DOCUMENTE. Coaliția PSD - ALDE a secretizat salariile polițiștilor și jandarmilor

DE Petre Bădică | Actualizat: 02.07.2020 - 19:58
Epoch Timesc
Epoch Timesc

Guvernarea PSD a decis ca veniturile poliștilor și jandarmilor să nu fie publice, un privilegiu de care nu se bucură nici măcar președintele sau premierul.

SHARE

Prin legea salarizării votată, în 2017, de către PSD s-a pus bazele unei categorii de „speciali”, exceptați de la publicarea veniturilor pe care le obțin din bani publici. Angajații Ministerului de Interne au permisiunea de a nu își mai publica, în Declarația anuală de avere, salariile de bugetari.

Legea a fost inițiată de 205 parlamentari PSD – ALDE, în aprilie 2017, iar lista nominală  poate fi găsită AICI.

Cum au devenit polițiștii „speciali”

Legea cadrul numărul 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice spune astfel la:

Articolul 86:

(4) Soldele lunare ale personalului militar, respectiv salariile lunare ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt confidenţiale, instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.

Când a intrat în vigoare Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ministru al muncii era Olguța Vasilescu (ianuarie 2017 - noiembrie 2018), iar ministru de Interne, Carmen Dan (în funcție între 4 ianuare 2017 și 14 iunie 2019).

Pe baza prevederilor din această lege, șefii poliției și ai jandarmeriei au decis să se „supună” de bunăvoie acestei excepții. Ei și-au anonimizat veniturile pe care le încasează de la buget după cum a arătat Newsweek România:

2020: Șefii poliției și ai jandermerie, cu veniturile la secret

Ordinul nu se discută

Arătam în articolul pe care îl găsiți în linkul de mai sus că doamna Carmen Camelia Țuicu  este Adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române. Acolo unde ar fi trebuit să își declare veniturile, cifrele au fost șterse cu un marker alb. Camelia Țuicu a realizat venituri și ca cenzor la IPA România (Asociația Internațională a Polițiștilor) pe care le-a ascuns, de asemenea.

Echipa managerială a Poliției de Frontieră începe cu Liviu Bute care, potrivit site-ului oficial, are ca funcție: Adjunct al inspectorului general, iar Grad: Chestor principal de poliţie.

Nici soția Bute Luciana nu a dorit să își publice veniturile deși lucrează tot Poliția de Frontieră din București.
Colonelul Remus Cîmpan este Împuternicit Prim-adjunct al inspectorului general şi Şef al Statului Major al Jandarmeriei Române. Acesta a decis să anonimizeze atât solda proprie, cît și pe cea a soției.

Angajați ai Ministerului de Interne ne-au explicat faptul că, în majoritatea cazurilor, declarațiile de avere se completează, așa cum cere Agenția Națională de Integritate cu veniturile realizate anual la vedere. Ulterior întocmirii documentelor și înainte de publoicarea lor de site-urile instituției, veniturile se anonimizează.

Ce prevede ANI

Acestă categorie de „speciali” s-au trezit exceptați de la unele reguli de integritate impuse de ANI.
ANI spune că anonimizarea este permisă doar în anumite cazui și doar pentru specificarea unor adrese.
„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în declaraţiile de avere şi de interese se vor anonimiza adresa imobilelor declarate cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresa instituţiei care administrează activele financiare, codul numeric personal şi semnătura”, potrivit unui comunicat al Agenției din luna iunie.

ANI mai spune că în cazurile în care există norme speciale sau clauze referitoare la asigurarea confidenţialităţii veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale, se anexează la declaraţia de avere un document justificativ, situaţie în care ANI poate dispune anonimizarea veniturilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te