„Juriștii” PSD din Senat: un plagiator, un inginer, un absolvent de arte, altul „la distanță”

DE Petre Bădică | Actualizat: 15.07.2020 - 10:36

Comisia juridică din Senat amână de peste o săptămână să avizeze forma finală a legii carantinei. În acest timp, sute de bolnavi infectați cu COVID părăsesc spitalul punând în pericol vieților altor mii de concetățeni.

SHARE

Majoritatea PSD-iștilor din Comisia juridică a Senatului au studii îndoielnice de drept sau, pur și simplu, nu le au.

În Comisia juridică de la Senat sunt 11 parlamentari din care majoritatea – 6 - sunt de la PSD.

Președintele Șerban Nicolae, verdict de plagiat. Albit de Ioan-Aurel Pop

Șeful Comisiei Juridice este Șerban Nicolae. În 1997  a dobândit o licență în drept. Deși nu a făcut niciun curs în domeniu, Șerban Niculae devine, la 40 de ani, doctor în relații internaționale și studii europene. Nicolae nu spune în cv-ul de la Senat unde a urmat studiile.

Teza de doctorat a lui Șerban Nicolae a fost declarată plagiat de Comisia de specialiști din cadrul CNATDCU. Comisia  a și propus să îi fie retras titlul după o analiză amănunțită. În document, au fost identificate fragmente pe care Nicolae le-a furat de la alți autori și le-a pus în teza sa de doctorat fără nicio altă mențiune. Comisia a propus retragerea titlului de doctor.

Pe baza analizei făcută de această Comisie, verdictul a fost votat de către membri Consiliului General al CNATDCU. De obicei este un vot formal pentru că membrii Consiliului General au diverse specialități (spre exemplu medicină, matematică, chimie etc). În timp ce membrii Comisiei care au dat verdictul de plagiat au studii temeinice în respectivul domeniu (în cazul lui Șerban - relații internaționale).

În mod absolut surprinzător nespecialiștii din Consiliul General au întors verdictul de plagiat dat de Comisia de specialiști ai CNATDCU. Prin semnătura lui Ioan Aurel Pop verdictul de plagiat primit de Șerban Nicolae a fost schimbat. Prin votul Consiliului Genereal al CNATDCU, teza de doctorat a lui Nicolae a fost votată ca fiind un neplagiat.

Există o explicație. Teza de doctorat considerată plagiat de Comisia CNATDCU a fost susținută la Universitatea Babes Bolyiai. Rectorul acestei universități, Ioan-Aurel Pop este chiar președintele CNATDCU. Așa se poate explica de ce Consiliul General al CNATCDU, condus de Aurel-Pop, a întors verdictul Comisiei de specialiști. 

Carmen Dan, un deceniu pentru o diplomă

Secretarul Comisiei Juridice este Carmen Dan, fost ministru de Interne responsabilă de reprimarea manifestației din 10 august 2018.

Newsweek România a scris, în exclusivitate, despre modul dubios în care Carmen Dan și-a obținut diplomele.

Newsweek România a aflat, după o corespondență care s-a derulat pe parcursul mai multor luni, că ministrul Carmen Dan a absolvit, la vârsta de 30 de ani, o facultate privată la fără frecvență. 

Licența a primit-o doi ani mai târziu. În mod bizar, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) susține că ministrul a început cursurile cu cel puțin un an înainte ca Universitatea Ecologică să obțină autorizarea provizorie de funcționare.

Carmen Dan oferă în cv-ul său informații lacunare despre formarea sa educațională: „liceul de filolologie - istorie Zoia Kosmodemianskaia, București, absolventă 1989“. Apoi, „Facultatea de drept, Universitatea Ecologică București, examen de licență-iulie 2000“. Carmen Dan a avut nevoie de 11 ani de pentru a obține diploma de facultate – o perioadă de aproape trei ori mai îndelungată decât normal.

Universitatea Ecologică din București ne-a precizat: „Doamna Carmen-Daniela V.Dan a fost studenta Universității Ecologice din București, admisă prin concurs în sesiunea septembrie 1994 la Facultatea de Drept. Perioada de școlarizare a fost 1994 – 1999.

A susținut și promovat examenul de licență la Academia de Poliție Alexandu Ioan Cuza București în sesiunea iulie 2000. Activitățile didactice aferente programului fără frecvență – forma de studii urmată, s-au desfășurat în format modular. Restul informațiilor nu pot fi furnziate fără acordul scris al doamnei Carmen Daniela Dan“. A semnat răspunsul chiar rectorul Universității Ecologice București, Giuliano Tevi.

Brăiloiu se poate rușina cu studiile de drept

Tit Liviu Brăiloiu este membru al Comisiei Juridice și un tip foarte discret în privința studiilor făcute.

Pe site-ul Senatului nu și-a trecut biografia.

A fost în schimb publicată, în 2008, de site-ul constanteanul.com și începe la vârsta de 31 de ani. În 1995, Tit Brăiloiu menționează că a activat patru ani în turism, fără a oferi, însă, alte detalii.

Ca să nu rămână doar cu Liceul Industrial Eforie, actualul senator a terminat, la 35 de ani, Universitatea Română de Științe și Arte București - Facultatea de Drept. Evident, majoritatea dintre voi nu ați auzit de această instituție, care are fix două facultăți. 

Prima este de „Arte și Științe”. A doua însumează: științele economice, cele juridice și administrative. 

Și se numește, desigur: „Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative”.

De ce să urmezi 3 facultăți când Universitatea Română de Științe și Arte ți le oferă pe toate în una singură? Specializarea Drept din cadrul Universității Române de Științe și Arte Gheorghe Cristea din București a fost inclusă în categoria E, cea mai proastă, potrivit ierarhiei Ministerului Educației.

 
Citește și: Brăiloiu vrea să cenzureze Facebook.

Preda Radu Cosmin, nici o treabă cu științele juridice.

Un alt membru al Comisiei Juridice din partea PSD nu are nicio treabă cu studiile de drept. La 40 de ani, Cosmin Preda a absolvit Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, Craiova și atât.  A lucrat numai la stat: în Parlamentul României, la primăria Craiova și la Consiliul Județean Dolj.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -