Salariile profesorilor diferă considerabil în Europa. De exemplu, profesorii din România sunt de 4 ori mai prost plătiți ca în Danemarca, dar mai bine ca în Letonia, Grecia și Turcia.
Salariile profesorilor diferă considerabil în Europa. De exemplu, profesorii din România sunt de 4 ori mai prost plătiți ca în Danemarca, dar mai bine ca în Letonia, Grecia și Turcia.
România și Statele Unite extind schimburile educaționale pentru liceeni în anul școlar 2027–2028. Un nou acord mărește numărul burselor disponibile, iar elevii interesați trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a participa la selecție.
Un val de postări și filmări distribuite pe TikTok și în grupurile studenților a generat, în ultimele zile, îngrijorare în jurul Academiei de Studii Economice din București, după apariția unor imagini cu insecte despre care s-a susținut că ar fi ploșnițe.
Lucrările pe primul sector din Autostrada Unirii A8, între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului, au ajuns aproape de 70%, iar primii kilometri ai autostrăzii ar urma să fie dați în trafic în primăvara anului viitor.
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care elimină posibilitatea organizării de examene de admitere proprii de către liceele din România.
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a transmis că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele şcolii din România şi a anunţat un protest pentru luni, 28 septembrie. Elevii sunt îndemnaţi să poarte haine negre.
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, este de părere că liceele tehnologice trebuie să devină o opțiune reală pentru elevi, nu un traseu ales doar de cei care nu obțin note suficient de mari pentru a ajunge la liceele teoretice.
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că ceea ce ne arată Evaluarea Naţională este că aproape jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română.