În contextul crizei acute de șoferi de camion din toată Europa, Germania simplifică regulile pentru obținerea/preschimbarea permiselor și obținerea calificărilor profesionale necesare, pentru a atrage cât mai mulți, inclusiv din România.
În contextul crizei acute de șoferi de camion din toată Europa, Germania simplifică regulile pentru obținerea/preschimbarea permiselor și obținerea calificărilor profesionale necesare, pentru a atrage cât mai mulți, inclusiv din România.
În cadrul unui control de rutină pe o autostradă, inspectorii ITD, echivalentul „ISCTR”-ului în Polonia, au făcut o descoperire șocantă. Un camion greu din România mergea cu remorca de 25 tone fără frâne. Ansamblu rutier a fost imobilizat pe loc.
De la 1 ianuarie 2026, Ungaria nu mai permite camioanelor să ajungă direct din România în Croația. A interzis accesul vehiculelor grele pe DN 42, între Berettyóújfalu și granița cu România, și pe Szeged–Baja-M6, ceea ce se traduce printr-un ocol de peste 200 km
Pentru camioane, 2026 înseamnă kilometri mai scumpi în 8 țări din Europa, inclusiv România. Noile taxe au la bază principiul „poluatorul plătește”, favorizând vehiculele fără emisii și crescând costurile transportului rutier pe bază de motorină.
Un camion de transport automobile românesc a fost imobilizat de poliție în Germania. În urma unui control de rutină, inspectorul tehnic a identificat 18 defecțiuni grave și cu risc pentru siguranță doar la capul tractor.
De la 1 ianuarie 2026, toate vehiculele concepute și construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, precum și cele mixte, nu mai plătesc rovinietă, ci taxe pe distanța efectiv parcursă, pe principiul „poluatorul plătește”.
Un motociclist a murit după ce a fost lovit de un TIR și un autocar. Cum s-a întâmplat? Ce spun polițiștii despre cele întâmplate și cine este vinovat pentru producerea accidentului?
Un accident rutier a avut loc, noaptea trecută, pe E 58, în localitatea Copălău. Un tir încărcat cu bere s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând circulația în zonă.