sâmbătă 03 octombrie
EUR 5.3447 USD 4.7519
Abonează-te
Newsweek România

România scapă de „junk”, dar rămâne pe muchie. S&P păstrează ratingul țării. Ce riscuri vede agenția?

Data publicării: 03.10.2026 • 07:31 Data actualizării: 03.10.2026 • 07:37
Agenția S&P Global - Foto: Profimedia Images
Agenția S&P Global - Foto: Profimedia Images

România rămâne în categoria țărilor recomandate investițiilor, după ce S&P a păstrat ratingul suveran la BBB-. Pericolul nu a trecut însă: perspectiva rămâne negativă, iar agenția arată ce ar putea împinge țara în categoria „junk”.

România a scăpat, cel puțin pentru moment, de retrogradarea în categoria „junk”. S&P Global Ratings a confirmat ratingurile suverane pe termen lung și scurt ale țării la BBB-/A-3, atât pentru moneda străină, cât și pentru moneda locală. Perspectiva a rămas însă negativă.

BBB- este ultima treaptă din categoria „investment grade”, cea recomandată investițiilor. O retrogradare cu o treaptă ar scoate România din această categorie.

România scapă de „junk”, dar S&P menține perspectiva negativă

S&P explică menținerea ratingului prin așteptarea că România va reuși să formeze un guvern care să adopte un cadru bugetar credibil pentru 2027-2028.

În pofida dificultăților politice din ultimele luni, consolidarea fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas pe traiectoria anticipată în 2026.

Agenția estimează că deficitul general guvernamental va ajunge anul acesta la aproximativ 6,25% din PIB, în scădere de la 7,9% în 2025 și 9,3% în 2024. Pentru 2027 este prognozat un deficit de 5,8% din PIB, iar pentru 2028 unul de 5%.

Citește și: Avertisment EY: Cu investiţiile străine directe în prăbușire de 77%, România e la un pas de „junk”

S&P arată că măsurile adoptate în 2025 și 2026 au adus venituri suplimentare, printre acestea fiind majorările TVA și ale accizelor, înghețarea salariilor și pensiilor și modificările impozitării profiturilor.

Fondurile europene au, de asemenea, un rol important. S&P estimează intrările de bani europeni la aproximativ 3,5% din PIB în 2026, iar investițiile publice ar urma să ajungă la 8,5% din PIB.

Ce ar putea trimite România în categoria „junk”

Pericolul retrogradării nu a dispărut. Perspectiva negativă reflectă, potrivit S&P, riscurile încă ridicate privind consolidarea finanțelor publice și reducerea deficitelor externe, dar și vulnerabilitatea României la schimbările de încredere ale investitorilor.

Citește și: Risc de blocaj la pensii și salarii. Christian Năsulea avertizează asupra efectelor ratingului „junk”

Agenția ar putea reduce ratingul dacă procesul prelungit de formare a unui guvern împiedică reducerea deficitului bugetar în 2027 și 2028.

Eșecul stabilirii unei politici fiscale și economice credibile ar putea afecta încrederea investitorilor, majora costurile de finanțare și pune presiune suplimentară asupra balanței de plăți.

Un alt risc îl reprezintă eventualele noi probleme pe piața energiei, dacă acestea afectează anticipațiile privind inflația și slăbesc semnificativ creșterea economică, balanța de plăți și finanțele publice.

În sens invers, perspectiva ar putea fi îmbunătățită de la „negativă” la „stabilă” dacă România își reduce deficitele fiscal și extern și oprește deteriorarea poziției finanțelor publice și externe, pe baza unui plan credibil de politici pe termen mediu, conform S&P Global Ratings.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră