Ce se vindea pe Calea Victoriei acum 100 de ani? Celebra arteră bucureșteană, cu o istorie seculară, a fost mereu un etalon al luxului și poziției sociale pentru locuitorii urbei și nu numai.
Un articol dintr-un ziar din anul 1909 - deci e acum 105 ani, mai precis - ne arată că diferențele dintre prețurile produselor ce se vindeau aici și cele din restul Bucureștiului erau la fel de mari ca în ziua de azi, deși tipul și diversitatea mărfurilor sunt surprinzătoare.
Ce se vindea pe Calea Victoriei acum 100 de ani? Ce puteai cumpăra cu 50 de lei?
Calea Victoriei reprezintă de secole cea mai importantă arteră a Capitalei, chiar dacă, la ora actuală, întâietatea sa este „contestată” de alte bulevarde mari croite mai ales în timpul comunismului.
Este cazul, de exemplu, Bulevardului Unirii, ce face legătura între Piața Parlamentului și Piața Alba Iulia și care, ușor în unghi, este continuat de Bulevardul Decebal până la Piața Muncii.
Dar despre Calea Victoriei s-au scris cărți, poezii, chiar și cîntece, ea fiind, de aseenea, gazda unor clădiri cu mar importanță în istoria noastră sau a unor restaurante ori hoteluri ce au cunoscut pașii multor celebrități artistice și politice.
Dar Calea Victoriei nu a fost mereu cea de azi, nici măcar pe aproape. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, începută la 1688, strada nu făcea parte din București, numele ei fiind „Drumul Brașovului”.
Citește și: De ce s-ar schimba numele Bulevardului Kiseleff? Cine a fost contele rus după care a fost denumit?
Era formată doar din bucata dintre actuualul Cerc Militar și - tot actuala - Piața Victoriei.
Porțiunea cuprinsă între Piața Națiunilor Unite (fostă Piața Senatului) și bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de „Ulița Mare spre Sărindar” pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Național.
Drumul rezultat din unirea Drumului Brașovului cu Ulița Mare spre Sărindar a fost deschis abia în anul 1692, de către Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoșoaiei.
Ulița nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci., străzilor astfel pavate spunându-i-se „poduri”.
Cum drumul a fost croit de domnitor pentru a-i asigura o cale de legătură mai rapidă între palatul domnesc, aflat lângă Curtea Veche și moșia sa de la Mogoșoaia a primit acel nume, de Podul Mogoșoaiei.
Adică, cu alte cuvinte, strada pavată cu lemn ce ducea spre Mogoșoaia.
Calea Victoriei, în 1915, în dreptul Teatrului Național de atunci - Foto: Facebook/Calea Victoriei/lupuldacicblogg.wordpress.com
Noua arteră a deveneit drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boierești, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele și instituții de stat.
Două secole mai târziu, „podul” a căpătat un alt nume.
După ce, la 8 octombrie 1878, armata română și-a făcut intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independență, artera primește numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.
A devenit artea cea mai frecventată și frecventabilă a Capitalei, locul unde doamnele își etalau toaletele, iar domnii puneau țara la cale, cu toții relaxându-se la numeroasele localuri și terase din zonă.
Era, însă, o stradă exclusivistă, de lux, cel puțin din punctul de vedere al prețurilor produselor ce se vindeau la numeroasele magazine aflate de-a lungul ei.
Astăzi, cu greu ne-am putea închipui o asemenea abundență de asemenea magazine și, mai ales, tipul de produse ce se găseau acum peste un secol pe Calea Victoriei.
Citește și: Unde se află „Casa Groazei” din Centrul Vechi al Capitalei? Ce masacru a avut loc în ea
Într-un articol publicat de ziarul Dimineața la 7 ianuarie 1909 și postat de Institutul de Studii Sud-Est Europene pe Facebook, se face o succintă trecere în revistă a bunătățurilor ce puteau fi achiziționate din zona fostului „pod”, inclusiv din băcăniile de pe Lipscani.
Suprinde atât tipul de magazine, cât și produsele pe care le vindeau, de la lapte și brânză de burduf, la măsline, păsări fripte sau putini cu scrumbii.
Dar cel mai mult uimesc prețurile acestora, astfel încât chiar gazetarul se mira de ele, întrebându-se dacă or proveni din Japonia sau de la noi in țară.
Să ne înțelegem: 1 leu din acea vreme nu era la fel cu 1 leu de azi, ci mult mai puternic. Conform analizeeconomice.ro, un 1 leu de la 1900 reprezenta aproape 6 lei - 5,9 lei, mai precis - calculat la nivelul anului 2016.
Iar în timp ce prețurile generale erau relativ mici, de câțiva lei, iar salariile obișnuite ajungeau la câteva sute de lei, pe Calea Victoriei totul „exploda”, prețul mărfurilor fiind de peste 10 ori mai mare decât în alte zone.
O diferență ce s-ar putea asemăna cu cele înregistrate azi între Piața Dorobanți, de exemplu, și Piața Obor sau Rahova.
Citește și: INTERVIU Chipul lui Decebal, în București? Cum a apărut statuia de dac? A costat 250.000 €
Dar iată ce scria ziaristul de la 1909 despre aceste lucruri, neuitând să se crucească de prețurile zonei.
„V-a trecut prin minte vreodată să numărați câte lăptării de lux sunt pe Calea Victoriei? Câte magazine de comestibile, câte cofetării, bodegi, berării și alte localuri unde se poate găsi tot ce inima unui pofticios dorește?
Desigur că n-ați făcut-o, fiindcă aveți altceva mai util sau fiindcă nu aveți răbdare. Un lucru ar fi însă interesant de știut.
Din ce continent e adusă brânza de burduf care se vinde cu 40-50 lei kg? Măslinele care au același preț, iepurii îmblăniți, fripturile și toate bunătățile de care un om cinstit nu se poate înfrupta?”,
Vor fi ele aduse din Japonia, Indochina sau de la stânele noastre săracele și din câmpiile noastre cele binecuvântate de D-zeu sfântul? Intri într-o băcănie de pe Lipscani și te ia curat cu amețeală.
Purcel de lapte rumenit la cuptor, cârnați proaspeți, metrii și parametrii, să înconjuri Capitala cu ei. Halva în bucăți respectabile, putini cu scrumbii variate, păsări fripte, mă rog, ce nu vede omul acolo?
Dar prețurile, ah, prețurile! Și stau uimit de atâta scumpete, dai acolo un pol, doi și pleci cu mai nimica, jurând pe toți sfinții să nu-ți mai calce piciorul prin acele locuri de ispite gastronomice”
Prin urmare putem concluziona că nu e nimis nou sub soare, câtă vreme asemenea diferențe - între același produs cumpărat dintr-o zonă de lux și una normală, populară - s-au păstrat și după mai bine de un secol. Și nu doar pe iubita noastră Calea Victoriei...
Citește și: Misterul statuilor de nobili daci de la Roma. De ce bustul lui Decebal se află la Vatican?
Comentarii 0