Aproape 5.000 de angajați STB sunt rude între ei. Salarii de 31.000 lei și 36 de sporuri
Aproape jumătate dintre angajații STB au legături de rudenie, iar salariile brute ajung la 31.000 de lei. Compania are pierderi de 767 de milioane de lei și a început concedierile. Administratorul judiciar dezvăluie amploarea problemelor financiare.
Aproape 5.000 dintre cei 10.137 de angajați ai Societății de Transport București (STB) au legături de rudenie între ei. Compania, intrată în insolvență în septembrie, plătește salarii brute de până la 31.000 de lei și acorda 36 de tipuri de sporuri, prime și indemnizații.
Datele au fost prezentate vineri, 13 noiembrie, de administratorul judiciar Remus Borza, în cadrul unei conferințe organizate la Primăria Capitalei.
Aproape 5.000 de angajați STB sunt rude între ei. Salarii de 31.000 lei și 36 de sporuri
Potrivit administratorului judiciar, dintre cei 10.137 de angajați ai companiei, 4.876 au legături de rudenie. În 1.428 de cazuri este vorba despre soți și soții, iar peste 30 de familii au mai mult de zece membri angajați la STB.
Salariul mediu brut lunar este de 10.700 de lei, însă unele remunerații ajung la 31.000 de lei brut.
Compania acorda 36 de tipuri de sporuri, prime și indemnizații, numărul acestora fiind redus, în cadrul reorganizării, la 32.
Cheltuielile salariale au ajuns la 1,01 miliarde de lei în primele zece luni ale anului, reprezentând 81% din veniturile de 1,2 miliarde de lei raportate pentru aceeași perioadă.
În același interval, pierderile companiei au fost de 767 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de Primăria Capitalei.
Citește și: Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de faliment
Concedii medicale, suspiciuni de furt de combustibil și lucrări externalizate
Administratorul judiciar a prezentat și situația concediilor medicale. În 2025, angajații STB au acumulat 176.773 de zile de concediu medical și 321.706 zile de concediu de odihnă.
Potrivit analizei prezentate de Remus Borza, jumătate dintre episoadele de concediu medical încep lunea.
Au fost semnalate și diferențe între consumul de combustibil înregistrat în documentele completate manual și datele sistemelor de bord. Posibilul prejudiciu a fost estimat la aproximativ 6 milioane de euro, însă acesta urmează să fie verificat.
Alte probleme vizează activitatea de întreținere a vehiculelor. Deși STB are aproximativ 1.500 de angajați în zona reparațiilor, circa 70% dintre lucrări sunt externalizate către 21 de firme private.
Aproape 800 de angajați au primit preavize
Reorganizarea a început prin desființarea a 919 posturi vacante și emiterea a 796 de preavize de concediere. Au fost eliminate și 44 dintre cele 163 de funcții de conducere.
Printre angajații vizați se numără 120 de șoferi de autobuze și troleibuze și 50 de vatmani.
Citește și: Tribunalul București a decis: Societatea de Transport București intră în insolvență
Primarul general Ciprian Ciucu a dat asigurări că măsurile nu vor afecta călătorii.
„Situația financiară a STB, acumulată în ani de zile, e foarte proastă. Prin toate aceste măsuri pe care le luăm, inclusiv intrarea în insolvență, încercăm ca în următorii ani să scăpăm societatea de faliment.
Vreau să-i asigur pe bucureșteni că transportul public NU va fi afectat, ba chiar se poate îmbunătăți, datorită eficientizării. NU se scumpesc biletele la STB, NU se elimină gratuitățile pentru nicio categorie de persoane. Scopul insolvenței e să salvăm locurile de muncă ale oamenilor, cu prioritate pe ale șoferilor și vatmanilor”, a declarat, vineri, primarul general Ciprian Ciucu.
Potrivit Primăriei Capitalei, obiectivul reorganizării este evitarea falimentului și reducerea cheltuielilor, fără întreruperea serviciului public de transport.