60.000 de apeluri, preluate de voluntari. Suspecții de COVID rămân iar doar în baza angajaților DSP

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 02.03.2021 - 15:59
60.000 de apeluri, preluate de 304 voluntari în patru luni. Foto Geeks for Democracy

Peste 60.000 de apeluri de la persoane infectate cu Sars-COV 2 sau care doar voiau să afle informații despre COVID-19 au preluat cei 304 voluntari care au ajutat DSP București timp de trei luni să facă față suprasolicitării din pandemie. Inițativa a fost a Geeks for Democracy.

SHARE

Organizația Geeks for Democracy a avut anul trecut inițiativa de a ajuta Direcția de Sănătate Publică (DSP) București să preia numeroasele apeluri care veneau de la cetățeni pe tema pandemiei de coronavirus. Înainte de debutul programului, telefoanele DSP sunau mai mult ocupat, pentru că instituția nu avea suficienți angajați care să răspundă. 

60.541 de apeluri de apeluri de la persoane infectate cu Sars-COV 2 sau care doar voiau să afle informații despre COVID-19 au fost preluate de cei 304 voluntari care au răspuns apelului Geeks for Democracy. 

Munca acestora s-a desfășurat de la 8.00 la 22.00, de luni până duminică, în ture de 2-3 ore.

„Am reușit preluarea atâtor apeluri pentru că am eficientizat activitatea cu ajutorul unei platforme pe care am oferit-o gratuit Ministerului Sănătății încă din 14 decembrie 2020 pentru a fi aplicată în activitatea DSP-urilor din toată țara.

Pe baza activității din call-center, Geeks For Democracy a mai dezvoltat:
- un modul de colectare a rezultatelor testelor rapide;
- un modul de investigații epidemiologice, plus unul de alocare și de realizare a anchetelor;
- un modul de automatizare a cererilor de testare”, a precizat organizația într-un comunicat. 

Modelul, extins în toată țara

Programul de voluntariat s-a oprit pentru că Impact Hub, care a pus la dispoziție gratuit spațiul pentru call-center, a anunțat că nu mai poate susține financiar acest demers.

Totuși, cei care doresc pot continuă să-i ajute pe angajații DSP București, la call-centerul existent la sediul instituției de stat.

Marian Rădună, unul dintre inițiatorii programului de voluntariat, a declarat pentru Newsweek România că scopul inițiativei era de a oferi Direcției de Sănătate Publică răgaz să se organizeze, după care să continue statul proiectul pe baza expertizei acumulate în aceste trei luni din lucrul împreună cu voluntarii. 

„Am dat o gură de aer DSP București, într-un moment complicat al pandemiei. Dar noi am dorit doar să oferim un model despre cum trebuie preluate apelurile unor persoane care suspectează că s-au infectat cu COVID-19. 

Am plecat de la hârtie și pix până la un model de formular digital, care să ușureze realizarea unor statistici. 

Și am vrut să arătăm empatie față de cei care sună. Am vorbit cu ei așa cum dorim fiecare dintre noi să ni se răspundă în astfel de momente”, a menționat Marian Rădună. 

Geeks For Democracy a dezvoltat și implementat o aplicație informatică specială pentru eficientizarea activității de call-center dedicat persoanelor care au probleme și întrebări legate de coronavirus în România. Aplicația permite programarea voluntarilor care preiau apeluri, încadrarea solicitărilor pe tipuri de caz, verificarea situațiilor, oferirea de informații referitor la toate aspectele (restricții, decizii, formulare, situații speciale, carantină, probleme legate de călătorii, concedii) și trasabilitatea fiecărui caz.

Marian Răduă a menționat că planul a fost din start ca programul de voluntariat să se oprească după o perioadă, urmând ca experiența dobândită și partea de digitalizare să fie preluată de Direcția de Sănătate Publică. 

De altfel, Marian Rădună a devenit consilier onorfiic al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, iar dorința sa este de a extinde la nivelul întregii țări modelul de call-center și aplicația informatică, pentru o mai bună colectare a datelor statistice care pot ajuta în controlarea pandemiei de coronavirus. 

Citește și: EXCLUSIV Generalul Irina Alexe, de la USRPLUS, avansată în grad ilegal de miniștrii Săniuță și Blaga

După 4 luni: Între timp am devenit o adevărată echipă

„Astăzi se încheie încă o experienţă din viaţa mea, sper că nu de tot, cea de voluntar DSP Bucureşti... Am cunoscut oameni super, alături de care m-am străduit să ajut, şi sper că am reuşit.

Între timp am devenit o adevărată echipă şi vă mulţumesc, dragii mei! Azi ne despărţim dar rămânem aproape! "Alo.. aici Dsp Bucureşti" va merge cumva mai departe...”, a scris Cătălina Matei, unul dintre voluntarii care au participat la program.

Bogdan Oprea a fost unul dintre coordonatorii voluntarilor din programul organizat de Geeek for Democracy.

„Astăzi a fost ultima zi de call center DSP București - Geeks for Democracy, la ora 21.00 s-au închis liniile voluntarilor de la Impact Hub Universitate. Au fost 60.541 de apeluri telefonice pe care voluntarii le-au preluat în aceste 4 luni și la fel de mulți cetățeni care au fost ajutați la nevoie.

Câteva sute dintre apeluri le-am preluat chiar eu în cele 95 de ore de voluntariat petrecute aici începând cu 18 noiembrie 2020. Am răspuns la apelurile unor oameni care mi-au mulțumit insistent pentru că-i ajutam și care ne-au trimis la sediu prăjituri și alte bunătăți ca mulțumire.

Am răspuns și unor oameni care mă certau și-mi urlau în telefon că părăsesc autoizolarea ori autocarantina pentru că au cumpărături de făcut sau pentru că nu le vine rezultatul testării mai repede.

Am fost făcut mincinos și incompetent pentru că „știa bine” apelanta că sunt plătit pentru a răspunde la telefon și pentru a-i trimite urgent decizia de carantinare. Am fost, la rândul meu, unul dintre apelanți, în seara zilei de 10 decembrie, când am avut primele simptome de COVID-19.

Îi mulțumesc aici Codruței, voluntara care a preluat apelul meu, la ora 22.00 fără 3 minute, și căreia, până în acest moment, nu i-am spus că cetățeanul respectiv am fost eu, colegul ei voluntar. Îți mulțumesc, Codruța, pentru timpul tău liber pe care l-ai alocat pentru ca eu, un cetățean, să pot face solicitarea de testare, îți sunt recunoscător”, a scris Bogdan Oprea.

O altă vedere: Statul român nu ne-a «deranjat» cu o apă

„Sunt 4 luni de când fac voluntariat pentru stat, adică DSP, timp în care am mâncat prăjituri și băut o cafea pentru că firme private au apreciat munca voluntarilor de acolo.

Statul român nu ne-a «deranjat» cu o apă. Acum locația unde am fost găzduiți cu generozitate tot de către un privat se întoarce la scopul ei inițial.

Dar DSP-ul ne face o ofertă imbatabilă, practic de nerefuzat, să continuăm voluntariatul la sediul lor, vorba aia, să ne cunoaștem mai bine.

Doar că noi pe timpul și banii noștri alături de «colegii» angajați la DSP pe salarii de 4-5 mii de lei. Cool, but not!”, a scris Aly Elsiddig, unul dintre voluntarii participanți la program. 

Acesta a menționat că i-a plăcut enorm să ajut oamenii alături de voluntari, având aceiași dorință de a ajuta.

„Timp de 4 luni am avut voluntari care au avut covid, au stat acasă iar restul ne-am pus câte două măști, am mărit distanța între noi și am continuat să venim.

O mână de oameni au preluat zeci de mii de telefoane, sunt acolo, cuantificate cu număr de înregistrare și nici măcar nu ni s-a propus să fim vaccinați, nu de altceva, dar ca să putem să ne continuăm activitatea, a cerut Marian Rădună, ca minim gest de recunoștință pentru voluntari, se așteaptă raspuns.

Eu mi-aș ceda locul unei persoane în vârstă dar mi-ar fi plăcut să văd că ni se recunoaște rolul de «esențiali» măcar pentru cât de bine a mers DSP București comparativ cu Ilfov de exemplu, unde nu răspunde nimeni la telefon niciodată.

Duminică o să fie ultima zi de voluntariat, o experiență minunată în care acel «mulțumesc frumos» de la sfârșitul apelurilor a celor pe care i-am ajutat noi, cei de acolo, ne-au mângâiat sufletele și ne-au făcut fericiți”, a scris Aly Elsiddig pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te