Nașterea națiunii belaruse

DE Iulian Fruntașu | 01.10.2020 - 13:20

Noile națiuni au uneori moașe neașteptate – dacă bolșevicii le-au acordat statalitate popoarelor nomade din Asia Centrală a căror identitate era legată în principal de umma (comunitatea universală a musulmanilor), atunci Putin poate fi considerat părintele Ucrainei moderne.

SHARE

Și, mai recent, părintele Belarusului.

În primul caz, nașterea națiunii ucrainene s-a produs într-un mod sângeros, prin anexarea Crimeii și războiul din Donbass. În al doilea caz – prin susținerea politică, economică și militară a dictatorului Lukașenko, avid de putere, făcând recurs la violența poliției pentru a se menține veșnic în vârful piramidei nomenclaturist-oligarhice.

În discursul său cu ocazia înmânării premiului Nobel pentru literatură în 2015, Svetlana Alexevici a menționat că suferința poporului reprezintă capitalul de bază, nu țițeiul sau gazele, ci durerea. În același timp, scriitoarea belarusă se întreba de ce suferințele lor nu conduc la libertate și dacă acestea ar fi inutile.

Violența barbară a instituțiilor de forță aplicată împotriva protestatarilor pașnici pe străzile orașelor Minsk, Hrodna, Homiel și Brest relevă nu doar cruzimea în sine a regimului Lukașenko, ci frica întregii clase reprezentată de potentații zilei, care profită de pe urma capitalismului de stat, de a pierde poziția privilegiată.

De asemenea, ferocitatea cu care sunt atacați protestatarii pașnici arată că în Belarus se desfășoară un război civil latent între această mega-clasă a potentaților și restul societății care nu face parte din sistem, un război pe care perdanții au început să-l conștientizeze tot mai mult în ultima lună și jumătate.

Aceleași procese se produc în subconștientul belarus în raport cu Rusia – dacă țara a fost până în prezent ferm ancorată în tradiția culturală rusă, lucrurile nu vor fi neapărat așa în viitor. Belorușii văd că Rusia lui Putin susține regimul lui Lukașenko și, în esență, este la fel ca acesta. Doar că e un drum lung de la conștientizarea similitudinilor și a diferențelor în cauză până la formarea unei identități civice și/sau etnice distincte. Până atunci, indiscutabil, revoluția actuală belorusă va fi înăbușită, în pofida comportamentului civic remarcabil al protestatarilor, în particular al femeilor și tinerilor.

Revenind la întrebarea Svetlanei Alexevici despre libertate și inutilitatea suferințelor, evident acestea nu sunt zădarnice. Însă chinurile facerii unei națiuni reprezintă un travaliu de lungă durată și finalul oricum este incert. Chiar dacă belorușii, un popor de 9,5 milioane de  persoane, relativ cuminți, fără tradiții de lupte stradale, își reclamă dreptul de a fi respectați atât de către conducătorii lor, cât și de Moscova, este imposibil de pronosticat impactul de lungă durată a protestelor. Cert este faptul că acestea pe termen scurt și mediu vor contribui la adâncirea clivajului între piramida nomenclaturist-oligarhică și societate iar conștientizarea și teoretizarea luptei cu regimul antidemocratic va conduce la edificarea spiritului civic și revoluționar care va reprezenta, la rândul său, fundamentul viitoarei națiuni beloruse.

Comentarii


© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.