VIDEO Părintele Constantin Necula: Biserica trebuie să-și pună foarte serios problema refuzului manipulării
Părintele Constantin Necula a vorbit la Newsweek Report despre modul în care Biserica ar trebui să reacționeze la numeroasele manipulări venite din parte unor actori politici care încearcă să profite speculând ideologic subiecte religioase.
Aproape zilnic vedem pe rețelele sociale și în spațiul public actori politici și nu numai, care profită de simbolurile religioase pentru a-și face publicitate în scopuri personale și de partid.
Părintele Constantin Necula a vorbit despre acest subiect și despre modul în care trebuie să reacționeze Biserica.
"Biserica trebuie să-și pună foarte serios problema refuzului manipulării"
Newsweek România: Cred ca una dintre cele mai importante misiuni ale preoților este de a face lucrurile mai clare pentru că vedem în ultima vreme cum mulți actori politici se tot agață de religie și Biserică, amestecând credința cu superstițiile în scopuri electorale. Astfel, mulți oameni nu mai știu exact care este calea cea dreaptă. .
Părintele Constantin Necula: Eu cred că Biserica trebuie să-și pună foarte serios problema refuzului manipulării subiectului religios pe seama bisericii.
Trebuie să fim foarte hotărâți și să spunem celor care ideologizează Evanghelia, că Evanghelia nu este nici Capitalul lui Marx, nici manifestul vreunui partid. Evanghelia este cuvântul lui Dumnezeu către poporul său. E foarte greu să scoți din mintea oamenilor niște înșurubări analfabete, pentru că este vizibil că avem de-a face cu astfel de înșurubări.
Ceea ce mă preocupă pe mine în ultimii ultimele luni este aceea de a construi un spațiu de sacralitate a rostirii.
Predica să fie atentă și eliberată oarecum de noxele acestea ale politicului. Deci, să știi că nici eu nu m-am putut abține de câteva ori să spun că totuși Mesia nu vine călare pe cal în mijlocul bisericii.
Apoi a trebuit să mă repoziționez, pentru ca nu cumva eu însumi să mușc din idolatrizare.
Dar cred, cred foarte serios că Biserica are obligația de a echilibra lucrurile și de a spune conținutul foarte limpede. Nu cred că Dumnezeu îl poate ierta pe cel care îi folosește sacralitatea templului pentru a ucide oameni, pentru a-i scoate în stradă, pentru a-i pune să scuipe pe drapelul țării de pe brațul poliției și jandarmeriei. Chiar nu cred.
De aceea, într-un fel sau altul, folosirea icoanei pentru altceva decât la închinarea lui Dumnezeu dăunează grav sănătății. Și spun asta în situația în care astăzi, de exemplu, când noi vorbim, s-a încheiat canonizarea părintelui Arsenie Boca și am asistat de ani de zile la un mod absolut periculos de a denigra un om care, până la urmă, mort fiind, nici măcar nu se putea apăra.
Iar apologetica mea legată de subiectul sfinților a pornit din această nevoie de a explica fundamental că ei scapă gândului nostru și observației noastre.
Așa cum la momentul Colectiv, când s-a cerut să nu mai fie politizată biserica, le-am spus celor care manifestau pe stradă, în fața Catedralei: dacă vreți să scutiți de politizare Biserica, n-o mai băgați în subiectele politice. Ea trebuie să rămână acolo unde este un spațiu al gândirii corecte, al gândirii, cum să-i spunem limpezi și liniștitoare. Cred că avem nevoie de un golf de liniște din care să începem să ne proiectăm propriile călătorii spre veșnicie.
Aceste confuzii despre care vorbeam sunt văzute într-un fel în țară și în alt fel în Diaspora?
Cred că diferă în funcție și de cultura celor care abordează astfel de informații și de timpul pe care îl alocă. În mod cert, oamenii care muncesc foarte mult n-au timp să speculeze foarte mult. Văd că în ultima vreme, pe Facebook și pe alte mijloace de semnalizare media stau cei care au timp.
Asta arată că nu sunt preocupați de altceva decât de a-și emite propriile concepte. Cred că avem nevoie să informăm corect și la timp oamenii și să le spunem în fraze scurte, dacă se poate, și cinstite, realitatea din spatele acestor construcții care uneori degenerează deconstructivisme foarte periculoase pentru conștiința oamenilor.
Dar reacția uneori este aproape identică pentru că și în Diaspora, și acasă gândesc tot românește. Poate că un pic cultura dialogului social din Occident să-i învețe la libertăți pe care nici nu bănuiau că le au, în timp ce acasă, presiunea asta a unei foste amintiri să joace încă feste multora.
În Diaspora a trebuit, de exemplu, să le povestesc copiilor de acolo ce însemna pentru mine adolescența între 1985 și 1989, pentru ca să înțeleagă de ce, uneori, generația mea din România refuză să creadă că trebuie să ne luăm înapoi comunismul, că returul la astfel de structuri poate să fie salvator pentru un popor. Chiar nu cred în utopii restaurate.
Cred numai în mersul înainte al țării și în capacitatea ei de a birui. Dacă se poate în numele lui Hristos, aș fi fericit.
