Comunitatea gay participă, sâmbătă după-amiază, începând cu ora 17.00, la marșul anual care are loc în Capitală. Oamenii cer egalitate în fața legii, prin adoptarea parteneriatului civil.
Comunitatea gay participă, sâmbătă după-amiază, începând cu ora 17.00, la marșul anual care are loc în Capitală. Oamenii cer egalitate în fața legii, prin adoptarea parteneriatului civil.
România are, în continuare, cel mai mare număr de copii care merg la culcare flămânzi, nu reușește să reducă discriminarea romilor și trebuie să ia măsuri pentru ca și cuplurile de același sex să fie protejate de lege.
Patru morți, 1.388 de persoane vătămate fizic și psihic și alte 1.250 lipsite de libertate, 29 de ani de rușine pentru justiția română. Așa poate fi descris, pe scurt, dosarul „Mineriadei”.
Curtea europeană a drepturilor omului i-a respins plângerea lui Alexander Adamescu împotriva mandatului de arestare în lipsă emis de autoritățile române în martie 2016, potrivit site-ului CEDO.
Premierul Viorica Dăncilă l-a numit, printr-o decizie publicată marți seara în Monitorul Oficial, pe avocatul Viorel Mocanu în postul de agent guvernamental la CEDO. Mocanu a apărut frecvent în emisiunile Antenei 3 în calitate de apărător al lui Sorin Oprescu.
Partidul Social Democrat a postat pe pagina oficială de Facebook un răspuns la îngrijorările Comisiei Europene privind eventualitatea unei ordonanțe de urgență care să permită revizuirea sentințelor definitive.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat inadmisibilă cererea deputatei ALDE, Steluței Cătăniciu. Deputata a depus o plângere în care reclama încălcarea unor drepturi în procesul său cu Agenția Națională pentru Integritate.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut primele demersuri pentru a-și subordona instituțiile Agentului Guvernamental pentru CEDO și pentru CJUE, instituții aflate în prezent în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.