Tratament îndelung aşteptat contra Alzheimer, aprobat Prezintă o eficacitate dovedită, revoluționară.
Agenţia britanică de reglementare în domeniul medicamentelor şi al produselor de sănătate (MHRA) a aprobat joi un tratament îndelung aşteptat pentru reducerea declinului cognitiv la pacienţii care suferă de boala Alzheimer, care a fost blocat de autorităţile Uniunii Europene şi considerat prea scump chiar de sistemul de sănătate britanic, informează AFP.
Tratament îndelung aşteptat contra Alzheimer, aprobat Prezintă o eficacitate dovedită, revoluționară
Leqembi, al cărui ingredient activ este denumit lecanemab, "este primul tratament împotriva maladiei Alzheimer a cărui utilizare este autorizată în Marea Britanie şi care prezintă o eficacitate dovedită în încetinirea progresiei bolii", a subliniat MHRA într-un comunicat.
Citește și: Cel mai important factor de risc pentru Alzheimer. Tinerii ignoră complet acest simptom
În pofida deceniilor de cercetare, oamenii de ştiinţă nu au reuşit până acum să realizeze o veritabilă descoperire în lupta împotriva bolii Alzheimer, care afectează zeci de milioane de persoane la nivel global.
Leqembi, dezvoltat de laboratorul farmaceutic japonez Eisai în colaborare cu producătorul american Biogen, a fost autorizat în ianuarie 2023 în Statele Unite pentru pacienţii care nu au ajuns într-un stadiu avansat al bolii.
Este, de asemenea, comercializat în Japonia şi China.
Citește și: Un nou medicament pentru cei bolnavi de Alzheimer, aprobat în SUA. Încetinește evoluția bolii
Pe de altă parte, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) s-a pronunţat în iulie împotriva punerii sale pe piaţă. Aceasta a subliniat "riscul de efecte secundare grave" cu "potenţiale sângerări în creierul pacienţilor".
Agenţia britanică subliniază, la rândul său, că riscul de sângerare este mai mare pentru o categorie de pacienţi cu un profil genetic particular, reprezentând 15% din diagnostice. Medicamentul nu este aprobat pentru aceşti pacienţi.
Deşi medicamentul este acum oficial aprobat, serviciul public de sănătate (NHS) a considerat într-un aviz emis joi că beneficiile sale sunt "prea mici pentru a justifica costurile mari".
Acesta subliniază că tratamentul întârzie boala cu patru până la şase luni, însă necesită, pe lângă costul medicamentului, vizite la spital la fiecare 15 zile şi un control riguros al efectelor secundare.
Mai multe asociaţii de specialitate şi-au manifestat dezamăgirea, Alzheimer's Research UK exprimându-şi îngrijorarea că "pacienţii din Regatul Unit vor fi privaţi de tratamente inovatoare".