Au început înscrierile la examenele pentru facultate. Cum arăta viața universitară în perioada interbelică?
Au început înscrierile la examenele pentru facultate din acest an. Peste 200.000 de studenți se vor adăuga centrelor universitare din toată țara. Dar cum arăta facultatea și viața de student în perioada interbelică?
Examenele pentru intrarea în facultate sunt o bornă importantă pentru orice tânăr care visează la o carieră în domeniul de care e pasionat ori o situație financiară ulterioară superioară.
Dar și în perioada interbelică, viitorii studenți urmau cursurile universitare cu același scop ca și azi. Există, ce-i dept, un adevăat cult al multora pentru mediul academic românesc dintre cele două războaie mondiale.
Și, pe alocuri, e unul justificat, dar asta nu înseamnă că unele realități ontemporane sunt mult mai bune decât cele de atunci.
Locurile la facultate în toată România sunt 204.000
Pentru anul universitar 2026-2027, oferta de studii universitare de licență din România însumează 204.882 de locuri, repartizate în 2.590 de programe de studii, la 80 de instituții de învățământ superior din 22 de orașe, potrivit infocons.ro.
Cel mai mare domeniu este Sănătatea, cu 167 de programe și 16.806 de locuri (8,2% din total). Urmează Dreptul, cu 13.250 de locuri, și Administrarea afacerilor.
Programele de Medicină reprezintă 34 de programe, cu 7.306 de locuri, oferite de 14 universități, în timp ce domeniul Arhitectură cuprinde 13 programe, cu 1.135 de locuri.
Primele patru centre universitare - București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara - cumulează 65,5% din totalul locurilor la nivel național.
Numai în București sunt disponibile 65.165 de locuri, la 623 de programe, în cadrul a 29 de instituții de învățământ superior și 165 de facultăți.
Dar, dincolo de cifre, realitățile vieții universitare actuale sunt mult schimbate față de cele ale epocii după care oftează mulți români, cea interbelică.
Adevărul este că situația după Primul Război Mondial era dramatică, în ciuda creării României Mari.
Distrugerile și pierderile economice, coroborate cu mărirea spectaculoasă a populației, a creat multiple probleme guvernanților
Nimeni nu era pregătit pentru modificările structurale şi bulversante aduse de război.
Cu atât mai puţin Universităţile României Mari, fie că e vorba despre cea din Bucureşti, din Iaşi, Cluj sau Cernăuţi.
Fondate pe imperativul iluminist al „luminării poporului” prin educaţie, universităţile rămân totuşi, până în deceniul al treilea al secolului trecut, cetăţi ale elitismului în care numărul de studenţi era relativ mic.
Situaţia se schimbă cu totul după războiul mondial, iar universităţile se văd confruntate cu problema unui flux crescând de studenţi pentru care le lipsesc clădirile, sălile de curs, laboratoarele, bibliotecile, căminele şi, în general, cam tot ce ţine de o viaţă universitară.
În vara anului 1937, prof. G.G. Marinescu, fost prim-ministru al României, care preda Enciclopedia Dreptului la Facultatea de Drept Bucureşti afirma: „după războiu, numărul studenţilor s-a înmulţit considerabil. Aceasta se datoreşte în parte schimbărilor naţionale şi sociale, dar mai ales mirajului universitar.
Acest miraj, ce se ivise înainte de războiu, a ajuns la extrem după. Universitatea a ajuns un punct de atracţie extraordinar pentru generaţiile tinere”.
Taxe foarte mari la facultate, în perioada interbelică
Fostul premier din anii 1930-1931, dar și ministru de externe, explica această atracție existentă, în primul rând, în rândul părinților acelor tineri.
„Toţi elevii sunt setoşi să ajungă la universitate. Idealul tuturor părinţilor e să le ajungă copii studenţi.
Un miraj face să creadă şi pe unii, şi pe alţii, că aceştia, din moment ce au devenit studenţi, au ajuns la liman, au viitorul asigurat, cariera făcută. (…)
Urmare a acestui miraj, nemulţumirea studenţilor, odată confruntaţi cu lipsurile şi nesiguranţa vieţii de student, provoacă ”descurajare” sau ”aruncarea în luptele politice, cu credinţa că vor putea înlătura neajunsurile de cari sufăr sau chiar vor reface o situaţie nouă în ţară”, adăuga Mironescu.
În privința numărului de studenți, deși a fost în creștere, acesta era, la un moment dat, și de zece ori mai mic decât cel de azi.
Statisticile arată o creştere de la 18.227, până la 31.982, între anii 1921-1922 şi 1929-1930.
Citește și: BACALAUREAT 2026. Rezultatele finale după soluționarea contestațiilor. Unde poți să-ți verifici rezultatele?
Numărul de înscrieri nu era echivalent însă cu numărul de licenţiaţi. Faţă de numărul de studenţi înscrişi, numărul de licenţiaţi era foarte mic.
Pentru intervalul 1921-1931 se pare că au existat, de pildă, pentru Facultatea de Drept, doar 7,11% licenţiaţi faţă de numărul total de înscrişi
Principalele Facultăţi vizate de studenţi sunt, pentru prima perioadă anilor ’20, cele de Drept şi de Medicină.
Marele lingvist și profesor Sextil Puşcariu oferea şi o explicaţie pentru acest lucru.
„Numai o parte mică din aceşti studenţi au urmat o vocaţiune firească (…), majoritatea a avut în vedere cariera mai sigură şi mai rentabilă (…), căci lipsa de medici şi de funcţionari administrativi sau magistraţi în noul stat român exclude concurenţa pentru absolvenţii acestor Facultăţi”.
Dar dacă, într-adevăr, motivaţia de a obţine o diplomă era strâns legată de obţinerea unui post de obicei în rândurile funcţionarilor de stat, destul de curând drumul spre ”cariera sigură” a fost barat de greutatea de a accede în structurile birocratice ale statului, apoi de criza economică a anilor ’30.
În privința condițiilor de cazare pentru studenții care nu erau din localitate, situația nu era deloc roz.
La numărul imens de studenţi, capacităţile căminelor, aşa cum sunt ele raportate în Anuarele disponibile ale Universităţilor, sunt, iniţial, infime, scrie cooperativag.ro.
Bucureştiul raporta 600 de studenţi cazaţi în căminele sale proprii pentru 1925 şi 1.032 pentru anul 1928.
În Iaşi găseau, pentru anul universitar 1925/26, ”casă şi masă” 560 de studenţi.
Problema pare să se pună mai puţin acut în centrele din Cluj şi Cernăuţi unde numărul de studenţi era şi mai mic.
Citește și: Peste 8.000 de locuri fără taxă la admiterea din vară la Universitatea București
Existau, cu mari eforturi, Oficii Universitare care însă aveau de cele mai multe ori servicii de asistenţă minimă, de regulă medicală.
Studenții admiși plăteau o taxă de cazare de 30 lei/lună, iar gratuitatea se oferea doar în mod excepțional.
Locurile la cămin, puține și scumpe
Printre îndatoririle și obligațiile studenților se numărau: păstrarea curățeniei desăvârșite, respectarea programului (ora-limită 23 pentru băieți, 21.30 pentru fete), primirea vizitelor doar în timpul zilei, exclusiv în spațiul dedicat (cancelaria), etc.
Fiecare cămin dispunea de o infirmerie pentru „boalele ușoare” iar de aplicarea măsurilor igienice era responsabil un student al facultății de medicină, capabil să ofere primele îngrijiri în caz de urgență.
„Regulamentul pentru Căminuri și Cantine Universitare” din 1923 rezumă experiența primilor ani de implementare a legislației și propune numeroase completări.
Studenții intrau în 3 categorii: solvenți (plăteau taxa integral), semi-solvenți (plăteau jumătate din taxa solvenților) și fără plată.
Întâietate la obținerea locurilor în cămin aveau studenții fără plată și semi-solvenții.
Dar cum arăta o zi obișnuită din viața unei „căministe” universitare din perioada interbelică.
„Ne deșteptăm la șeapte fără un sfert; peste o jumătate de oră luăm ceaiul sau cafeaua, cetim în sala de studii sau în bibliotecă și la 10 primim sandvișuri.[...]
Între 12 jumătate și 1 jumătate se servește masa, compusă întotdeauna din 4 feluri de mâncare.
După amiază asistăm la cursuri, lucrăm în laboratoare, biblioteci, la Academie, la Fundație sau la conferințe.
Cine se găsește la ceasurile 4 în Cămin, primește ceai și o gustare. Seara luăm masa la opt fără un sfert.
La opt se închide poarta [...] De două ori pe săptămână ieșim la teatru”, scria o studentă a acelor vremuri, conform historia.ro.
Dar a fi student nu însemna doar să faci parte dintr-un mediu universitar cu resurse şi servicii de asistenţă precare, ci era şi foarte costisitor.
Învăţământul era departe de a fi gratuit şi acccesibil. Este și motivul pentru care numărul celor care ajungeau să-și ia licența era foarte mic, în comparație cu numărul celor care se înscriau și frecventau cursurile.
Se percepeau taxe pentru înscriere, pentru frecventarea cursurilor, pentru bibliotecă, pentru examene, pentru licenţă şi doctorat. Aproape orice se taxa.
Şi nivelurile acestor taxe sunt, uneori, foarte ridicate, cum este cazul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, unde doar taxa pentru bibliotecă era, de pildă, nu mai puţin de 4000 de lei.
Taxele pentru examene erau între 50 şi 300 lei, în funcţie de facultate şi de centrul universitar.
Asta în condiţiile în care bursele studenţilor erau în jur de 600-750 lei şi au suferit şi ele ”curbele de sacrificiu” din anii ‘30.
