Fostul premier Florin Cîțu spune că nu va permite derapaje în privința stabilității economice.
Fostul premier Florin Cîțu spune că nu va permite derapaje în privința stabilității economice.
Cea mai bună dovadă că Margaret Thatcher avea dreptate când spunea că problema socialiștilor este că, la un moment dat, se termină banii altora este că socialiștii români au învățat să se cupleze la bani care nu se termină: banii publici.
Solistul trupei Holograf nu crede în Covid și spune că pandemia l-a adus în sapă de lemn. Deși a câștigat sute de mii de euro din cântări (unele din bani publici), Bittman spune că averea sa s-a evaporat când s-a separat de partenera de viață.
Dan Bittman este un adept al teoriilor conspirației și crede că virusul, fie nu există, fie amenințarea lui este exagerată voit de autorități. Fosta lui soție a anunțat că are COVID.
Cireaşa de pe acest tort, adică suma cea mai consistentă, nu s-a dus în Iaşi, ci într-un judeţ vecin, la Neamţ. Întâmplător au ajuns la firma unui apropiat al "baronului roşu" de Neamţ Ionel Arsene, aflat în bune relaţii cu fostul şef al Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa.
Ana-Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
La 5 martie, Newsweek România a solicitat Institutului Cultural Român informații despre modul în care au fost cheltuite milioane de euro fără respectarea unor avize de legalitate, dar și date și despre deplasările în străinătate ale unor membri ai conducerii.
Consiliul de Monitorizare este instituția care ar trebui să vegheze dacă drepturile persoanelor cu dizabilități sunt respectate în centrele statului.