VIDEO De ce ezită românii din străinătate să revină acasă? Banii, copiii și teama unui nou început
Românii stabiliți în străinătate se confruntă cu decizii care schimbă viața întregii familii: unde cresc copiii, cum își ajută părinții și dacă se întorc acasă. Psihologul Yolanda Crețescu explică ce trebuie luat în calcul înaintea unei noi mutări.
Întoarcerea în România după ani de muncă în străinătate presupune o nouă adaptare, inclusiv pentru copiii care au învățat și au crescut într-o altă limbă. Într-un dialog pentru Newsweek România, psihologul Yolanda Crețescu vorbește despre problemele întâlnite în comunitatea românilor din Spania, despre frica de schimbare și despre nevoia de a compara concret viața din cele două țări înainte de a lua o decizie.
Psihologul a participat, alături de o echipă de specialiști, la un festival cultural din Catalonia dedicat celor 145 de ani de relații diplomatice România–Spania. Potrivit acesteia, întâlnirea a continuat un proiect de sprijin psihologic pentru diaspora, dezvoltat cu partenerii din GRASP Barcelona. Discuțiile au vizat studenții, angajații, antreprenorii, familiile și românii care iau în calcul revenirea în țară.
Întoarcerea în România nu trebuie privită ca un eșec
Yolanda Crețescu spune că motivele pentru care o familie a plecat în străinătate trebuie reevaluate în raport cu situația de astăzi. Condițiile din țara în care s-a stabilit, oportunitățile din România și nevoile copiilor pot fi diferite față de momentul plecării. În această comparație, psihologul pune accent pe flexibilitatea de a schimba o decizie, fără ca revenirea să fie asociată automat cu nereușita.
„Noi ne-am ocupat destul de mult de acest subiect, de asta o și numim migrație inversă, pentru că e foarte important să nu consideri că ai eșuat, ci să-ți dai voie să ai această flexibilitate. Nu avem o neuroplasticitate neuronală? Da, așa să avem și socială, și emoțională. Pentru că, așa cum ai plecat dintr-o Românie care era săracă pentru așteptările tale, pentru disponibilitate, și te-ai dus într-o țară care atunci îți îndeplinea condițiile așteptărilor tale, acum lucrurile pot fi invers în România.”
„România din 2026 nu seamănă cu România din 2006, nu seamănă cu România din 1996. Da. Și atunci este important să facem această comparație. În primul rând, care sunt obiectivele pentru care tu ai plecat, ce fel de calitate a vieții ai, care este calitatea vieții tale și a familiei tale? Pentru că, de multe ori, plecăm, să spunem, pentru un sistem educațional mai bun”, explică psihologul.
Existența unor servicii mai bune într-o țară nu înseamnă, însă, că fiecare familie ajunge să beneficieze de ele. Crețescu atrage atenția asupra diferenței dintre ceea ce oamenii sperau să găsească și ceea ce pot accesa efectiv: „Ipotetic, este mai bun, dar tu nu-l accesezi, pentru că nu poți, nu ai acces financiar, zonal, da, social. Și atunci întrebarea este: ce căutăm cu adevărat și cât de mult frica de schimbare este cea care ne blochează să mergem mai departe?”
Salariul trebuie comparat cu ceea ce poți cumpăra din el
În discuția despre bani, psihologul folosește exemple ipotetice de venituri pentru a explica de ce suma încasată nu poate fi singurul criteriu al unei mutări. Comparația trebuie să includă cheltuielile și condițiile de viață ale familiei. Cifrele invocate în dialog ilustrează acest calcul, fără a reprezenta salarii garantate în România sau în străinătate.
„Trebuie să te uiți la puterea de cumpărare a banului. Degeaba vorbesc de 7.000 CHF sau 10.000 de euro, dacă ceea ce pot cumpăra cu ei înseamnă poate mai prost decât în România. Și această consiliere psihologică, că este despre psihologie aici: ce înseamnă banul pentru mine? Pentru că, dacă mă gândesc la puterea absolută, nu, dacă scriu pe hârtie 10.000 de euro, în România nu am.”
„Care sunt veniturile pe care le pot avea eu în România? 2.000–3.000. Hai să vedem ce fac, care-i coșul zilnic, ce se întâmplă acolo, câte informații concrete am despre spațiul pe care îl caut. Repet, nu suntem țara miraculoasă, dar trebuie să ne uităm cu ochii realității la plusuri și la minusuri”, spune Yolanda Crețescu.
De ce contează un sistem care funcționează predictibil
Întrebată dacă teama de eșec este principalul motiv pentru care românii ezită să revină, chiar și atunci când ar putea avea condiții materiale mai bune, Crețescu subliniază că oamenii nu au întotdeauna suficiente informații pentru o asemenea concluzie. În plus, decizia este influențată de predictibilitatea serviciilor publice și a regulilor după care își organizează viața.
„Nu au de unde să știe, nu au de unde să știe. Eu cred că acest confort psihologic care este dat de sistemul care funcționează... Aud deseori această sintagmă: aici este un sistem care funcționează”, spune psihologul. Ea descrie apoi incertitudinile pe care le poate lua în calcul o familie: „Toată această instabilitate decizională în care nu poți să-ți faci un business în România pentru că nu ai predicția pe trei ani, pe cinci ani, nu poți să știi care este situația financiară a sistemului medical, care este coerența sistemului educațional.”
„Intru într-un sistem în clasa întâi și ce se va întâmpla în clasa a XII-a, dacă tot îmi pleacă copilul în străinătate? Întrebarea e de ce pleacă. Da, în ce sistem îl țin? Dacă tot plătești școli private aici, de ce nu mă duc afară?”, continuă aceasta. În opinia sa, frecvența schimbărilor afectează încrederea în funcționarea instituțiilor: „Din păcate, în România se schimbă foarte mult, se schimbă foarte des, da, și nu apucăm să trecem de la teorie la funcționalitate. Nu avem această coerență longitudinală în ani.”
Copiii care revin în țară au nevoie de sprijin pentru limba română
O altă problemă discutată cu românii din Spania este revenirea copiilor care au fost educați în limba țării în care s-au născut sau au crescut. Pentru aceștia, mutarea în România presupune intrarea într-un sistem școlar în care trebuie să învețe și să comunice într-o limbă pe care o pot cunoaște insuficient. Crețescu întreabă ce resurse există pentru a-i sprijini în această tranziție.
„Ce facem cu un copil care este spaniol după naștere și după limba în care a fost educat până în clasa a III-a, a IV-a, a V-a și trebuie să se întoarcă familia înapoi, din multe considerente?”, spune psihologul. Ea avertizează asupra dificultăților de integrare dacă fenomenul revenirii se amplifică: „Dacă înțelegem că acest fenomen de migrație inversă devine un fenomen de amploare, înseamnă că vom avea o categorie mare de copii care nu vor fi nici acolo, nici aici.”
„Cum îi integrăm? Pentru că nu avem timpul necesar. Nu sunt studenți care au un an de limbă, cum se întâmplă când te duci la universitățile de afară. Da, acești copii trebuie să învețe. Avem specializări, avem specialiști bilingvi în sistemul educațional?”, întreabă Crețescu. Printre soluțiile pe care le propune se află organizarea unor cursuri de limbă română pe lângă Institutul Cultural Român.
Problema limbii apare și în sprijinul oferit familiilor mixte din Spania. „Avem colegi care sunt bilingvi, care asigură serviciul psihoterapeutic și în spaniolă, pentru că se întâmplă uneori să avem un tată spaniol și o mamă româncă, iar copiii să fie la mijloc, să nu prea înțeleagă foarte bine românește și au nevoie să se facă ședințele de psihoterapie în limba spaniolă”, explică psihologul.
Părinții bolnavi, rămași în România, o suferință pentru cei plecați
Discuțiile cu diaspora au inclus și situațiile în care părinții rămași în România se îmbolnăvesc, iar copiii lor trăiesc și muncesc în străinătate. Crețescu spune că în echipa care a mers în Spania a fost și un psihoterapeut psihanalist specializat în psiho-oncologie. Suferința asociată bolii sau pierderii unui părinte se poate reflecta atât în viața familiei, cât și în activitatea profesională.
„Ce fac? Îl aduc acolo, nu-l aduc? Trimit bani în țară? Ce pot să fac pentru el? Și un lucru simplu pe care îl putem face când suntem plecați este să putem plăti servicii de psihoterapie pentru persoanele care se află în astfel de suferință medicală și psihologică, consiliere a familiei, pentru că a rămâne acolo când părintele tău poate să plece în orice secundă de pe lumea asta este de două ori mai greu de trăit”, spune Yolanda Crețescu.
Adaptarea la muncă și mutarea întregii familii
În relația dintre angajați și antreprenori, psihologul spune că apartenența la aceeași comunitate nu trebuie să înlocuiască regulile profesionale. „Dacă noi căutăm tot timpul să rămânem într-un profil psihologic subiectiv, în care ne luăm avantaj că suntem minoritari sau că suntem de aceeași naționalitate și facem rabat de la cerințele firești ale unei fișe de post, atunci greșim. Și, de multe ori, greșim pentru că considerăm că, dacă e român, e de-al meu; dacă e de-al meu, e rudă.”
Întrebată și despre sprijinul pentru oamenii care vin să muncească în România, Crețescu explică faptul că schimbarea mediului poate afecta capacitatea unei persoane de a se adapta la cerințele profesionale. Problemele se suprapun atunci când mutarea presupune și găsirea unei locuințe, înscrierea copilului la școală sau rezolvarea situației profesionale a partenerului.
„Eu am acces mai puțin, pentru că creierul meu trebuie să supraviețuiască schimbării. Și atunci disponibilitatea la a afla informația nouă, la a mă adapta, la a livra informație, nu, că angajatorul mă angajează să-i livrez ceva, da, este prejudiciată. Uneori se întâmplă ca până la un an de zile să dureze. Dacă am și această migrație cu familie cu tot, acolo este un alt stres: că nu am copilul în sistem, că soția nu este, nu știu, angajată, nu este asigurată, nu știu de unde să-mi iau casa, ce să fac cu mașina, cum e cu taxele, cum îmi repatriez lucrurile.”
Peste o mie de persoane au primit sprijin psihologic, potrivit echipei
Yolanda Crețescu spune că linia de sprijin psihologic lansată anul trecut a permis echipei să identifice problemele pentru care românii din Spania cer ajutor. „Am avut peste o mie și ceva de persoane care au primit suport psihologic prin linia helpline și de acolo am putut să decelăm toate aceste categorii de probleme. Așadar, cu acest eveniment, în 26.09.2026, deci la aproape un an, un an și câteva luni, ne-am dus cu temele făcute. Știam exact care este problematica și ce soluții oferim noi.”
Psihologul își dorește continuarea întâlnirilor, inclusiv online, extinderea proiectului în alte zone ale Spaniei și colaborarea cu specialiști care cunosc serviciile locale de asistență. În dialog, ea a menționat și Italia și Belgia ca următoare direcții de lucru. Pentru susținerea acestor inițiative, propune parteneriate între instituțiile publice și organizațiile care lucrează deja cu diaspora.
„Eu cred foarte mult în parteneriate și cred că instituțiile statului sunt cele care ar trebui să creeze, să reglementeze contextul. Am întâlnit în Catalonia ONG-uri și asociații excepționale, cu niște oameni foarte dedicați, cu oameni care vor și știu ce să facă. Trebuie să se creeze contextul și cred că și cu bani relativ puțini se poate face”, spune Crețescu. „Degeaba vorbim despre anumite lucruri, că ar fi bine să se facă, dacă nu le facem, dacă nu ne adunăm la aceeași masă să vedem cum se pot face.”
