Bunuri de 500.000 €, cumpărate din bani publici, lăsate să putrezească în Piața Ferentari

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 18.12.2020 - 09:10
Foto: captura video

Primăria Sectorului 5 al Capitalei susţine că în Piaţa Ferentari sunt depozitate bunuri cumpărate din bani publici de fosta administrație - încălţăminte, jucării, trotinete electrice, cărţi pentru copii, steaguri, ornamente, medalii, etc. - în valoare de 493.000 euro.

SHARE

Aceste bunuri achiziționate de fosta „administrație Florea” (PSD) ar fi depozitate de câţiva ani, unele fiind în stare avansată de degradare. Corpul de Control al Primarului va sesiza organele competente, pentru a verifica dacă banii publici au fost cheltuiţi legal sau nu, arată aceştia.

”Piaţa Agroalimentară Ferentari este nefuncţională. Mai exact, în loc să fie amenajată astfel încât producătorii să îşi poată vinde marfa, iar cetăţenii din sector să poată cumpăra fructe şi legume dintr-o piaţă modernă, spaţiul a fost transformat într-un depozit. Mii de perechi de încălţăminte, mingi, trotinete electrice, cărţi pentru copii, diverse jucării, pungi de cadouri, steaguri, ornamente de sărbători, medalii, mânuşi de box, dezinfectanţi, produse de igienă, detergenţi, tricouri inscripţionate, penare, geci de iarnă, topuri de hârtie, brelocuri, umbrele, baloane, şepci, pistoale de jucărie, puşti cu bile, toate acestea şi multe altele se află în Piaţa Ferentari, depozitate de ani de zile, iar unele dintre ele sunt într-o stare avansată de degradare", arată reprezentanţii Primăriei Sectorului 5, într-o postare pe Facebook.

Conform sursei citate, au fost identificate bunuri care nu pot fi cuantificate, cum ar fi: licenţe Office CD, elemente de recuzită (costume, rochii, căciuli, curele, mărgele, plase camuflaj etc.), dar şi recuzită de armată (caschete, pantaloni şi vestoane, bidoane de apă etc.). Tot în această serie se încadrează şi globuri, şabloane hârtie fulgi de nea, roll-up-uri, flori decorative, figurine de Crăciun (berbec, miel, vacă, cămilă, magi, Iosif, Fecioara Maria), informează news.ro.

"Toate bunurile sunt achiziţionate de Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”. Hârtia, detergenţii şi papetăria au fost achiziţionate de la societatea Economat Sector 5 SRL. Din informaţiile pe care le are primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, fostul edil nu era la curent cu achiziţiile făcute de foştii directori, aceştia folosindu-se de funcţiile pe care le ocupau pentru a obţine diverse bunuri", afirmă reprezentanţii Primăriei-

Actualul primar al Sectorului 5 a dispus inventarierea tuturor bunurilor aflate în Piaţa Ferentari, iar ulterior vrea să redeschidă piaţa.

"Potrivit calculelor estimative realizate de Direcţia de Control din cadrul Primăriei, bunurile găsite în Piaţa Ferentari valorează 2.419.414 lei (493.000 euro). O mare parte din bunurile găsite în Piaţa Ferentari nu mai există în contabilitatea Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”. Ele figurează că au fost distribuite în proiecte culturale ce au avut loc pe raza Sectorului 5, deşi se află depozitate în piaţă. Cele care încă se află în contabilitatea Centrului Cultural au o valoare de doar 279.984 lei. În perioada imediat următoare se va face o analiză referitoare la bunurile găsite în Piaţa Ferentari şi se va decide care va fi destinaţia acestora, pentru a putea elibera spaţiul pieţei. De asemenea, Corpul de Control al Primarului va sesiza organele competente, pentru a verifica dacă banii publici au fost cheltuiţi legal sau nu", mai arată sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te