Tragedie în Indonezia. Un feribot cu 271 de oameni a luat foc: 5 morți și 41 de dispăruți
Un feribot cu 271 de persoane la bord a luat foc în largul insulei Madura din Indonezia. Cinci oameni au murit, 41 sunt dați dispăruți, iar 225 au fost salvați. Echipele de intervenție continuă căutările, în condiții dificile pe mare.
Cel puțin cinci persoane au murit, iar alte 41 sunt date dispărute după ce feribotul Mutiara Sentosa 2 a luat foc duminică în largul insulei Madura din Indonezia. Nava avea la bord 271 de pasageri și membri ai echipajului, iar 225 de persoane au fost salvate până după-amiază.
Feribotul se deplasa de la Surabaya, în provincia Java de Est, către Makassar, în Sulawesi de Sud, când incendiul a izbucnit între orele 6:00 și 7:00, în apropierea extremității nordice a insulei Madura. Cauza izbucnirii focului nu este cunoscută deocamdată.
Tragedie în Indonezia. Un feribot cu 271 de oameni a luat foc: 5 morți și 41 de dispăruți
Operatorul navei, PT Atosim Lampung Pelayaran, a fost anunțat despre incendiu de căpitan, însă ulterior contactul cu feribotul a fost pierdut. Autoritățile au localizat nava la aproximativ 19 mile marine nord de insula Sapudi.
Prima navă care a încercat să se apropie, vasul de marfă Meratus Project 3, nu a putut interveni deoarece transporta o încărcătură inflamabilă. Un remorcher și o altă navă aflată în zonă au ajuns ulterior la feribot și au început evacuarea pasagerilor cu puțin înainte de ora 10:00.
Până duminică după-amiază, navele din apropiere reușiseră să salveze 225 de persoane și să recupereze cinci trupuri. Operațiunea de căutare a celor 41 de dispăruți continuă.
Autoritățile au trimis o navă de salvare din Surabaya, însă aceasta urma să ajungă la locul accidentului după aproximativ șase ore. O barcă pneumatică rigidă de la stația de salvare din Sumenep a fost trimisă, de asemenea, spre zona accidentului, dar a fost nevoită să se întoarcă din cauza mării agitate și a valurilor înalte, scrie news.ro.
Marina indoneziană a mobilizat o navă de război pentru a sprijini operațiunile de căutare și salvare.
Imagini publicate pe rețelele sociale arată pasageri purtând veste de salvare în timp ce de pe feribot se ridică un fum dens.
Mutiara Sentosa 2 are aproximativ 160 de metri lungime și 25 de metri lățime și operează pe ruta Surabaya-Makassar, una dintre principalele legături maritime interne din Indonezia. Călătoria durează în mod obișnuit aproximativ 40 de ore, iar feribotul transportă atât pasageri, cât și mărfuri.
Accidentele maritime sunt o problemă recurentă în Indonezia, un arhipelag format din peste 17.000 de insule, unde transportul pe apă este esențial pentru deplasarea oamenilor și a mărfurilor.
Luna trecută, echipele de salvare au intervenit după ce o altă navă, KM Nurul Salsa, a avut probleme la motor și s-a scufundat. Cinci supraviețuitori, printre care o fetiță de șapte ani, au fost găsiți la câteva zile după naufragiu.