Lupte dramatice la Voronej. Prigojin a încercat să fure „valizele nucleare” din epoca sovietică aflate într-un depozit secret.
Lupte dramatice la Voronej. Prigojin a încercat să fure „valizele nucleare” din epoca sovietică aflate într-un depozit secret.
Mercenarii lui Evgheni Prigojin din grupul Wagner se pregătesc să se mute în Belarus, potrivit termenilor unui acord care a dus la încetarea rebeliunii lor împotriva conducerii militare a Rusiei, a declarat un comandant al grupului.
Șeful unității de informații militare ucrainene a declarat că înțelege că Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a fost "însărcinat cu sarcina de a-l asasina" pe șeful Wagner, Evgheni Prigojin.
Niște documente oficiale consultate de CNN sugerează că generalul rus Serghei Surovikin a fost un membru VIP secret al companiei militare private Wagner.
Generalul rus de rang înalt, Serghei Surovikin, cunoscut ca „generalul Armaghedon”, care ar fi avut cunoștință din timp de marșul Grupului Wagner asupra Moscovei, de săptămâna trecută, a fost arestat.
„Generalul Armaghedon” al lui Putin a dispărut în „epurarea” de după revolta Wagner. Generalul Serghei Surovikin a dispărut pe fondul zvonurilor că ar fi fost implicat în revolta armată a Grupului Wagner și ar fi fost interogat.
Revolta Wagner a provocat pierderi rușinoase armatei ruse condusă de Șoigu, nu a fost „fără vărsare de sânge între frați”, așa cum afirma Evgheni Prigojin.
Mutarea în Belarus a mercenarilor ruşi din grupul Wagner, încurajată de Moscova după rebeliunea de sâmbăta trecută, este periculoasă pentru Polonia, a apreciat marţi preşedintele polonez Andrzej Duda.