Pervîi Kanal (Canalul Unu), le-a cerut duminică compatrioţilor ei să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei, transmite AFP.
Proprietăți în valoare totală de „jumătate de miliard de euro” deținute de 30 de magnați ruși au fost, de asemenea, înghețate pe teritoriul francez.