Uniunea Salvaţi România a pierdut joi încă un proces pe transparenţă, pentru nerespectarea legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Filiala Bacău, condusă de Lucian Stanciu Viziteu, a refuzat să comunice o serie de informaţii de natură financiară de interes public, pierzând în instanţă din această cauză.
Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bacău:
„Admite cererea de chemare în judecată . Obligă pârâtul, prin preşedinte Lucian Daniel Stanciu -Viziteu, să îi comunice reclamantului, următoarele informaţii de interes public: sursele financiare şi bugetul Partidului Uniunea Salvaţi România-Filiala Judeţeană Bacău, bilanţul contabil al organizaţiei Filialei Judeţene, aferente perioadei 2016-2019, lista persoanelor remunerate în baza unui contract de muncă sau de colaborare din veniturile USR-Filiala Judeteană Bacău aferentă anilor 2016-2019, dacă există în cadrul USR-Filiala Judeţeană Bacău persoane care mai sunt remunerate de USR şi care deţin în continuare funcţii de conducere în cadrul USR-Filiala Judeţeană Bacău, dacă există un contract de împrumut pentru suma de 93.000 de lei acordat Partidului USR de către Lucian Daniel Stanciu -Viziteu, iar în caz afirmativ să îi comunice o copie a acestui contract reclamantului şi să precizeze care a fost destinaţia sumei de 93.000 de lei împrumutată de către USR Bacău de la persoana fizică Lucian Daniel Stanciu -Viziteu, cu anonimizarea datelor cu caracter personal. În baza art. 453 C.p.civ obligă pârâtul la plata sumei de 1.000 de lei către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bacău - Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 19.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
La 3 noiembrie, USR a mai pierdut recursul dosarului în care Asociaţia Evoluţie în Instituţie, fondată de Cristian Mihai Dide, a solicitat, în baza legii privind informaţiile de interes public, ca formaţiunea politică să declare salariile angajaţilor. AEI a cerut USR în iunie 2019, în temeiul legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, să îi comunice ce angajaţi are partidul (respectiv pe ce posturi lucrează aceştia), funcţiile angajaţilor, dacă salariaţii deţin o funcţie în partid, cu cât au fost remuneraţi la angajare şi cu cât sunt remuneraţi la data cererii.
USR a ignorat cererea, iar asociaţia condusă de Dide s-a adresat instanţei, în contencios administrativ, şi a câştigat. USR a făcut recurs.
Ulterior, Cristian Mihai Dide a anunţat public că dacă USR nu va respecta hotărârea judecătorească definitivă, se va adresa unui executor judecătoresc şi va executa silit USR dacă formaţiunea condusă de Dan Barna nu îi va pune la dispoziţie informaţiile legate de salarizarea angajaţilor pe care le-a cerut.