Cristi Danileț: Inspecția Judiciară și CSM au abandonat misiunea de a proteja magistrații de politic

Luat în vizor de Inspecția Judiciară și de CSM și chiar sancționat pentru opiniile sale prin care a criticat inclusiv faptul că, într-o anumită sferă înaltă, politicul și justiția și-au dat mâna, Danileț este de părere că „răfuielile din cadrul CSM au aruncat în aer întreg sistemul de justiție“.

Conform judecătorului, asistăm la un scenariu evident: „Trebuie închisă gura magistraților reformiști, care au curajul să demaște public ce se întâmplă la Inspecția Judiciară și la CSM“.

Newsweek România: Câte cercetări disciplinare aveți deschise de Inspecția Judiciară, când au început și pentru ce sunteți verificat?

Cristi Danileț: La sfârșitul anului trecut, ministrul Tudorel Toader (ministru al Justiției, la acel moment – n.r.) a spus că magistrații se fac vinovați de faptul că îi arestează pe unii inculpați care apoi nu sunt condamnați.

Am făcut o postare pe pagina mea de Facebook, spunând că, dacă un student ar fi spus așa ceva la facultatea de Drept, ar fi picat examenul de Procedură penală, ceea ce e real: după cum nu orice persoană cercetată în stare de libertate va fi achitată, tot astfel nu orice persoană arestată sfârșește prin a fi condamnată, căci motivele arestării sunt diferite de cele ale condamnării.

Inspecția Judiciară m-a cercetat disciplinar atunci și a constatat că nu este vreo abatere disciplinară, dar a considerat că poate, totuși, am încălcat Codul deontologic și a trimis cazul la Consiliul Superior al Magistraturii, care i-a dat dreptate.

Apoi, un alt episod a fost în perioada numirii Șefului Statului Major al Apărării și a organizării unor proteste de stradă. Atunci am făcut o postare, tot pe pagina mea de Facebook, atrăgând atenția că trebuie să fim atenți la cine conduce Armata țării, pentru a nu cădea în zona politizării, așa cum s-a întâmplat cu vârful Ministerului Public, de exemplu.

Am avut în vedere faptul că, potrivit Constituției, Armata este văzută drept gardianul democrației și, mâine-poimâine, o vom vedea – chipurile – scoasă în stradă ca să liniștească lumea. Se pare că cineva de la Inspecția Judiciară nu a înțeles ce am scris eu, m-a cercetat disciplinar, iar CSM m-a sancționat apoi cu reducerea salariului pe două luni.

Interesant este că, doar cu 20 de minute mai înainte ca hotărârea să fie publică și să aflu de ea, o televiziune patronată de un condamnat penal care laudă constant o parte a membrilor CSM a publicat știrea cum că sunt sancționat.

Dezvăluirea unei informații nepublice vizând o procedură în derulare este cel puțin o abatere disciplinară. Evident, nimeni nu s-a sesizat.

Încă ceva: deși legea spune că hotărârile CSM se motivează în 30 zile, nici până în ziua de azi nu am primit motivarea celor două soluții, pentru a putea să le contest în instanța judecătorească.

Ați avut reacții publice care au atins și Curtea Constituțională. Asta nu v-a adus în vizorul Inspecției?

Ba da. Era în perioada în care CCR a decis că, din cauza compunerii nelegale a completelor de trei judecători de la instanța supremă, judecățile trebuie reluate.

Eu am făcut o paralelă și am ridicat în public problema validității hotărârilor CCR, atât timp cât nu e lămurit de ce un membru al acestei Curți a stat acolo mai mult de nouă ani, cât îi permite Constituția.

Și în acest caz am fost cercetat disciplinar, au venit să mă audieze la Cluj două inspectoare ale Inspecției Judiciare, dar am refuzat să mă duc la audieri, considerând ridicolă toată procedura de a fi cercetat pentru o întrebare pusă pe Facebook pornind de la un lucru adevărat.

În final, au clasat lucrarea și au trimis documentele la CSM, pentru a verifica dacă am încălcat Codul deontologic. CSM a spus că nu am încălcat. Deci, mult zgomot pentru nimic. Însă este de reținut că doi inspectori sunt trimiși acolo unde sunt cele mai dificile cazuri disciplinare.

În fine, ultima cercetare disciplinară care mi s-a făcut până acum este și cea mai complexă: în februarie anul acesta am dat un interviu pentru revista „22“ despre atacurile politice, modificările legilor justiției în contra standardelor internaționale, ineficiența CSM în a-și îndeplini rolul constituțional.

Tot articolul a fost analizat cu lupa de Inspecția Judiciară. Au găsit 12 fraze cu care nu au fost de acord și m-au trimis la CSM ca să mă judece. Tocmai am fost citat să mă prezint la sediul instituției pentru a mă apăra.

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în toate aceste patru cazuri sau există și situații în care a fost sesizată referitor la activitatea publică a dvs.?

Nimeni nu s-a plâns de interviurile date de mine sau de postările mele de pe rețeaua Facebook: nici ministrul Toader, nici vreun oficial al Armatei, nici măcar vreun politician sau vreun membru al CSM. Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, în toate cele patru cazuri.

Nimeni nu știe cum se întâmplă acest lucru. Din câte am văzut, consultându-mi dosarele disciplinare, se pare că imediat după ce apare un articol în presă, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare face un referat către conducerea instituției.

Conducerea distribuie lucrarea unui inspector judiciar, acesta face unele verificări formale, după care decide începerea oficială a investigației disciplinare.

Am urmărit, în cursul timpului, în ce cazuri au avut loc aceste autosesizări și am realizat că nu există criterii obiective după care acționează purtătorul de cuvânt și Inspecția Judiciară: pur și simplu se aleg anumite ziare sau site-uri, se urmăresc postările privind doar anumiți magistrați și sunt selectați apoi cei care vor fi cercetați.

Vă spun asta pentru că am în față articole scrise despre magistrați, unii făcând declarații identice cu ale mele și chiar unii fiind în CSM, care nu au dus la asemenea acțiuni.

Interesant, un membru din actualul CSM și-a propus prin proiectul care a dus la alegerea sa exact acest lucru, să înlăture subiectivismul din modul de autosesizare de către Inspecția Judiciară. Nu a făcut nimic cu privire la acest lucru, însă.

În ce stadiu sunt aceste cercetări disciplinare și cum decurg ele? Sesizați abuzuri pe care Inspecția Judiciară le-ar face, în cazul dvs., în timpul acestor verificări?

Pentru una s-a spus că am încălcat Codul deontologic - ceea ce nu produce niciun fel de consecință asupra carierei, doar îmi afectează imaginea publică.

Pentru a doua s-a spus că am afectat imaginea justiției, vorbind de Armată - habar nu am care e legătura - și am fost sancționat. A treia acțiune a fost respinsă, iar a patra acțiune este în derulare. Nu am nicio îndoială că voi fi sancționat și în ultima acțiune.

Nu aș putea să vorbesc despre abuzuri, dar pot să arăt următoarele: unii magistrați sunt detașați la Inspecția Judiciară și unii membri ai CSM judecă în materie disciplinară, fără ca ei să fi urmat vreodată un curs de pregătire în etică și deontologie, materie tratată superficial în cariera magistraților.

Alții nu cunosc jurisprudența CEDO în materie de libertate de exprimare a judecătorilor, considerând că orice declarație a unor magistrați – eventual antipatizați de ei – încălcă o așa numită „obligație de rezervă“, al cărui conținut nu este definit de lege și pe care jurisprudența l-a consacrat într-un alt înțeles decât cel abordat de CSM.

Și unii din Inspecție, și unii din CSM adoptă astfel un dublu standard, anchetând practic pe cine vor ei din cei care fac asemenea afirmații.

În fine, se pare că unii au probleme să aplice un text de lege extrem de clar: abaterea disciplinară de care vorbesc eu vizează afectarea prestigiului magistratului sau a imaginii justiției prin – în cazul de față – declarațiile unui magistrat, dar la niciun dosar de acest gen soluționat de actualul CSM nu a existat vreodată o probă cu privire la acest rezultat, singurele dovezi utilizate fiind doar documente care conțin declarațiile respective.

Vă simțiți vânat de Inspecția Judiciară, pentru felul în care, în ultimii ani, ați criticat modificările aduse legilor justiției și codului penal?

Eu am criticat, încă din anul 2003, pe miniștrii Justiției și pe politicienii care au afectat independența justiției prin declarații belicoase împotriva magistraților sau prin inițiative legislative neconstituționale sau contrare Constituției sau legislației europene.

Până la declarațiile de anul trecut nu am fost niciodată cercetat pentru ceea ce am spus vreodată în presă – și am dat sute de interviuri până acum, pe blog – unde am peste 600 de postări și patru milioane de accesări de când l-am deschis, sau pe Facebook - unde am 75.000 de prieteni și urmăritori.

Anul trecut, însă, am îndrăznit să spun public că Guvernul a pus conducerea Inspecției Judiciare, iar CSM a asistat pasiv la aceasta, ceea ce este, de altfel, real: s-a dat o ordonanță de urgență cu dedicație, iar toată lumea o știe.

Din acel moment, au început cercetările Inspecției împotriva mea. Interesant este că declarații ca cele pentru care am fost cercetat am făcut atât înainte de acest OUG, cât și după luna februarie, când am dat interviul pentru revista „22“.

Ei, bine, pentru aceste alte declarații nu am fost și nu sunt cercetat. Din păcate, delictul de opinie ajunge să fie sancționat de CSM, pentru că magistrații cer ca politicul să nu se amestece în justiție. E halucinant!

Putem vorbi despre o vânătoare a magistraților pe care puterea politică îi consideră incomozi?

Și eu, și alți magistrați reformiști care am dat declarații publice în ultimii doi ani, începând cu OUG 13/2017, care a fost o catastrofă politico-juridică, și care ne-am implicat în organizarea protestelor din iarna lui 2018, am fost supuși unor investigații disciplinare.

Toți am fost cercetați de inspectori diferiți, de aceea și soluțiile sunt diferite: unii au fost doar verificați și s-a clasat lucrarea, alții au fost trimiși la CSM pentru a se constata încălcarea Codului deontologic, alții au fost trimiși la CSM pentru a fi sancționați disciplinar, riscând chiar excluderea din magistratură.

Foto: INQUAM PHOTOS/ Virgil Simionescu

Toți am fost cercetați numai după ce presa antijustiție a scris despre noi. Interesant este că aceeași presă laudă pe unii din CSM ce sunt de acord cu măsuri antireformiste, susține Secția Specială inventată împotriva magistraților și oferă spații largi Inspecției, atașată la un moment dat de Guvern.

Deci, e clar ce se întâmplă: trebuie închisă gura magistraților reformiști, care au curajul să demaște public ce se întâmplă la Inspecție și la CSM și, în felul acesta, să se transmită un mesaj de intimidare pentru restul magistraților care ar mai putea semna memorii și participa la proteste.

Practic, Inspecția și CSM au abandonat misiunea de a asigura calitatea justiției și a proteja magistrații de politic.

Cred că recenta acțiune de numire a unui magistrat ca ministru demonstrează exact ceea ce spun: Inspecția permite unui magistrat ca, în timpul funcției, să primească telefoane de la un politician, să negocieze condițiile de ocupare a unui post de ministru, să propună în public un plan de acțiuni politice, după care să se răfuiască în media cu președintele statului pentru că acesta a refuzat numirea.

Asta în timp ce pe mine CSM mă sancționează că dau interviuri prin care cer politicului să stea deoparte de justiție.

Tot astfel, este abatere să spui că Parlamentul trebuie să respecte standardele internaționale privind independența justiției, dar nu este nimic atunci când șeful Inspecției se declară de acord cu modificările inițiate de ministrul Justiției sau când o parte din membrii CSM se declară de acord cu modificările legislative propuse de partide.

După cum nu este vreo abatere ca tu, membru CSM, să cerți pe șeful statului care nu numește un anumit ministru dorit de CSM care, iată, în loc să se ocupe de recrutarea magistraților, mai nou se ocupă de recrutat miniștri.

Or, când astfel de decizii arbitrare se iau chiar la vârful sistemului de justiție, când astfel de alipiri de politic se fac chiar de către cei care au în mână cariera magistraților independenți, sunt îndrituit să mă arăt nu doar îngrijorat, ci de-a dreptul revoltat.

Cum vă apărați în fața acestor cercetări disciplinare și ce veți face dacă se vor finaliza poate chiar cu excluderea dvs. din magistratură?

Am încercat să mă apăr cu argumente. Textul de lege pe care se bazează Inspecția este unul extrem de generos: este abatere „orice faptă a magistratului prin care se aduce atingere onoarei sau reputației profesionale sau imaginii justiției“.

Acesta a fost introdus în anul 2012, la cererea ministrului de atunci și a unui secretar de stat care, culmea, era judecător detașat pe acest post, deși Constituția îi interzicea, și care ura visceral sistemul de justiție din care făcea parte.

Am atras atenția că acest text va fi folosit împotriva oricărui magistrat care va fi terfelit în presă. Și iată că am dreptate: e de ajuns ca presa rău intenționată (mă refer în concret la o televiziune patronată de un condamnat penal, la un ziar online controlat de un informator la Securitate, la un alt ziar patronat de cineva care a șantajat un fost șef al ANI și la un alt site care dă informații veșnic pe surse, cu condiția să fie antijustiție) să scrie ceva despre un magistrat, că acesta va fi sigur cercetat.

În fața lipsei probelor depuse de Inspecție, cum că declarațiile mele au afectat onoarea mea sau imaginea justiției, eu nu am cum să mă mai apăr.

Am pus la dosar jurisprudența CEDO, care le permite magistraților să reacționeze când statul de drept și independența justiției sunt în pericol. Am pus, de asemenea, rapoarte și avize ale organismelor internaționale care au criticat politicul din România și ale căror concluzii le-am reprodus în interviurile mele.

Am propus ca martori colegi care au arătat că, de fapt, prin interviurile mele, am protejat imaginea justiției și statutul de independență a magistraților. Voi mai încerca să aduc martori din diverse medii – academic, civic, jurnalistic, artistic – care să vorbească despre impactul interviului din revista „22“. Dar mi-e că ne facem de râs.

De abia acțiuni de tipul acesta, de punere a călușului în gura magistraților curajoși, sunt în măsură să afecteze imaginea justiției.

În fine, dacă voi fi sancționat și în aceasta a patra acțiune, atunci o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde îmi voi face ultimele apărări.

Dacă mă dau afară din magistratură, nu voi avea ce face, că nu am o altă profesie de rezervă și nici nu am venituri din alte părți.

Probabil că voi merge să dorm în fața CSM, cu o pancartă în mână: „Dat afară pentru că am cerut politicului să respecte independența justiției“.

Secția de judecători a CSM a fost criticată de mai multe ori în spațiul public, pentru măsurile controversate pe care le-a luat. Mai puteți avea încredere în CSM?

În CSM, ca instituție, am încredere. Sau, mai degrabă, am speranță. Am lucrat în această instituție timp de șase ani, dar nu am hărțuit niciodată magistrați și chiar am fost câțiva care ne-am sacrificat la propriu imaginea și ne-am pus familiile în pericol pentru protejarea sistemului judiciar de politic și de presa captivă. Vara lui 2012 va rămâne adânc în memoria mea.

Dar nu pot să am încredere în membrii Secției de judecători care critică public colegi magistrați (mă refer la cei care am plecat cu jalba în proțap la Bruxelles, acum câteva luni, și am fost înfierați în CSM), care susțin batjocorirea magistraților (mă refer la grupurile de WhatsApp care cuprind președinții de instanțe, unde se adresează cuvinte greu de reprodus la adresa colegilor), care au întâlniri cu politicieni (mă refer la cele în afara sediului CSM și fără mandat din pareta membrilor).

Nu pot să am încredere în judecătorii din CSM care susțin modificări ale legilor justiției - când toate instanțele și parchetele, precum și organismele europene spun că acestea sunt nocive -, sau când clamează public că vor separarea carierei de judecător de cea de procuror, pentru ca apoi ei, judecătorii din CSM, să facă numiri în funcții de conducere la o secție specială a Parchetului General.

Nu pot să am încredere în judecătorii din CSM care nu se pot reuni în Plen, de peste trei luni, și amână, în mod nejustificat, declanșarea procedurii de recrutare a noilor magistrați, în timp ce organizează proceduri de reprimire a unor foști magistrați, dintre care unii cu grave probleme dacă nu de integritate, cel puțin de lipsă de aparență de independență.

Cu privire la acest lucru: interesant, sancționezi un magistrat care spune că în Constituție scrie că Armata este garant al democrației (poate că totuși cineva va citi, până la urmă, conținutul art. 118 alin. 2 din Constituție), dar reprimești în justiție un procuror care negocia cu premierul să fie pus el procuror general și prietenul lui să fie șef la DNA, pentru a avea acces la „motor“ și „curent“. Pe bune!?

Cum să analizăm faptul că unii judecători din CSM fac declarații controversate referitoare la lupta anticorupție, de exemplu, iar în cazul acestora nu se sesizează Inspecția Judiciară?

Este vorba despre arbitrariu și subiectivism. Adică tocmai ce nu trebuie să caracterizeze decizii judiciare și cariera magistratului. Unii judecători din CSM și unii judecători din instanțe (șapte la număr, nu mai mulți) au o răfuială personală cu procurorii și, din acest motiv, au declarații repetate împotriva colegilor de sistem, aspect interzis cel puțin de etica judiciară.

Nu vor fi însă cercetați pentru că standardele sunt duble: antireformiștii lăudați de presa celor cu probleme penale sunt mai mulți decât reformiștii din CSM. Simplu. Și nu o spun ca un atac personal, nu mă ocup cu așa ceva.

Ci o spun ca o constatare tristă: niciodată CSM, ca instituție, nu a fost mai ineficient ca acum. Din fericire, sistemul de instanțe și parchete merge și fără CSM, că sunt mulți oameni care își cunosc atribuțiile și își fac datoria.

Putem vorbi despre un control politic în justiție?

Pe mine nu mă controlează nimeni, nici din sistem, nici din afara acestuia. Și nici pe mulți colegi de ai mei care activează în sistemul de instanțe și de parchete.

Dar, în același timp, nu putem ignora că ministrul Justiției dictează cariera procurorilor de la vârful sistemului de parchete, grație unei decizii a CCR. S-a văzut că o parte dintre membrii CSM susțin modificări legislative antieuropene.

Se știe că unii membri ai CSM au participat, fără mandat, la ședințe ale Parlamentului. Se vede că unii membri ai CSM, de exemplu cei reprezentând societatea civilă, atacă magistrați, fără rezerve.

Se știu de acum cele trei asociații de magistrați, care nici nu mai au membri, care sunt veșnic prezente în presa care atacă justiția sau sunt prezente la Parlament și susțin amendamente antijustiție.

Mai vedem că nu mai sunt dosare de mare corupție și că cele finalizate se reiau. Așadar, când vezi toate astea, te întrebi, la modul sincer: mai este justiția o putere?

Mai este justiția, ca sistem, nu individual vorbind, independentă? Eu cred că lipsă unor reacții ferme și imediate din partea CSM, precum și răfuielile din cadrul instituției au aruncat în aer întreg sistemul de justiție, care merge acum pe avarie, doar pentru că sunt mulți magistrați responsabili.

Însă și aceștia, scârbiți, vor alege să plece din sistem, imediat ce vor îndeplini condițiile de pensionare. Și deja în fiecare lună sunt câteva zeci de cereri de pensionare.

Dacă ne raportăm la „epoca Stănoiu“, considerată una neagră pentru justiție, cum să privim ceea ce se întâmplă acum?

Rodica Stănoiu era ministrul Justiției într-o perioadă când dicta cariera magistraților: organiza concursul de recrutare, decidea transferul sau avansarea magistraților, deținea serviciul secret de informații SIPA, prin care aduna informații despre viața privată a magistraților, avea în subordine Inspecția Judiciară, decidea urmărirea penală a unui magistrat sau arestarea lui ori trimiterea în judecată.

Avea o putere atât de mare, încât membrii CSM se ridicau în picioare când vorbeau cu ea. Numai o întâmplare a făcut ca, în 2004, să pun mâna pe proiectele de legi privind justiția, pe care le gândea la minister, și să văd că nu se reforma nimic, motiv pentru care am întocmit un material pe care l-am trimis pe ascuns la Bruxelles, ceea ce a determinat presiuni externe pentru schimbarea ministrului și reluarea dezbaterilor, de data aceasta cu magistrații, pentru ceea ce avea să devină pachetul de legi privind justiția.

Ce văd acum este la fel de rău, parcă chiar mai periculos. Dacă atunci, în „epoca Stănoiu“, ministrul ținea în mână întreg sistemul și controla, prin frică, pe magistrați, acum sistemul pare în derivă: unii vor cădea peste bord din cauza furtunii, alții vor fi aruncați peste bord de CSM. Cam asta e senzația pe care o trăiesc, cu amărăciune, după 20 de ani de carieră.

Putem vorbi despre existența unui „stat paralel“ în România? Dacă da, de cine ar fi reprezentat și cum acționează? Include și justiția?

Când se vorbește despre „statul paralel“, sunt într-o dilemă conceptuală, căci nu știu la cine sau la ce anume se referă.

Oricum, eu sunt judecător și iubesc transparența. Nu am și nu am avut legături cu serviciile secrete, nu am colaborări, în afara cadrului legal, cu procurorii sau cu avocații ori cu judecătorii de la alte instanțe, nu frecventez cercuri de interlopi.

Și ca mine sunt mulți magistrați. Dar da, există două Românii, cu siguranță: una a oamenilor care vor lege, justiție și meritocrație și una a celor care vor protecție personală, îmbogățiri ilegale și evitarea răspunderii. Să nu ne mai ascundem după deget: țara noastră colcăie de corupție și incompetență.

Foto: INQUAM PHOTOS/ Liviu Florin Albei

DNA a fost, timp de 13 ani, o instituție extrem de puternică, care a desfășurat o acțiune de tipul celei de la începutul anilor ‘90 din Italia numită „Mani Pulite“, iar Morar și Kövesi vor rămâne în istorie noastră ca fiind tot atât de importanți precum Borcellino, Falcone, di Pietro.

Se știe de acum că atacurile împotriva acestei instituții și a judecătorilor penaliști din România au fost concentrate și susținute de cei cu interese personale.

Doar că efectul este unul mai puternic decât cel pe care l-au vizat ei: într-adevăr, urmare a modificărilor legislative și a unor decizii CCR s-a îngreunat desfășurarea unor proceduri sau s-a determinat reluarea altora, dar toate astea au trezit o conștiință în publicul tânăr, care nu mai poate fi, de acum, ușor adormită.

„Justiție, nu corupție!“ va răsuna mult timp de acum încolo ca un mesaj al celor care vor o singură Românie, cea a statului de drept, în care ceea ce guvernează este legea menită să ocrotească oamenii onești.