vineri 21 august
EUR 5.2535 USD 4.4884
Abonează-te
Newsweek România

Incendiu puternic în Portul Midia. O navă încărcată cu minereu a luat foc. Pompierii intervin de urgență

Data publicării: 21.08.2026 • 08:15 Data actualizării: 21.08.2026 • 08:15
Incendiu în Portul Midia - Foto: Facebook/ziuadeconstanța
Incendiu în Portul Midia - Foto: Facebook/ziuadeconstanța

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață la o navă încărcată cu minereu, aflată în Portul Midia. Flăcările au cuprins pupa vasului, iar ISU Constanța a mobilizat mai multe autospeciale și echipaje de intervenție.

O intervenție de amploare este în desfășurare vineri dimineață în Portul Midia, după ce un incendiu puternic a izbucnit la bordul unei nave care transportă minereu.

Incendiu puternic în Portul Midia. O navă încărcată cu minereu a luat foc. Pompierii intervin de urgență

Potrivit primelor informații, focul se manifestă generalizat în zona de la pupa vasului, relatează Ziua de Constanța. 

Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime.

Alarma a determinat mobilizarea unui dispozitiv important de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, pompierii încercând să localizeze incendiul și să împiedice extinderea flăcărilor către alte zone ale navei.

Mobilizare de amploare a pompierilor în Portul Midia

La fața locului au fost trimise cinci autospeciale de stingere, o autoscară, o autoplatformă și o autospecială CBRN, destinată intervențiilor în situații care pot implica riscuri chimice, biologice, radiologice sau nucleare.

În Portul Midia au fost mobilizate, de asemenea, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focului, principala preocupare fiind împiedicarea propagării incendiului.

La această oră, operațiunea pompierilor este în desfășurare, iar autoritățile nu au comunicat deocamdată cauza izbucnirii incendiului sau amploarea pagubelor produse la bordul navei.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră