Războiul de pe Frontul de Est nu mai este doar o confruntare între două foste republici sovietice, ci o vizibilă înfruntare între cei care au optat pentru libertate și aceia care au rămas captivii mentalității staliniste.
Statele Unite și-au reafirmat - la nivelul președintelui Joe Biden și la acela al Congresului SUA - sprijinul complex, pentru continuarea rezistenței militare ucrainene la agresiunea brutală și deloc legitimă a forței expediționare ruse, în statalitatea slavă aflată la vest de Federația Rusă.
Citește și: Cererile de azi au scăzut cu peste 30% în Austria. Serbia și Ungaria, „poarta migranților”
Din perspectiva comunității transatlantice, NATO și-a întărit defensiva la granița sa răsăriteană, a diversificat și amplificat ajutorul pe care îl acordă armatei ucrainene, printr-un centru logistic de monitorizare și organizare a fluxului celor trimise de aliați Kievului, situat în Germania.
Mai mult, spre deosebire de situația anterioară zilei de 24.02.2022, când a început invadarea Ucrainei, de către Federația Rusă, acum sunt aproximativ 40.000 de militari aliați gata să apere teritoriul NATO, în țările aflate în vecinătatea imediată a fostului areal ex-sovietic, un total de peste 300.000 de militari fiind desemnat pentru a avea pregătirea de luptă necesară pentru a interveni rapid, decisiv, contra eventualilor atacatori ai unui stat membru al Alianței Nord-Atlantice.
Ca din întâmplare, Moscova a mobilizat tot 300.000 de bărbați de vârste diferite, în principiu între 21 și 30 de ani, jumătate dintre ei fiind deja dislocați în dispozitivele militare rusești din sudul și estul Ucrainei, ceilalți fiind încă pe teritoriul Federației Ruse, la instruire.
Războiul continuă pe Frontul de Est, deși Generalul Iarnă obligă pe majoritatea combatanților să rămână în tranșeele actuale.
"NOILE PĂMÂNTURI"
Pe planul declarațiilor mai degrabă derutante, schimbătoare - reflectând incertitudinea începerii, în anul viitor, a negocierilor de pace - s-au succedat afirmațiile președintelui rus, apoi ale unui consilier al președintelui ucrainean, după care a ministrului de externe de la Kiev și, în final, replica omologului de la Moscova.
Sunt toți aceștia oameni de stat serioși sau labili, din perspectiva realității că afirmația unui oficial din aceeași țară este apoi contrazisă, deloc întâmplător, de altul din același stat?...
Să recapitulăm. Președintele Putin afirma duminică că este pregătit să negocieze cu toți cei implicați cu privire la soluții acceptabile. Evident că nu a uitat să acuze partea ucraineană, de lipsa de negocieri de până acum.
Kievul nu s-a lăsat mai prejos și a împuternicit pe un consilier al președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskyi să îl acuze pe șeful statului rus că doar intenționează să evite responsabilitatea pentru crimele de război și distrugerile provocate pe teritoriul ucrainean.
În ziua următoare, după ce a mai cugetat și ca urmare a unei posibile sugestii diplomatice venită probabil de peste Ocean, ministrul de externe Dmytro Kuleba a întors-o ca la Ploiești, vorba vine, susținând că, deși Ucraina vrea să câștige războiul anul viitor, diplomația are încă un rol important.
Un context în care a fost menționat un loc - sediul ONU - și un reper în timp - luna februarie, când Kievul ar avea definitivat propriul proiect de pace.
Ca lucrurile să fie mai clare, șeful diplomației ucrainene a menționat posibilitatea organizării unui summit înainte de sfârșitul lunii februarie, care va fi găzduit de Națiunile Unite, dar pentru ca să nu se nască speranțe deșarte la Moscova a formulat dezideratul ca Rusia să fie invitată numai după ce va fi urmărită penal, pentru crime de război într-un tribunal internațional.
Un detaliu ce indică o încrâncenare clară, nicidecum o diplomație adaptată momentului tatonării posibilității reale de ținere a unei reuniuni la ONU.
Cum era și de așteptat, replica a fost dată lui Kuleba, luni noaptea târziu, de însuși ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Acesta a afirmat, cu un cinism care îi este caracteristic, că propunerile conducerii de la Kremlin, "pentru demilitarizarea și denazificarea teritoriilor controlate" de regimul de la Kiev, eliminarea amenințărilor la adresa securității Rusiei care decurg din Ucraina, dar și menținerea, de către Federația Rusă "a noilor noastre pământuri, sunt bine cunoscute inamicului."
În logica proiectului vetust al diplomației lui Lavrov, ideea Moscovei este simplă, respectiv Kievul să îndeplinească exigențele lui Putin altfel - nota bene - "problema va fi decisă de armata rusă".
Care armată? Aceea care nu a putut cuceri Kievul? Și tot ea a părăsit rapid împrejurimile Harkovului - în ucraineană Ха́рків, Harkiv, în rusă Ха́рьков? Aceeași forță expediționară a Rusiei retrăgându-se, de nevoie, și din Herson? Și tot aceeași armată punând zeci de mii de mobilizați să sape tranșee la 60 de kilometri în spatele actualei linii a frontului, ca o anticipare a unor viitoare noi pătrunderi, a forțelor eliberatoare ucrainene?
Și ca să nu se îndoiască nimeni de fermitatea Kremlinului, însuși purtătorul de cuvânt al lui Putin, mereu stâpân pe reacțiile sale în fața presei, alde Dmitri Peskov, a răspuns lui Kuleba cu dezaprobare, precizând că Rusia „nu a respectat niciodată condițiile impuse de alții”. Măcar pare sincer.
PREJUDECĂȚILE DIPLOMAȚIEI MOSCOVEI
1. Comunitatea transatlantică ar dori să învingă Rusia „pe câmpul de luptă”. O asemenea afirmație a lui Lavrov o fi poate utilă celor care mai susțin, în Federația Rusă, agresiunea militară contra Ucrainei. Dar nu are nicio relevanță în realitatea imediată. Dovadă că, până acum, inclusiv la recenta vizită a președintelui Ucrainei la Washington D.C., Statele Unite nu au fost de acord să livreze Kievului avioane de luptă F-16 /The General Dynamics F-16 Fighting Falcon, nici tancuri de ultimă generație, nici drone capabile să lovească adversarul la distanțe mari, nici rachete cu rază mare de acțiune.
2. Lavrov a dat vina pe statele din Occidentul colectiv - sintagma îi aparține -, deoarece confruntarea militară de pe teritoriul ucrainean a generat o natură globală, a crizei generate de Kremlin în Ucraina, ceea ce poate înghit, ca argument, telespectatorii postului oficial de televiziune Rusia 1, dar nu și cetățenii informați, din surse multiple, trăitori pe teritoriul NATO.
3. După ce a declanșat evenimentele tragice din Ucraina, acum Moscova, prin vocea lui Lavrov, susține că Alianța Nord-Atlantică vrea o slăbire semnificativă sau chiar o distrugere a Rusiei. Nu există un asemenea obiectiv strategic nici la Washington D.C., nici la sediul Organizației Tratatului Nord-Atlantic, din Bruxelles. Iar la Comandamentul Forțelor Aliate din Europa, cu sediul la Mons, nu sunt întocmite decât planuri defensive, pentru ipotezele în care s-ar încerca violarea manu militari a teritoriului NATO.
4. Obsesia că administrația președintelui american Joe Biden este vinovată de absența unei conexiuni normale între Statele Unite ale Americii și Federația Rusă indică, în termeni eleganți, că poate ar fi timpul ca șeful diplomației ruse să iasă la pensie, din moment ce inventează un curs anti-rus de confruntare cu Washingtonul, "din ce în ce mai acut și cuprinzător”. Les connaisseurs / cunoscătorii știu că pe linia serviciilor de informații și pe aceea a conexiunilor tehnice, între militarii americani și cei ruși, comunicarea, deseori minimală, se menține, fiind supapa pentru crize majore, când președinții celor două state nu discută direct, telefonic, prin conexiune video sau întâlnindu-se față în față.
5. Inventarea, de către Serghei Lavrov, a dorinței actualei administrații prezidențiale din SUA, de a obține o înfrângere strategică a Rusiei ține de somnul rațiunii. Declarațiile publice de până acum, ale oficialilor americani, de la Casa Albă, de la Pentagon și de la Departamentul de Stat indică, fără dubiu, preocuparea pentru limitarea confruntării militare la teritoriul ucrainean, de unde și reticența de a livra armatei ucrainene o tehnică de luptă ce ar putea fi folosită și pe teritoriul Federației Ruse.
6. Bomboana pe colivă? Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, susține că reprezentanții Departamentului de Apărare al SUA ar fi amenințat cu o „lovitură de decapitare” asupra Kremlinului. În traducere clară, ar fi vorba de o amenințare cu eliminarea fizică a șefului statului rus. Sigur că, imediat, veteranul diplomației ruse - acum în vârstă de 72 de ani - a atras atenția că "astfel de idei sunt de fapt născocite de cineva, iar acel cineva ar trebui să se gândească foarte atent la posibilele consecințe ale unor astfel de planuri." Lavrov viza practic un articol din Newsweek, cel de peste Ocean, publicat la sfârșitul lunii septembrie, în care autorii, citând surse militare, sugerau că Statele Unite consideră o „lovitură de decapitare” asupra Kremlinului, drept una dintre opțiunile de răspuns, la acțiunile Rusiei, în varianta (puțin probabilă) a folosirii de către Moscova a armelor nucleare, în Ucraina.
CERTITUDINI
Nu Ucraina a atacat Rusia, ci zeci de mii de militari ruși au invadat, pe 24 februarie 2022, teritoriul Ucrainei, venind din nordul, estul și sudul acestei republici ex-sovietice.
Lupta pentru libertate a ucrainenilor este sprijinită de o coaliție de țări, care se opun invaziei Rusiei în Ucraina, aici fiind vorba de membri ai NATO, dar și de aliați ai SUA, respectiv Japonia și Australia. Coaliția aceasta rezistă, în pofida previziunilor potrivit cărora creșterea prețurilor la energie, care a fost cauzată parțial de război ar putea genera unele disensiuni.
Ucraina NU este pregătită să accepte, pur teoretic, o negociere în care o parte mai mare sau mai mică a teritoriului ei va fi vizată pentru integrarea în Rusia.
Nici Federația Rusă NU este pregătită pentru o retragere totală a forțelor sale militare din Ucraina, inclusiv din Crimeea.
Amenințarea lui Lavrov, un ultimatum palid, fără vreun efect concret, nu dezvăluie decât nerăbdarea conducerii actuale a statului rus de a începe negocierile diplomatice, în condițiile în care, pe Frontul de Est, trupele destinate operațiunii militare speciale:
I. bat pasul pe loc,
II. dârdâie în tranșee
III. și pe alocuri prevăd pătrunderi ale unităților eliberatoare ucrainene.
Când se încheie cel mai mortal conflict din Europa, de după cel de-Al Doilea Război Mondial? Probabil, dar nu sigur, nu în anul 2023. Ultima mare confruntare dintre Moscova și cei care cred în valorile promovate de Statuia Libertății, de peste Ocean, a fost criza rachetelor din Cuba, în anul 1962, care s-a încheiat după 35 de zile.
Statele Unite au oferit Ucrainei, săptămâna trecută, cel mai recent pachet de ajutor în valoare de 1,85 miliarde de dolari, care a generat furie la Kremlin.
Declarațiile ultimative ale lui Serghei Lavrov demonstrează că dacă se va ajunge, cândva, la o schimbare a președintelui rus, atunci, concomitent, trebuie schimbată, imediat și toată echipa care îl servește cu o inconștiență fanatică, imperială.
Citește și: Belarus o condamnă în lipsă, la 12 ani de închisoare, pe o fostă olimpică, Aliaksandra Herasimenia
Nu prea mai au nervi, cei din preajma lui Putin, de vreme ce una declara șeful statului rus - respectiv disponibilitatea pentru negocieri, nu doar cu ucrainenii - și la numai câteva ore, alde Lavrov indica brusc un sens opus al opțiunilor Moscovei - adică ultimatumul în termeni tipici veacului trecut.
Ultimele cifre indicate de Centrul Analitic Levada arată că dintre cetățenii ruși intervievați, 73% au o atitudine negativă la adresa SUA - rod al dezinformării zilnice promovate de propaganda de război a Moscovei -, 18% au o atitudine pozitivă - majoritatea fiind tineri -, iar 9% au confirmat că le este dificil să dea un răspuns.
Și totuși! Cheia viitoarelor negocieri de pace, nolens volens - chiar și la nivelul percepției lui Putin - este la Casa Albă.
Undeva, cândva, mașina de război rusă dislocată în Ucraina va descoperi că pur și simplu nu mai folosește nimănui.
