Aerodromul de la Strejnic a devenit jucăria directorului George Barbu, care îl folosește după bunul plac. Acest aerodrom al statului român a devenit locul de joacă cu circuit închis al unor privați bogați precum fostul premier și parlamentar Popescu Tăriceanu sau Cășuneanu jr.
Smartphone-urile pot fi complet piratate printr-un singur mesaj text, iar „țintele“ nu realizează în niciun fel că sunt spionate.
Servicii întregi din Poliție au devenit adevărate fabrici de făcut bani prin eliberarea ilegală de permise de conducere sau prin iertarea contravenienților pentru șpăgi în bani și produse. Și aceste filiere ilegale au contribuit la masacrele în serie de pe șoselele României.
Ministerul Apărării a primit peste 300 de donații din 2010 încoace. Unele sunt ridicole, altele suspecte. Cea mai specială este fostul avion prezidențial folosit de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Altele, însă, sunt mai puțin altruiste și au apărut ca să rezolve contracte uriașe.
Drulă face orice pentru oamenii lui Dorin Ivașcu, chiar dacă trebuie să încalce legea pentru asta.