Guvernul unei țări europene a adoptat o lege drastică în legătură cu aparatele de aer condiționat. Amenda se ridică la 10.000 de euro pentru cei care nu respectă regulile.
Guvernul unei țări europene a adoptat o lege drastică în legătură cu aparatele de aer condiționat. Amenda se ridică la 10.000 de euro pentru cei care nu respectă regulile.
Președintele Emmanuel Macron i-a chemat la consultări pe foștii președinți François Hollande şi Nicolas Sarkozy. Decizia a fost luată într-o încercare de a depăşi blocajul politic în care se află ţara, comentează mass-media franceză.
Un tren de marfă cu 18 vagoane a deraiat la ieșirea dintre-o stație aflată la aproximativ 50 de kilometri de București. Circulația feroviară a fost întreruptă în zona respectivă.
Un nou pod peste Dunăre va fi construit între România și Bulgaria. Autoritățiel au anunțat în ce stadiu este. Banii pentru construcția acestuia provin din Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Procurorii au schimbat încadrarea juridică în cazul tânărului de 16 ani care a intrat cu mașina în doi copii, în Parcul pantelimon din București. Acum este acuzat de omor și tentativă de omor.
Vacanța în Turcia a unor turiști români s-a transformat într-un coșmar, chiar înainte de a începe propriu-zis. Ajunși la cazare, au aflat că proprietarul anulase rezervarea, deși plătiseră sejurul integral. Acum încearcă să-și recupereze banii.
Securitatea era pe vremea regimului comunist structura din statul român de care oamenii se temeau cel mai mult. Informatorii erau racolați de peste tot, astfel că românii ajunseseră să le fie teamă să vorbească și cu vecinii, rudele sau prietenii. Iată cine erau ”turnătorii”
Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, trăiește foarte bine în Grecia. El a fost văzut recent la un restaurant cunoscut din Halkidiki.