PNL spune că nimeni nu-l poate obliga să accepte sau să susţină candidaturi din afara partidului. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că mandatul de negociere al echipei liberale rămâne neschimbat.
PNL spune că nimeni nu-l poate obliga să accepte sau să susţină candidaturi din afara partidului. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că mandatul de negociere al echipei liberale rămâne neschimbat.
Contre în Coaliție! Alexandru Rafila a declarat că propunerea de impozitare a veniturilor din concedii medicale a venit de la Ministerul Finanţelor şi că ministrul Marcel Boloş a avut un punct de vedere de finanţist.
Premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, îl ironizează pe Mircea Geoană după ce ar fi declarat faptul că liderul l-ar susține la alegerile prezidențiale.
Europarlamentarul Cristian Bușoi spune că pentru PNL sănătatea este o prioritate și că este nevoie de investiții în infrastructură și de modernizarea legislației în acest domeniu.
Reprezentanții țărilor membre și Parlamentul European au convenit asupra unei reforme a Spațiului Schengen care permite controale la frontieră timp de 3 ani, cu un an mai mult decât până acum.
Eduard Hellvig, fostul șef al SRI a comentat situația de pe scena politică din România, în anul în care avem patru rânduri de alegeri. El a adus în atenție faptul că anul 2024 este un electoral în peste 80 de țări din lume și că îl vede drept “dragonul tuturor anilor”.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România, în care a anunțat sprijin pentru primari, pentru finalizarea proiectelor cu bani europeni.
Românii se împart în două, în privinţa comasării sau nu a alegerilor. În timp ce 49,4% dintre români cred că alegerile din 2024 ar trebui organizate separat, 46,6% se pronunţă în favoarea comasării.