La 50 de ani, un bărbat a fost concediat și a trebuit să o ia de la capăt. Decizia care i-a schimbat viața
Un bărbat de 50 de ani, editor video, a fost concediat de la compania unde lucraca și unde credea că și-a construit o carieră sigură. După această experiență, în loc să-și caute un nou serviciu, a ales să facă altceva.
La 50 de ani, pierderea locului de muncă poate părea începutul unei perioade dificile. Pentru Edgar Tang, un fost angajat din Singapore, concedierea a fost însă mai degrabă un semnal că trebuie să înceapă din nou.
Cu aproape 20 de ani înainte, o boală gravă îl învățase deja că viața nu oferă garanții. De această dată, a ales să nu mai caute siguranța într-o corporație, ci să construiască ceva al lui.
La 50 de ani, a fost concediat și a trebuit să o ia de la capăt. Decizia care i-a schimbat viața
Lucra ca editor video la Netflix , iar disponibilizarea nu a venit chiar pe eașteptate. Conducerea îi anunțase deja pe angajați că urma o restructurare. Dar chiar și așa, momentul în care a aflat că își pierde locul de muncă a fost unul dificil.
„Mă puteam pregăti mental pentru pierderea locului de muncă, dar nu eram pregătit să pierd oportunitatea de a lucra cu oameni cu care îmi plăcea foarte mult să lucrez”, a povestit bărbatul pentru Business Insider.
El consideră că acela fusese cel mai bun loc de muncă pe care îl avusese vreodată. Era, în opinia sa, combinația ideală între cultura organizației, oamenii cu care lucra și produsul la care contribuia.
„Când ai toate aceste lucruri puse la punct, nu te mai îndoiești de tine. Nu încerci să te agăți de ego. Vrei să dai tot ce ai mai bun, iar oamenii din jurul tău te ajută să te ridici la înălțime”, a explicat el.
A avut ocazia să-și ia rămas-bun de la colegi și să încheie proiectele la care lucra. După ce emoțiile s-au mai liniștit, a început să se gândească la ce ar putea face mai departe.
A ales o direcție la care nu se gândise până atunci
Ideea de a crea conținut nu i-a venit complet din senin. Prietenii îi spuneau de ani de zile că are o experiență de viață interesantă și că ar trebui să o împărtășească.
Concedierea a fost însă impulsul de care avea nevoie.
„Aveam nevoie de două ingrediente pentru ca acest lucru să funcționeze. Unul a fost un imbold, iar acesta a venit sub forma unei concedieri. Al doilea a fost un salt de credință”, spune el.
Știa că expunerea publică presupune riscuri. „Îți poți pierde intimitatea. Poți să eșuezi. Poți să te confrunți cu critici. Poți să te faci de râs.”
La început, s-a gândit să creeze conținut anonim, fără să-și arate chipul. A renunțat însă la idee.
„Mi-am dat seama că a fi chipul acelui conținut ar fi cea mai autentică și vulnerabilă modalitate de a împărtăși cu oamenii.”
La aproximativ o lună după concediere, s-a înscris la un curs de creare de conținut. Prin videoclipurile sale, spune că încearcă să primească sprijin, dar și să ofere sprijin oamenilor care trec prin situații asemănătoare.
„Ceea ce făceam înainte era să spun povești pentru produsele unei corporații. Acum, îmi spun propria poveste.”
Experiența concedierii l-a făcut să se gândească mai serios la ce îi aparține cu adevărat unui om atunci când își pierde locul de muncă.
A observat că schimbările apar în aproape toate industriile și că un loc de muncă poate dispărea chiar și atunci când performanța angajatului nu este problema.
„Oricât de mult poate explica o companie că o concediere nu are legătură cu performanța, ci cu schimbarea strategiei de afaceri, ajungi să interiorizezi acest lucru”, spune el.
În mintea angajatului apare inevitabil întrebarea: „Dacă aș fi fost suficient de valoros sau relevant, m-aș fi schimbat odată cu nevoile în schimbare ale companiei?”
Pentru el, răspunsul a fost să se concentreze pe ceva ce îi aparține cu adevărat: propria experiență.
„Vocea ta este ceva ce îți aparține. Vreau să o folosesc și să văd cum poate fi atât valoroasă, cât și viabilă, în loc să trec la următorul loc de muncă într-o corporație.”
Nu era pentru prima dată când o ia de la capăt
Decizia de acum are legătură și cu experiențele prin care trecuse cu mult înainte de concediere.
La 32 de ani, pe când lucra în străinătate, fusese diagnosticat cu limfom Hodgkin în stadiul al III-lea. S-a întors în Singapore pentru tratament și a trecut printr-o perioadă care i-a schimbat perspectiva asupra vieții.
După ce medicii i-au spus că este sănătos, s-a trezit însă fără direcție.
„Până în acel moment, mă gândeam: «Aș putea face cancer din nou, așa că îmi voi trăi viața la maximum». Și acum doctorul îți spune că ai mult timp la dispoziție. Când mi-am dat seama că aveam un drum atât de lung înainte, m-am simțit și mai pierdut.”
Mai târziu, după ce un prieten care se chinuia să se adapteze într-un oraș nou și-a luat viața, a decis să nu mai lase frica să-i dicteze alegerile.
„Dacă sunt fără direcție, voi învăța ceva. Dacă mi-e frică de ceva, ar trebui să fac pași treptați în direcția respectivă.”
A aplicat regula și când i-a fost teamă de singurătate și s-a mutat la New York. Experiența i-a dat suficientă încredere pentru a ajunge ulterior la Los Angeles.
În cele din urmă, s-a întors în Singapore pentru a avea grijă de părinții săi în vârstă. Din nou, a trebuit să reconstruiască.
Acum, după concediere, spune că privește momentul ca pe încă o etapă a aceluiași proces.
Vindecarea după cancer, mutările în orașe noi, perioada în care a avut grijă de părinți și, acum, pierderea locului de muncă sunt experiențe diferite care l-au adus în punctul în care se află astăzi.
„Universul mi-a spus din nou să nu stau prea mult timp”, spune el, potrivit Business Insider.
Citește și: O directoare a rămas șomeră la 57 de ani și în 20 de luni și-a vândut tot. „Vârsta lucra împotriva mea”
