De „Ziua lecturii”: 8.000 de biblioteci închise de la Revoluție. 100 pe an doar în satele patriei

DE Petre Bădică | Actualizat: 16.02.2022 - 14:04
De „Ziua lecturii”: 8.000 de biblioteci închise de la Revoluție. 100 pe an doar în satele patriei / Office Direct

În ziua în care întreaga țară sărbătorește „Ziua Lecturii” vă prezentăm realitatea dincolo de festivisme: sute de biblioteci închise anual, accesul la citit îngrădit zecilor de mii de copii pentru care împrumutul școlar af fi fost singura opțiune.

SHARE

La simbolistică suntem premianți

Ministerul Educației a cerut ca, azi, de Ziua lecturii, între orele 11.00 și 14.00, profesorii să organizeze activități de citit, pentru cel puțin 15 minute, indiferent de disciplina predată în acest interval.

„Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți”, a explicat Ministerul Educației acest gest.

Citește și: Cei mai slabi la științe, ultimii la vaccinare: cât de neîncrezători sunt românii în cunoaștere

Mii de biblioteci, închise la țară unde 30% dintre copii trăiesc în sărăcie

Care, însă, rămâne unul simbolic. La țară, unde este riscul cel mai mare de abandon școlar și unde sărăcia împiedică numeroși copii să meargă la școală, accesul a lectură este îngrădit an de an.

În 2020, s-au închis un număr de 130 biblioteci comunale, iar în ultimul deceniu s-au închis 787 biblioteci comunale.

La revoluție, România avea 2.620 de biblioteci comunale, cifră care s-a menținut până în 2000 când s-a ajuns la 2.618. În 2010 mai existau un număr de 2.534 de biblioteci comunale. Apoi, a început declinul. După cum se vede mai sus, în ultimii zece ani, s-au închis 781 de biblioteci la sate, în medie aproape 80 pe an. Nicio regiune nu a fost exclusă de la acest declin. Din satele din Oltenia au dispărut 100 de biblioteci, din Ardeal aproape 300, alte 80 în zona Iași-Suceava.

Institutul Național de Statistică spune că 9 milioane de români trăiesc la țară Datele de la INS arată că sărăcia a fost un factor constant în rândul generației care are sub 17 ani. În rândul tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, rata sărăciei nu a coborât niciodată sub 30%. În 2007, procentul a fost de 33% și el s-a menținut stabil până în 2014 când a existat un vârf al sărăciei (39%) pentru ca procentul să revină la 30% în 2019.

Nici la școală nu sunt cărți

În 2020, s-au închis un număr de 219 biblioteci școlare, iar în ultimul deceniu s-au închis un total de 1.974 biblioteci școlare.

În total, România a închis, după Revoluție, 7.836 de biblioteci, pe 250 pe an. Pentru majoritatea covârșitoare a românilor, bibliotecile reprezintă singura alternativă la prețul prohibitiv al cărților.

Și la nivelul bibliotecilor publice declinul este evident. În 2020, s-au închis un număr de 154 de biblioteci publice, iar în ultimul deceniu 802.

40% citesc dar nu pricep

Statisticile arată că:

- 68,5% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an.

- Doar 20% dintre români citesc o dată pe lună şi 8% citesc zilnic.

- 38,7% dintre persoanele de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc. România se află pe penultima poziţie dintre cele 28 de state membre UE la indicatorul „citire”.

- 40% este rata analfabetismului funcţional în România (elevul ştie să citească, dar nu reuşeşte să înţeleagă textul astfel încât să folosească informaţia dobândită pentru a rezolva probleme de zi cu zi). - Aproape 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de bacalaureat şi au dificultăţi la evaluările naţionale.

De ce se închid bibliotecile publice și școlare

1.     Declinul demografic care se întâlnlește și la sate dar și la orașe. După intrarea în UE, se apreciază că 4 milioane de români au părăsit țara. Satele se depopulează, școlile se închid, la fel și bibliotecile.

2.     Lipsa de implicare financiară a autorităților. Newsweek România a semnalat faptul că lectura este finanțată masiv din bani publici în alte state ale UE, nu și în România. Și, acum, Newsweek România așteaptă explicații de la Ministerul Culturii în privința strategiei pentru lectură.

Citește și: Polonia sprijină lectura cu 280 milioane €, România îi dedică o zi națională

3.     Criza economică a tăiat fondurile alocate de primării pentru bibliotecile comunale. Acestea sunt coordonate de Ministerul Culturii, dar funcţionează în toate centrele de comună în subordinea consiliilor locale, fiind finanţate din bugetele acestora, potrivit priorităților locale.

 Newsweek România a scris de faptul că unele primării au eliminat postul de bibliotecar și l-au comasat cu altele, cum ar fi cel de secretar.

Citește și: Moartea Bibliotecilor

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te