Și dacă scrie ceva pe certificatul de deces, înseamnă că prostia a fost definită drept boală.
Pentru că omul e prost. Foarte prost. Prost de pute. Teleormăneanul ăsta simplu, în sandale cu ciorapi flaușați, a ajuns la PSD după ce-i jurase credință lui Băsescu. Apoi a jurat credință tuturor celor aflați dinaintea lui, ca un spumos personaj de roman interbelic. A ajuns în fruntea celui mai mare partid, i-a cântat Patriarhul ”Vrednic este”, baronii i s-au pogorât la picioare. A crezut că dacă vorbește despre pensii, pică-n cur rumânii, dacă zice de offshore, se tăvălesc americanii de durere – un Dumnezeu de cartier, milog de fapt.
Dacă era un pic deștept, înțelegea că puterea nu e niciodată sortită să aparțină unui singur om. Un om puternic e cel care împarte puterea, nu ăla care-o încearcă-n dinți dimineața, ca vechii ciubucari de pe litoral. Micimea asta de teleormănean n-a înțeles niciodată diferența dintre un președinte de partid și un lider, așa cum tuta de la Interne nu pricepe că jandarmu-i jandarm și bătăușu-i bătăuș.
Acum e mort – tocmai îl halește partidul. Și pe el și pe videle alea din Videle. Și pe Olguța o va hali, pe toată gașca. Se pregătește masă-mbelșugată pân’ la intrarea-n post – v-am mai spus că pe ăsta nu-l prinde Revelionul liber sau în țară.
Ce e de mirare mare e poziția sluguțelor de prin teritoriu. Au fost aleși pe sprânceană, unu’ mai slugă decât ălalalt. În Ardeal sunt unele filiale PSD care n-au mai făcut de un an vreo conferință de presă. Tot în Ardeal, sunt pesediști care n-au mai făcut piața tot de vreun an. Oamenii strigă după ei, le bat obrazul, fac mișto de puțopalmismul cu trandafiri. Am un prieten fain în Luduș care-i abțiguie de câte ori îi vede: ”bă amărâtule, tăt în pesedeu ești? Tăt slugă?”, ”Băăă, ț-o dat Dragnea foncție la stat?”, ”Pomanagiule, o făcut nevastă-ta chiftele pentru Dragnea?” – și ăia-și bagă capu-n guler și traversează grăbiți și oamenii râd și asta-i doare pe ăia cel mai tare: că nu-s luați în seamă – ei sunt proști și nu știu că la noi derizoriul e și blestem și kit de supraviețuire.
La pesediștii de-acum intrigă faptul că sunt tineri; lumea credea c-or veni tinerii și-or schimba moștenirea lui Iliescu. Fals: ăștia micii sunt mai hămesiți, mai fascinați de putere decât șandramalele de pe vremuri. Ăștia de-acum vor totul azi, vor milioane, limuzine, blonde, ăștia de n-au nicio calificare pun acum directori prin sms sau se suie pe scenă la Zilele Satului. Că va cădea Dragnea? Nu-i nimic, vor tăcea o vreme și apoi vor mieuna pe lângă popi și vor ține discursuri de 1 decembrie despre noi, rrromânii - varză, mânz, viezure, exact ca ăla de la Academie.
Îți amintești? În anii 90, eram furioși că nu’ș’ce Sion a fost pus în nu’ș’ce funcție – și cică era bitangul lui Iliescu; și eram furioși: cum, dom’le, să-ți pui neamurile în funcție? Mai erau nepoții lui Diaconescu, penețistul, care-și luaseră trei covrigării prin Ploiești – și iar eram furioși: cum dom’le? Acum râdem: ce, aia era corupție? Pe lângă ăștia de-acum, fiii și nepoții de altădată sunt femei de serviciu, gândăcei de primăvară-s. Ăștia nu profită de stat, ăștia au trecut statul pe numele lor: e Dragnea din Teleorman? – atunci de acolo să vină toată spuma statului, de la premier până la amărâtu’ ăla de la Jandarmerie.
Într-un fel, aș vrea ca Dragnea să mai conducă un pic partidul ăsta. Să-i facă praf pe apropiați, să-i mănânce la micul dejun, ca orice dictator care se respectă. Să bage naibii odată țara asta în faliment, ca să ne intre în cap că statul trebuie să-i respecte mai întâi pe cei care muncesc, nu pe ăia cu mâna-ntinsă. Pe profesori, medici, țărani mai întâi, și nu pe pușcăriași. Să ajungă să dea tot ce-a promis, în suduielile bătrânilor, de-aia să mai conducă partidul.
Se-mplinește o săptămână, e parastas și de regulă parastasele-s triste ș-ar trebui să sciu mai cu neologisme domnești – da` la noi nu se mai pune. La noi e Caragiale, avem o țară paralelă în care ne ducem copiii la meditații, strigăm ”muie PSD” sau ne facem concedii la bulgari, unguri, cehi sau la neamurile din italii și spanii; nu facem parte din realitatea de partid și de stat. Nu suntem triști, ba aș spune că-i un fel de curiozitate veselă-n țară: ”no, cât mai rezistă ăsta cu dinții stricați?”, ”ce-o face mândra aia tânără când intră ăsta la bulău?”, ”Carmencita aia chiar i-o fost drăguță?”; ne trăim telenovela, îi știm finalul, așteptăm procurorii de pe generic și la sfârșit, grație acestui PSD oligofren, o să putem spune că am mai ratat un timp istoric – așa cum se-ntâmplă pe la noi de obicei.
