Autostrada Moldovei prinde viteză: 320 km ar putea fi deschiși circulației până la finalul anului
Lucrările la Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm accelerat, iar autoritățile anunță că întregul traseu dintre Ploiești și Pașcani, cu o lungime de aproximativ 320 de kilometri, ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul anului 2026.
Autostrada Moldovei (A7), unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, intră într-o nouă etapă de dezvoltare.
Autostrada Moldovei "prinde viteză": 320 km ar putea fi deschiși circulației până la finalul anului
Primul tronson din județul Iași a ajuns în faza pregătirii pentru asfaltare, iar autoritățile susțin că obiectivul de a avea aproximativ 320 de kilometri de autostradă deschiși traficului până la finalul anului este tot mai aproape de realitate. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, în urma unei vizite pe șantierul lotului 3 Mircești - Pașcani, unde utilajele lucrează la pregătirea structurii rutiere pentru așternerea asfaltului.
„Aici, în județul Iași, vă arăt în premieră cum arată primul tronson pregătit pentru asfaltare, primul tronson de autostradă care va fi asfaltat. Este vorba despre lotul 3 Mircești - Pașcani. Utilajele continuă aplicarea balastului stabilizat pentru pregătirea așternerii straturilor de asfalt”, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Potrivit oficialului, acest sector va fi ultimul care va fi finalizat pe traseul A7, însă odată cu deschiderea sa va deveni posibilă circulația neîntreruptă pe întregul coridor dintre Ploiești și Pașcani.
„Finalizăm și acest lot, de la Mircești la Pașcani, până la sfârșitul acestui an, pentru a avea toți cei 320 de kilometri din Autostrada Moldovei în trafic”, a declarat Ionel Scrioșteanu.
Citește și: Două sectoare din autostrada A8 și unul din A7 au rămas fără contracte. Pierdem miliarde de euro?
Nodul de la Pașcani va lega A7 de Autostrada Unirii
Unul dintre cele mai importante puncte ale proiectului este nodul rutier de tip turbion construit în apropierea municipiului Pașcani. Acesta va realiza conexiunea dintre Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), devenind unul dintre cele mai complexe noduri de autostradă din România.
Autoritățile consideră că această intersecție va avea un rol strategic pentru dezvoltarea regiunii și pentru conectarea Moldovei la marile coridoare europene de transport.
„Acest nod rutier, unul dintre cele mai impresionante din România în ceea ce privește intersecțiile dintre autostrăzi, va fi noul simbol al Moldovei și un simbol al Unirii”, a declarat Scrioșteanu.
Citește și: FOTO Cum arată primul mega - turbion de autostradă din România: 3 etaje, 8 bretele, 12 pasaje
Conexiuni rapide spre Chișinău, Transilvania și vestul Europei
După finalizarea A7 și a viitoarelor tronsoane ale A8, estul României va beneficia de conexiuni rapide către Republica Moldova, Ucraina, Transilvania și vestul continentului.
„De aici se va putea circula la nivel de autostradă spre Chișinău, spre Transilvania, spre Cernăuți și spre București”, a spus secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.
Oficialul a precizat că nodul de la Pașcani va deveni un punct-cheie pe harta transporturilor europene.
„Aici, la nodul turbion de la Pașcani, va fi o intersecție a unor coridoare europene importante care vor face legătura între sudul Europei - Grecia, Bulgaria și România, spre Cernăuți, dar și între Republica Moldova, Transilvania și vestul Europei”, a afirmat Scrioșteanu.
În ceea ce privește finanțarea, reprezentantul Ministerului Transporturilor a precizat că proiectele susținute prin programul european SAFE sunt în siguranță și că mai există doar trei contracte care trebuie semnate în perioada următoare.
„Ne dorim ca cele trei contracte rămase să fie semnate în cel mai scurt timp”, a precizat Scrioșteanu.