Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat joi seara la Digi24 că la cel mai mic „derapaj” de la programul de guvernare, PNL se va reuni și va decide dacă merge mai departe în coaliția de guvernare alături de PSD. El a spus că renegocierea PNRR ar fi, de exemplu, o astfel de „linie roșie”, însă unele declarații critice care au venit deja zilele acestea dinspre PSD la adresa liberalilor le pune pe seama „euforiei de început”.
„Trebuie să ne gândim că era o situaţie dificilă în România, ne trebuia un guvern şi am încercat toate opţiunile. Votul final a fost pentru o guvernare stabilă, în care putem avea voturi stabile, pentru a duce la realizarea programului de guvernare”, a declarat Florin Cîţu.
„În momentul în care văd cel mai mic derapaj în ceea ce privește stabilitatea economică, statul de drept, venim în PNL și luăm o decizie: mergem mai departe? Dacă vom lua o decizie că mergem mai departe, cum mergem mai departe? Este foarte simplu: nu este o coaliție cu un cec în alb, nu este o coaliție necondiționată”, a subliniat liderul liberal.
Citește și: Ultimatum rusesc: ori „scenariu de coșmar al confruntării militare” în Europa, ori NATO se restrânge
Întrebat dacă a început bine coaliția, Florin Cîțu a răspuns: „Din punctul nostru de vedere, da” și a adăugat că pune pe seama euforiei de început declarațiile aparent critice care au apărut din partea partenerilor de guvernare de la PSD . „Sunt sigur că ele vor dispărea în perioada următoare. Sunt declarații venite într-un moment euforic. Vom merge mai departe și ele vor dispărea”, a mai spus Florin Cîțu.
Atenție la stabilitatea economică
„Suntem aici într-o coaliție pentru a guverna România. Trebuie să luăm acele măsuri pe care le-am pus în programul de guvernare. Am reușit în programul de guvernare să nu crească taxe, să nu introducem taxe noi, să avem investițiile la 7 la sută din PIB”, a punctat Florin Cîțu. „În momentul în care noi vedem măsuri care pun în pericol stabilitatea economică a României, statul de drept și orice alte măsuri pe care noi le-am luat și au fost aprobate, au fost agreate de partnerii noștri internaționali, de investitori, de agenții de rating, de cei care evaluează MCV etc., vom merge în PNL și vom lua o decizie dacă mergem mai departe sau nu în această coaliție”, a repetat liderul liberal.
Citește și: ICCJ: Iliescu poate fi anchetat penal privind moartea a patru persoane la Mineriadă
El a spus că PNRR-ul este o asemenea linie roșie. „PNRR-ul nu a fost negociat pentru mine sau pentru PNL. Acolo sunt nevoile românilor. (...) Sunt 64 de reforme în PNRR pentru care primim finanțare de la Uniunea Europeană. Adică noi să dăm cu piciorul la 30 de miliarde de euro, doar pentru că a fost negociat de cine nu trebuie? Sau? Nu înțeleg. În programul de guvernare nu există nicio renegociere”, a precizat Florin Cîțu. „Peste doi ani de zile, Comisia îți permite să evaluezi parcursul PNRR și dacă există întârzieri pe anumite proiecte, să poți atunci să faci modificări, dar asta doar pentru a eficientiza implementarea PNRR, nu pentru a veni cu o nouă viziune”, susține fostul premier.
Întrebat ce va face cu acea parte dintre liberali care nu văd cu ochi buni coaliția de guvernare pe care PNL a făcut-o cu PSD, Florin Cîțu a subliniat că între PSD și PNL nu este vorba despre o relație „de iubire”.
„Aici suntem pentru a ne aigura că PNL își duce la bun sfârșit mandatul pe care l-a primit de la alegători în 2020, acela de a moderniza și a reforma România. Doar dacă suntem acolo și suntem gardienii acestor reforme pe care le-am pus în PNRR - m-am asigurat că aceste reforme sunt în PNRR, pentru că voiam să fiu sigur că oricine vine la guvernare nu poate să devieze de la ele. Toate sunt puse acolo pentru a avea un sistem economic care să funcționeze pe termen lung, nu facem lucrurile pentru acum, pentru mâine, ci pentru generația viitoare. Și asta e șansa noastră. Avem 50 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, implementăm pentru a moderniza România”, a arătat liderul liberal.