Paris din aviație, instalat ilegal în Portul Constanța

DE Petru Zoltan | Actualizat: 03.08.2021 - 20:14
DRULĂU Denumit „Drulău“ de colegii de 
partid pentru că ar fi incoruptibil, ministrul Drulă are slăbiciuni securiste - Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea

Drulă face orice pentru oamenii lui 
Dorin Ivașcu, chiar dacă trebuie să încalce legea pentru asta.

SHARE

Elena Iancu a fost angajată la AACR în 2013, după ce, anterior, lucrase timp de 25 de ani la Direcția de Urbanism a Primăriei Sectorului 2. La AACR, conducea Serviciul Servituți Aeronautice, care se ocupa cu avizarea documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din zone cu servituți aeronautice civile. 

În această calitate, a avizat mai multe documentații pentru compania Appex Alliance Aero 5, care urma să construiască hotelul Hilton Garden Inn la o distanță de aproximativ 200 de metri sud față de axa unei piste a Aeroportului Otopeni.

Pentru acest proiect, firma Apex Alliance a angajat pe post de consultant compania Air Management, patronată de Cristian Paris, fratele Elenei Iancu. 

Pe 19 iunie 2018, directorul general al Autorității Aeronautice, Armand Petrescu, a dat firmei un aviz pentru organizare de șantier și amplasare de macara pe o perioadă determinată cu anumite condiționări.

De exemplu, serviciul condus de Elena Iancu a stabilit că înălțimea maximă a macaralei trebuie să fie maxim 13 metri, iar eventuala depășire până la 18 metri se poate face numai pe timp limitat cu acordul și sub coordonarea Aeroportului Otopeni și ROMATSA. 

__________________

Citește și:

Decizie catastrofală: desființarea departamentelor de cybersecurity

Director de operațiuni la Otopeni fără să știe carte

Efectul Ivașcu asupra lui Drulă. Infiltrații din Aviație

__________________

Macaraua ilegală a pus în pericol zborurile de pe Otopeni

Pe 25 octombrie 2018, în timpul efectuării unei inspecții de supraveghere a siguranței aeronautice, s-a constatat că în zona șantierului s-a ridicat o automacara cu braț telescopic la o înălțime de aproximativ 35 de metri.

Comandantul adjunct al Aeroportului Otopeni a cerut șefului de șantier să respecte cotele de înălțime pentru a nu pune în pericol traficul aerian. 

Șeful de șantier a refuzat să respecte indicațiile, motivând că are acordul conducerii Aeroportului. Somat să respecte legea, șeful de șantier a spus că, din cauza unei defecțiuni tehnice, brațul automacaralei nu a putut fi coborât. 

Doar că pista 08L-26R fusese, din acest motiv, închisă traficului aerian pentru 33 de minute. 

Au fost sesizate în regim de urgență toate autoritățile cu atribuții, inclusiv Poliția Transporturi Aeriene. În urma investigațiilor, incidentul a fost raportat ca „eveniment de risc semnificativ pentru siguranța“ aviației civile. 

Sora lui Paris a recunoscut conflictul de interese

După incident, AACR a trimis rezultatele anchetei către Aeroport și Poliția Transporturi Aeriene. Elena Iancu a refuzat să semneze documentul, pentru că se afla în „conflict de interese, declarat în prezența domnului Dolofan“ (Cristian Dolofan este șeful Departamentului Aerodromuri din cadrul AACR).

Contactată de Newsweek România, Elena Iancu a spus următoarele: „Emiterea sau neemiterea acestuia (avizului - n.r.) nu este un act decizional al meu.

Că am declarat sau nu, nu are relevanță, deoarece nu cunosc firma la care faceți referire, deoarece între societatea respectivă și fratele meu poate exista un contract despre care nu este necesar să am cunoștință în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu“. 

Întrebată care a fost implicarea ei în emiterea avizului și de ce a fost schimbată din funcție în urma incidentului aviatic, Elena Iancu ne-a trimis la biroul de presă. 

Cristian Paris, de 26 de ani în jurul aviației

Fratele Elenei Iancu, Cristian Paris și-a început cariera în industria aviatică în anul 1995, la compania de handling Romanian Airport Services SA, controlată de Dorin Ivașcu. Printre asociații firmei figurează și Compania Națională Aeroporturi București, dar și Alexandra Cornelia Huhuzeanu.

Ultima este asociată într-o altă firmă cu Gabriela Huhuzeanu, una dintre asociatele firmei TD MACI SRL, de la care Stoica Nicolae a închiriat un imobil pentru CIAS. 

De la firma lui Dorin Ivașcu, în 1998, Cristian Paris a fost numit manager al companiei Menzies Aviation România, prezentă cu serviciile de handling pe aeroporturile Otopeni, Cluj, Iași și Timișoara. 

Agenda anti-corupție
și pro-transparență
a USR-PLUS este cu
totul călcată în picioare
de numirile foarte
ciudate făcute de
ministrul Transporturilor

În paralel, Paris conduce și propria firmă, Air Management International Ltd. Prin intermediul firmei sale, deține 5% dintr-o altă societate, Aeropass Consulting, la care figurează și ca administrator.

Această societate deținea jumătate din firma Bit Air Consulting, la șefia căreia a fost Stoica Nicolae, actualul director al Autorității Aeronautice. 

„Nu îmi aduc aminte ca Stoica Nicolae să fi fost angajatul meu. Nu comentez. Am tot dreptul să comentez după aia sau nu?“, a spus Cristian Paris pentru Newsweek România.  

Despre avizele obținute de la AACR pentru diverși clienți, Cristian Paris a declarat că nu își aduce aminte despre firma Apex: „Parcă a făcut un hotel. Nu am ce să comentez, nu e niciun conflict de interese. Eu sunt specialist în aviație. Am reprezentat firma Apex în relația cu AACR, da.

Nu știu dacă sora mea era angajată la momentul ăla la AACR. Nu am ce să comentez. Dacă vreți, ne vedem săptămâna viitoare“.

Paris, numit ilegal de Drulă în CA la Portul Constanța 

Ministerul Transporturilor, sub semnătura ministrului Cătălin Drulă, a convocat abuziv Adunarea Generală a Acționarilor a Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime pentru a revoca din funcție patru membri din Consiliul de Administrație înainte ca acestora să le expire mandatele valabile până în aprilie 2022.

De ce este abuziv? Pentru că ministrul nu are atribuții pe Guvernanță Corporativă, legea care reglementează activitatea Consiliului de Administrație al Portului Constanța. 

Astfel, ministrul Drulă i-a numit privizoriu în CA, pe o perioadă de patru luni, pe Cristian Paris, Bogdan Enache, Mihai Florin Mihail și Adrian Crizbasianu. Fiecare va primi o renumerație de 10.636 lei brut. 

Întrebat care a fost motivul pentru care ministrul Drulă l-a desemnat în Consiliul de Administrație al Administrației Portului Constanța, Cristian Paris a spus: „Dacă te uiți la CV-ul meu, îți dai tu răspunsul. 

Dacă mă pricep la bussines, mă gândesc că conduc o corporație, pot să conduc și un port. Sunt administrator la port, nu specialist. Trebuie să punem umărul să ajutăm țara. Chiar aș vrea un interviu la voi după trei luni să vedeți cum merge. Și așa nu comentez“.

Cristian Paris și-a depus declarația de avere din care rezultă că deține cinci terenuri intravilane în Provița de Jos și în satul Săftica. Tot în Săftica deține o vilă de 350 mp. El mai are un apartament și două locuri de parcare în București. 

Pe un anume Cătălin Ghinea l-a împrumutat cu 56.000 lei și 20.000 euro, are și 990.000 de lei împrumutați firmei sale. Are și datorii: 70.000 euro la Unicredit și 34.500 lei la BRD. 

Cristian Paris și-a secretizat salariul primit de la Menzies Aviation, dar a menționat că a primit dividende de 185.000 lei de la firma sa. În plus, a mai încasat o chirie de 5.700 euro de pe urma unui imobil. 

__________________

Citește și:

Decizie catastrofală: desființarea departamentelor de cybersecurity

Director de operațiuni la Otopeni fără să știe carte

Efectul Ivașcu asupra lui Drulă. Infiltrații din Aviație

__________________

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te