Centrul de analiză rus, Rybar, susține, într-un material publicat azi, că Moldova promovează un curs antirusesc și conduce țara spre unificarea cu România.
Canalul rus susține că „în timpul campaniei sale electorale, președintele Maia Sandu a promis că nu va limita domeniul de utilizare a limbii ruse, recunoscând importanța acesteia pentru cetățenii Republicii Moldova.
Cu toate acestea, partidul PAS, aflat la guvernare, a decis recent că noile legi vor fi de acum înainte publicate doar în limba română, fără traducere în limba rusă. În viitor, acestea vor fi dublate în limba engleză”, susțin analiștii apropiați lui Putin.
Rusia crede că Moldova se va uni cu România. Ce amenințări fără precedent a lansat Putin?
Ei susțin că populația rusofonă este „atacată de Sandu și PAS” tocmai pe principiul lingvistic. „Președintele atribuie nepopularitatea sa în regiune dominației limbii ruse și interesului insuficient pentru mass-media de limbă română.
Mai mult, PAS se opune studierii limbii ruse în Găgăuzia, numind-o limbă străină, în ciuda familiarității sale cu poporul găgăuz”.
„Îngrijorările”analiștilor” lui Putin țin de faptul că Biroul Național de Statistică a constatat că doar 19,1% dintre elevii din țară studiază în limba rusă, iar 80,8% în limba română, care a înlocuit limba moldovenească.
În Chișinău, numărul elevilor vorbitori de limbă rusă ajunge la 21,8% , iar în așa zisa regiune autonomă Găgăuzia 92,3% vorbesc rusă. În același timp, în capitală, aproape jumătate din populație vorbește limba rusă, iar în general, aproximativ 80% din populația Republicii Moldova înțelege și folosește vorbirea rusă, arată analiștii ruși.
Citește și: Rusia ameninţă Moldova, Georgia şi Statele Baltice, avertizează ministrul german al Apărării
Analiștii lui Putin trag o cocluzie clară: „Date cu privire la situația lingvistică din școlile din Republica Moldova a început să fie colectate în 2020, chiar în urma venirii la putere a Maiei Sandu și a partidului PAS , care promovează un curs antirusesc și conduc țara spre unificarea cu România”.
Lavrov amenință Moldova
În ultima vreme, Putin și ministrul de externe, Serghei Lavrov, au amenințat în mai multe rânduri Moldova pentru apropierea de România, UE sau NATO.
Chiar de 1 decembrie, Moldova a fost anunțată drept următoarea victimă a Rusiei. Asta a declarat sfidător ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la o reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE din capitala Macedoniei de Nord, Skopie.
Lavrov a reiterat propaganda Kremlinului cu privire la războiul de invazie a Ucrainei și nu s-a sfiit să lanseze amenințări directe la adresa Moldovei, Georgiei și chiar a organizației, în fața oficialilor adunați pe cea mai largă platformă de cooperare pentru securitatea în Europa și în zona euro-atlantică.
Rusia crede că Moldova se va uni cu România. Ce amenințări fără precedent lansează Putin?
„Moldova este următoarea victimă a războiului hibrid al Occidentului și devine un alt bastion al confruntării anti-ruse”, o amenințare sfidătoare făcută chiar în fața organismului ce trebuie să apere securitatea Europei”, a spus Lavrov.
Citește și: Moldova, următoarea victimă a Rusiei. Lavrov face anunțul sfidător din inima Europei
În septembrie, Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia de presă rusă TASS, a făcut alte amenințări.
Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină prin concursul "patronilor" ei occidentali se va solda cu o catastrofă pentru ea, iar încercările Chişinăului de a impune schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria nu pot să ducă decât la probleme, a spus Djabarov.
Citește și: VIDEO Rusia amenință Republica Moldova cu „extincția”: „Ar putea deveni o a doua Ucraină”