Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, cu ocazia lansării programului Rabla Plus 2024, ce prevede un ecobonus tăiat cu 50% față de 2023, de 5.100 euro, că mașinile electrice rareori depășesc 25.000 €. Realitatea e alta, însă. Doar trei modele costă sub 25.000 €.
Programele Rabla și Rabla Plus 2024 sunt gata de start. Încep pe 19 martie. Dar, vin și cu noutăți. Nu se mai poate cumpăra orice fel de mașină, au fost introduse praguri de preț maxim de 60.000 € și, respectiv, 70.000 €. Iar prima pentru o mașină electrică nu mai e de 10.200 €.