Scena politică americană se află într-o „confuzie ideologică”, după ce „cel mai de stânga candidat la președinție din istorie”, Bernie Sanders, a ajuns un front-runner pentru democrați.
Scena politică americană se află într-o „confuzie ideologică”, după ce „cel mai de stânga candidat la președinție din istorie”, Bernie Sanders, a ajuns un front-runner pentru democrați.
Noile pașapoarte albastre cu auriu post-Brexit ale Marii Britanii vor fi furnizate solicitanților începând cu luna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat.
La patru luni după ce democrații din Camera Reprezentanților din SUA au lansat o anchetă formală privind mod în care a acționat Donald Trump cu Ucraina, Senatul l-a achitat miercuri de acuzațiile de abuz de putere și obstrucția Congresului.
Reprezentantul de Utah, republicanul Mitt Romney a anunțat că va vota pentru suspendarea președintelui Donald Trump în Senat, devenind primul republican care a rupt rândurile cu partidul său.
Generalul Qassem Soleimani este simbolul infam al intimidării și crimelor ordonate de regimul de la Teheran.
Mii de protestatari s-au adunat duminică, pentru a doua zi, în Iran, scandând lozinci împotriva autorităților care au admis târziu că avionul ucrainean a fost doborât, ucigând 176 de persoane, după ce zile întregi au negat în ciuda evidențelor postate pe social media.
Toți membrii alianței atlantice au făcut front comun cu SUA, la reuniunea de urgență ce a urmat eliminării generalului iranian Qassim Soleimani și a locotenenților săi ce controlau milițiile șiite din Irak, informează Reuters.
Atacul aerian american care l-a ucis pe generalul Qassem Soleimani, puternicul comandant al Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC), și al doilea cel mai puternic om din Iran, a dat o lovitură majoră strategiilor în desfășurare în Orientul Mijlociu.