Nimeni nu a crezut în comunism, religia politică impusă manu militari de către Armata Roșie, începând cu 1946-47. Sunt convins că nici ideologii bolșevismului nu credeau în ce proclamau ca destin fatidic al omenirii. Am citit numeroase documente, memorii și mărturii despre curtea lui Lenin și Stalin: din toate rezultă destul de limpede că nucleul revoluționar era compus din sociopați cinici, total iresponsabili, înclinați spre jaful armat și asasinatul pe scară largă. De ce au găsit culoar istoric pentru a-și manifesta patologia criminală?
E o întrebare theodicială, căreia nu-i caut aici răspunsul. Ce mă interesează, ca om care a trăit jumătate din ”timpul ce i-a fost dat” sub comunism și cealaltă în ”tranziția post-comunistă”, e setul de urmări durabile ale mega-experimentului de inginerie socială prin care am trecut. Știm cu toții că nu există societăți perfecte și că orice societate se degradează când o autoritate tiranică o ”ameliorează” brutal.
Citește comentariul integral al lui Teodor Baconschi pe platforma de dezbateri Marginalia
