Nu există planuri ale președintelui Putin, pentru a face o vizită în zona „operațiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina sau pentru a vizita soldații în spitale.
Nu există planuri ale președintelui Putin, pentru a face o vizită în zona „operațiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina sau pentru a vizita soldații în spitale.
Justificarea lui Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei este complet incoerentă, trăiește într-o lume fantastică a trecutului imperial, dar aplică politica stalinistă a secolului trecut. Își ia revanșa pentru greșelile lui Lenin și Stalin, scrie istoricul britanic Antony Beevor
Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, a cerut autorităților statului să nu oblige cetățenii să se vaccineze împotriva coronavirusului.
O catedrală ortodoxă uriașă împodobită cu imagini ale președintelui Vladimir Putin, Iosif Stalin și alți demnitari va fi inaugurată luna viitoare pentru a celebra victoria sovietică asupra Germaniei naziste, potrivit France24.
30 august 1948: Este înființată, oficial, Direcția Generală a Securității Poporului, prin Decretul 221, formată majoritar din agenți sovietici și condusă, de altfel, de un agent NKVD, Pintilie „Pantiușa“ Bodnarenko (numele românesc pe care și l-a luat a fost „Gheorghe Pintilie“).
Au ieşit românii din clivajul propriei memorii? Din capcana neînţelegerii semnificaţiilor istorice ale zilei de 23 august 1944? Au depăşit democraţiile Bătrânului Continent definitiv trauma pactului din `39?
12 august 1952: În închisoarea Lubianka din Moscova, KGB-ul a executat 13 membri ai Comitetului Evreiesc Anti-Fascist. Cinci dintre cei împușcați erau scriitori cunoscuți, iar unul din ei, Peretz Markish, primise premiul Stalin, cu șase ani înainte.
Ministerul de Externe a transmis că invită Ambasada Federației Ruse „să actualizeze informațiile istorice pe care le folosește”, după ce Ambasada Rusiei la București a publicat un comunicat în care a susținut că soldații sovietici n-au comis atrocități pe teritoriul României.