VIDEO România poate rămâne fără gazele din Marea Neagră: e posibil să le extragă rușii și ucrainenii

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 16.09.2021 - 20:59
România poate rămâne fără gazele din Marea Neagră. Le trag rușii sau ucrainienii. Foto Pexels.com

România ar putea extrage din Marea Neagră cel puțin 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Doar că amână de ani de zile exploatarea, cu două mari riscuri: combustibilul să nu mai poată fi folosit, din cauza limitărilor impuse de UE, sau să fie tras de Rusia ori Ucraina.

SHARE

România dispune în Marea Neagră de cel puțin 200 de miliarde de metri cubi de gaz natural, potrivit unei estimări făcută în 2012 de OMV Petrom și Exxon. De 18 ori mai mult decât consumă țara noastră în prezent. Acest lucru ar permite României să se transforme din importator în exportator de gaze naturale. 

Legea off-shore adoptată în perioada Dragnea a dat peste cap companiile de stat și private din sistemul energetic. Și a făcut ca investitorii străini care doreau să contribuie la exploatarea gazelor naturale au oprit lucrările ori s-au retras.

Astfel, OMV Petrom a anunțat că, după modificarea legii offshore ar avea nevoie de un an doar ca să ia decizia de a extrage gazele.

Din păcate, însă, România nu prea mai are timp suficient ca să beneficieze de resursele fosile din Marea Neagră. Pe de o parte, noile ținte anti poluare, impuse de Comisia Europeană prin Green Deal, fac gazul doar un combustibil de tranziție. 

Citește și: Marea Neagră are gaze. Degeaba. Resursele, greu de extras din cauza politicii și a costurilor

Zăcămintele nu au granițe politice

În plus, există riscul ca zăcămintele României să ajungă la vecini, a explicat la Newsweek LIVE Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO.

„Dacă nu începem exploatarea cât mai curând, cred că nici nu va mai renta să le scoatem. Gazul este considerat doar o resursă de tranziție. Dacă nu apuci să îl scoți în lași acolo. 

Dar mai e problemă. Gazul de sub Marea Neagră este greu de delimitat. Dacă începe să exploateze Rusia, Ucraina, în perimetrele lor de la mare, nu poți delimita pungile după granițele politice. 

Are loc un proces de absorbție, molecula de gaz trece în locul lăsat liber și va fi obținută de către cel care face exploatarea. 

Nu se poate o delimitare fizică a zăcămintelor, eu am atât, nu atât. S-ar putea să rămânem fără gaze dacă vor începe exploatările din partea vecinilor”, a explicat Silvia Vlăsceanu. 

Legea off-shore nu e neapărat o piedică

Specialistul a menționat că exploatarea gazelor din Marea Neagră este profitabilă economic. 

„Părerea mea personală este că, din punct de vedere comercial, este eficient să scoți gazul din Marea Neagră și putea începe exploatarea. 

Acum, Romgaz poartă negocieri cu Exxon, bănuiesc că se va finaliza și va începe exploatarea”, a precizat Silvia Vlăsceanu.

Producţia de gaze naturale din România a scăzut în ultimii ani iar această tendinţă va continua şi, în lipsa dezvoltării rezervelor din Marea Neagră, dependenţa de importuri poate creşte semnificativ, până la 53% în anul 2030, potrivit PwC România.

Citește și: Neexploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră poate creşte importurile la 53% în nouă ani

Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO nu crede că legea off-shore mai este o piedică pentru începerea exploatării gazelor.

„Legea off-shore este o piedică, dat nu atât de mare. Acolo sunt niște prevederi de fiscalitate, care pot fi rezolvate pe parcurs. Nu cred că este o condiție exploatarea dacă nu modifici legea off-shore. 

Gazul este la fel de important pentru toți, pentru că dacă tot amânăm, s-ar putea să nu mai aibă rost, pentru că gazul va fi un combustibil de tranziție”, menționat Silvia Vlăsceanu, la Newsweek LIVE.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.