Cât costă cel mai scump apartament dintr-unul dintre polii sărăciei din România. Potrivit platformelor imobiliare, cel mai scump apartament scos la vânzare, în prezent, în oraş, costă 118.800 euro. Cam cât o locuință într-o zonă bună a Iașului sau a Bucureștiului.
Prețurile apartamentelor din Vaslui se mențin ridicate, în raport cu sărăcia regiunii geografice a României, din care face parte.
Cât costă cel mai scump apartament dintr-unul dintre polii sărăciei
Motivul pentru care acest apartament însă costă atât de mult este reprezentat de suprafața locuinței: 132 de metri pătrați.
La un calcul simplu, aceasta înseamnă 900 de euro pe metrul pătrat. Este puţin faţă de preţul unui penthouse din nordul Bucureştiului, care poate să ajungă la 1.300, 1.500 de euro sau chiar mai mult.
Apartamentul se află într-o clădire finalizată în anul 2010, situată vizavi de Rodav, adică în apropiere de Silver Mall.
Citeşte şi: Cât timp durează vânzarea unui apartament? În ţară, ieşenii țin cel mai mult la preț
Proprietarul s-a gândit să-l vândă, evident, pentru utilizare în scopuri comerciale, nu pentru familii care vor să-şi facă viaţa acolo. “Ideal pentru cabinet medical/veterinar, spațiu comercial”, se arată în anunțul proprietarului publicat pe o platformă imobiliară, conform VremeaNoua.ro.
Dacă te uiţi însă la poze, constaţi că mobilarea locuinţei nu simulează un scop comercial, ci o locuinţă liniştită şi relativ modestă a unui om de condiţie medie din Vaslui. Cu aceeași sumă de bani sau chiar mai puțin de atât, pe de altă parte, o persoană ar putea să-și cumpere o locuință într-un oraș mai mare.
Citeşte şi: Impozitul pentru un apartament de două camere va atinge un record în 2024. Cu cât va crește
Spre exemplu, în Iași, un apartament din regiunea Parcului Copou poate să fie cumpărat și cu 90.000 de euro. Un apartament într-una dintre cele mai bune zone ale Bucureștiului, adică la Piața Unirii de exemplu, costă 115.000 de euro.
Desigur, suprafața este la jumătate față de cea din oferta proprietarului din Vaslui, însă și diferența dintre cele două județe este pe măsură.
Adică este una să stai la câteva zeci sau sute de metri de Dealul Mitropoliei, din Capitală, şi alta să fii lângă Silver Mall, din Vaslui.