marți 28 octombrie
EUR 5.0844 USD 4.3591
Abonează-te
Newsweek România

Fraudele cu TVA și fonduri UE din România, un „teren fertil” pentru mafia italiană și mafia chineză

Data publicării: 31.07.2025 • 09:44 Data actualizării: 31.07.2025 • 09:50
Laura Codruța Kovesi - Foto: Profimedia images
Laura Codruța Kovesi - Foto: Profimedia images

Laura Codruța Kovesi avertizează că România este un teritoriu fertil pentru rețelele mafiote internaționale, inclusiv mafia italiană și mafia chineză, care sunt implicate în fraude cu TVA și fonduri europene, inclusiv din PNRR.

România devine tot mai atractivă pentru grupările mafiote internaționale, avertizează Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al Parchetului European (EPPO).

Într-un interviu pentru Libertatea, Kovesi a declarat că în spatele fraudelor cu TVA și a unor deturnări de fonduri europene, inclusiv din PNRR, se află grupări precum mafia italiană, dar și mafia chineză.

Fraudele cu TVA și fonduri UE din România, un „teren fertil” pentru mafia italiană și mafia chineză

„În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene, care şi-a mutat o parte din activităţi acolo. Am văzut aceste pieţe online care sunt organizate în România. Deci aş putea să spun că România nu este protejată”, a declarat Kovesi.

Șefa Parchetului European a explicat că România este o țintă atractivă din cauza slabei detectări a fraudei cu TVA și a exploatării legislative de către grupările infracționale.

„România nu este un teritoriu fertil doar pentru mafia italiană, este şi pentru mafia chineză. Grupările din state terțe invadează Europa. Mafia nu mai este națională, e un amestec de naționalități din și din afara Uniunii Europene”, a precizat procurorul-șef.

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Koveși - Foto: Profimedia images

Citește și: Fraudă de 37.000.000 €. Sunt percheziții la CNAIR. Ancheta vizează construcția unui drum din România

Mafia italiană, implicată și în fraude cu fonduri PNRR

Potrivit Laurei Codruța Kovesi, mafia italiană nu este activă doar în zona fraudei cu TVA, ci și în deturnarea fondurilor europene, inclusiv în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Ei îşi stabilesc sediul principal în diverse state membre, unde încearcă să rămână nedetectaţi, şi de acolo pun în aplicare întregul mecanism infracţional. Dacă mâine România va trata frauda cu TVA ca prioritate și va începe să investigheze, grupările se vor muta în Bulgaria și vor continua acolo”, a explicat Kovesi.

Citește și: Un funcționar a dat un tun de jumătate de milion de euro. Parchetul European a intrat pe fir

Aceste organizații dispun de miliarde de euro anual, resurse care le permit să angajeze experți financiari, contabili, avocați și să studieze atent vulnerabilitățile din legislația fiecărui stat membru. Scopul este să se stabilească acolo unde riscurile de a fi detectați sunt cele mai mici.

Fraudă cu criptomonede și spălare de bani în România

Kovesi a menționat și noile metode folosite de rețelele infracționale, cum ar fi investițiile în criptomonede pentru spălarea banilor.

„Vedem foarte mult tranzacţionarea criptomonedelor. Investirea în criptomonede pare o resursă prin care se încearcă şi spălarea de bani, dar şi păstrarea produsului infracţional. Este un trend prezent şi în România”, a spus ea.

EPPO colaborează activ cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, care a raportat mai multe tranzacții suspecte, însă problema rămâne detectarea și raportarea eficientă a fraudei cu TVA.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră