Reducerea cu 50% a primei Rabla Plus pentru mașini electrice, reconfirmată. Ce se întâmplă cu Rabla?

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 28.02.2024 - 11:05
Reducerea cu 50% a primei Rabla Plus pentru mașini electrice, reconfirmată. Ce se întâmplă cu Rabla? - Foto: Profimedia Images
Reducerea cu 50% a primei Rabla Plus pentru mașini electrice, reconfirmată. Ce se întâmplă cu Rabla? - Foto: Profimedia Images

Reducerea cu 50%, la 5.000 de euro, a primei Rabla Plus pentru mașini electrice în 2024 a fost reconfirmată de ministrul Mediului. Dar, există și două vești bune. Bugetul propus e de un miliard de lei, iar programul Rabla, de casare a mașinilor vechi, continuă fără schimbări.

SHARE

Programele Rabla Clasic 2024 și Rabla Plus 2024 au fost puse în consultare publică, iar ministrul Mediului, Mircea Fechet, a dat câteva detalii despre draft-urile ghidurilor. 

Reducerea cu 50% a primei Rabla Plus pentru mașini electrice, reconfirmată. Ce se întâmplă cu Rabla?

Ministrul Mediului afirmă că limitele maxime propuse ca prime de casare pentru autoturismele vechi în draftul de ghid pus în consultare publică pentru programele Rabla pot fi modificate, în funcţie de mesajele, obiecţiile sau de propunerile venite din partea celor interesaţi.

”În măsura în care vom constata că, urmare a feedback-ului din piaţă, ca urmare a tuturor obiecţiilor transmise de către importatori sau de către producători, va trebui să modificăm aceste valori, bineînţeles că vom lua decizia în consecinţă”, a afirmat ministrul Mediului, într-o emisiune TV, relatează News.ro. 

Citește și: Tranziția forțată la mașini electrice merge prost. Prea scumpe, marile companii se întorc la termice

”La Rabla, voucherul ne propunem să rămână 7.000 de lei, pentru două autoturisme casate vorbim despre 10.000 de lei şi pentru anumite ecobonusuri care ţin de emisii mai scăzute sau care ţin de tipul de combustibil - GPL-ul este punctat suplimentar sau tehnologia hibridă - atunci bineînţeles că, pe hârtie, cel puţin, putem să ne aşteptăm şi la sume mai mari ce urmează a fi decontate prin program”, a detaliat Mircea Fechet.
 
El a amintit că România şi-a propus, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ca până în anul 2026 să scoată de pe străzi 250.000 de maşini mai vechi de 15 ani. 

Citește și: 23 de mașini electrice, supuse la „Testul Frigului” în Norvegia. Autonomia reală, și cu 32% mai mică
 
În ceea ce priveşte propunerea de înjumătăţire a sumei acordate pentru finanţarea unui autoturism electric, ministru a spus că preferă să vadă ”partea bună”, şi anume faptul că bugetul de un miliard de euro al programului Rabla Plus va însemna un număr dublu de autoturisme electrice care vor fi cumpărate.
 
”Am observat că sunt producători care deja au acţionat în consecinţă şi suportă o parte din această pierdere.

Cu alte cuvinte, cetăţeanul nu va scoate în mod automat 5.000 de euro în plus din buzunar pentru că politica fiecărui comerciant ar putea să genereze soluţii atractive chiar şi cu un voucher de 25.500 de lei, bani care, spun eu, nu sunt puţini. Mă aştept la sfârşitul anului 2024 să putem să spunem că am epuizat acest buget record de un miliard de lei, în premieră pentru Rabla Plus”, a mai afirmat Mircea Fechet. 

Citește și: STUDIU Mașinile electrice se depreciază mult mai repede decât termicele: -50%, după 5 ani
 
El a menţionat că, încă de la debutul programului Rabla Plus, a fost ridicată problema staţiilor de încărcare pentru autoturismele electrice, precizând că, dacă în prezent în România există ”o reţea oarecum suficientă” pentru încărcarea maşinilor electrice, ”în viitor numărul staţiilor va exploda”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te