Partidul Democrat (PD) din Albania l-a expulzat pe cel mai cunoscut dintre co-fondatorii săi, fostul preşedinte şi premier Sali Berisha, transmite dpa.
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, premierul Kiril Petkov şi alţi circa zece înalţi responsabili bulgari au fost plasaţi marţi în izolare, după ce au participat la o reuniune cu preşedintele Parlamentului, testat pozitiv pentru COVID-19, informează AFP.
Franţa va depune ''toate eforturile'' pentru a contribui la extinderea Spaţiului Schengen, arătând că România îndeplineşte deja condiţiile tehnice.
Șeful guvernului de la Sofia s-a întâlnit cu președintele Parlamentului, care ulterior a ieșit pozitiv la testul Covid.
Starea de sănătate a lui Yair Lapid este una bună.