VIDEO De ce sportivii români se accidentează tot mai des la începutul carierei de performanță?

Problemele de nutriție și educație sportivă încep devreme și se reflectă în performanțele slabe sau în accidentările frecvente ale sportivilor români. Specialist în nutriție și fitness Cristian Mărăgărit explică mecanismele din spatele acestor probleme și soluțiile posibile. El este nutriționistul echipei de fotbal Farul și Academiei Hagi.

Nutriția deficitară favorizează accidentările

Newsweek România: Pe lângă faptul că în România sunt foarte mulți copii obezi, vedem că mulți sportivi, atunci când ar trebui să atingă maturitatea sportivă, la 20-23 de ani, sunt deja accidentați și au probleme fizice. Cât de mult ține acest lucru de nutriție?

Cristian Mărgărit, specialist în nutriție și fitness:  O componentă este și nutriția, într-adevăr. Altă componentă este geneticul, iar la nutriție, dacă ne referim, ea vine din viața intrauterină, adică de când mama este însărcinată. Și la noi, mămicile și-au cam făcut de cap, multe dintre ele. În loc să aibă grijă de soarta, să spunem, nutrițională, genetică a viitorului copil, și-au făcut poftele.

Din păcate, nu mai ai cum să dai timpul înapoi. Alimentația din prima parte a vieții și apoi, bineînțeles, alimentația în sine, atunci când se începe sportul și ulterior sportul de performanță, ar trebui să pună bazele unui organism foarte solid, bine clădit. Din păcate, aceste baze lipsesc. Sunt și lipsuri materiale, pe care le înțelegem, dar de cele mai multe ori nu e vorba de lipsuri materiale, ci de lipsa de educație și lipsa de voință, de disciplină, de a face lucrurile cum trebuie. Nu neapărat că nu știm, dar intervine comoditatea și alte obiceiuri proaste.

Sigur că partea asta de accidentări are mare legătură și cu stilul de antrenament. Cred că la noi au rămas foarte multe concepte din stilul rusesc, unde aveai 1000 de copii, îi băgai pe toți în „groapa cu lei”: cine ieșea făcea performanță, cine nu, nu interesa pe nimeni. În ziua de astăzi, baza de selecție este mult mai redusă, conceptele s-au schimbat și atunci nu mai poți aplica aceste metode în bloc cu copiii. Ar trebui personalizat și lucrat pe ce pot ei în momentul de față.

Degeaba ne dorim să fie altfel și auzim „pe vremea mea se făcea nu știu cum”. Acești copii sunt clădiți altfel, hrăniți altfel, au alt stil de viață.

Au cu totul alt stil de viață. Nu mai vorbim de ecrane și de ce pățesc ei din cauza acestei agresiuni externe, din partea social media. Sistemul lor nervos este afectat. La accidentări ai partea genetică, partea de hrănire, partea de antrenament și partea de moment. Dacă un copil nu a dormit suficient, nu este hidratat suficient, creierul lui a fost „mâncat” de statul pe ecrane până târziu, normal că nu mai are coordonare, nu mai are forță, nu mai are acele elemente care ajută și la prevenirea accidentărilor. Și apar aceste accidentări.

Într-adevăr, foarte des vedem titluri în ziarele de sport: la cutare echipă infirmeria e plină. Eu, având experiența asta de la o echipă, consider că noi ne facem partea: eu pe nutriție, staff-ul medical, recuperatorii, kinetoterapeuții. Tehnologie există, dar trebuie să vrea și ei să se ocupe. Sportul de performanță nu e ca un job obișnuit. Eu nu fac „șuruburi” în nutriție. Încerc să adaptez inclusiv partea de educație nutrițională, de performanță și de prevenire a accidentărilor.

Educația e o chestie foarte importantă, peste care în România cam trecem cu vederea. Mai ales că, încă o dată, cu cât ai un sportiv mai de mic, la 6-7-8-9-10 ani, cu atât e mai bine pentru viitorul lui. E bine să aibă o dietă de bază sănătoasă, care să-l ajute să poată susține efortul. Cât contează educația alimentară de la vârste mici?

Am avut această discuție și a fost o dezbatere în domeniul meu: că salatele sunt inutile pentru copii, că nu conțin suficienți nutrienți. Poate nu conțin, dar ele reprezintă o educație nutrițională. Copilul este învățat să mănânce sănătos. De exemplu, la Academia Hagi și la Farul, domnul Hagi a pus foarte mult accent pe lucrurile astea. Sunt printre puținele echipe care au nutriționist separat. Medicul este medic, avem medici foarte buni, dar este un domeniu diferit. Când ai o persoană dedicată nutriției, lucrurile sunt mult mai bune.

Am fost permanent cu echipa în deplasări. O atenție dusă până la detaliu, inclusiv intrând în bucătărie și verificând ingredientele. Asta, întins pe câțiva ani, arată rezultate. Dacă, în schimb, îi lași să mănânce cașcaval pane, doar pentru că „pe vremuri se mânca”, nu ajută.

 Și noi lăsăm la Academie câte o zi în care au o libertate, dar controlată. Mai bine le facem noi o șaorma de casă decât să meargă să mănânce junk food. Un lucru foarte important: corpul după antrenament sau meci este ca un burete. Absoarbe orice. Dacă bagi „mizerii”, corpul absoarbe acele lucruri. Dacă vrei să-ți faci poftele, fă-o mai târziu, nu imediat după efort. La noi și la alte echipe se permite uneori mâncatul de lucruri nesănătoase după meci, dar nu este corect.

Care ar fi vârsta maximă la care se mai poate face ceva cu un sportiv?

Nu există o vârstă maximă. Poți începe oricând. Se pot face îmbunătățiri. Noi îi educăm de mici, dar există o perioadă mai dificilă. Unii au disciplină, alții nu. Apoi, pe la 30 de ani, le vine mintea la cap.

Își dau seama că nu mai au mult și vor să recupereze.

Exact. Se fac îmbunătățiri, inclusiv în performanță și prevenirea accidentărilor. Dar uneori e târziu. Sunt sportivi care își sabotează propria carieră. Există și exemple bune. Îmi amintesc un cantonament în Turcia. La final, i-am lăsat să mănânce ce vor. Unul dintre jucători, Denis Drăguș, a mâncat tot de regim.