Kind reminder. Banii de la partid sau cei de la corporație. Care-s mai toxici?

Adică se îndoaie mereu sub greutatea ordinelor de la partid alterând iremediabil informarea corectă a cititorilor cărora fie nu îi pune în atenție subiecte pe care cealaltă parte a presei le scoate la iveală, fie le arată doar partea de adevăr a partidelor care folosesc redacțiile, ce primesc bani de la partid, drept niște simpli ventriloci.

O așa aroganță rar întâlnești dar, pe de altă parte, rar întâlnești o așa meserie plină de vanități cosmice.

Să-i faci pe toți ceilalți că-s corupți și numai tu nu ești e ca și cum Gâdea în numeroasele lui ode filo voiculesciene ar spune despre toți ceilalți că sunt fără inimă dacă nu-i preiau cuvintele dulci la adresa mogulului datorită căruia nu are griji financiare. Ca majoritatea covârșitoare a jurnaliștilor care ne târâm de la o lună la alta. Inclusiv de la trustul lui Voiculescu.

În primul rând nu există vreo instanță clar definită care să zică ce subiect e de interes public și trebuie molfăit la unison de toată lumea eventual și în tonul pe care și-l dorește inițiatorul subiectului.

La noi funcționează principiul cine face mai mult tărăboi, fie în haită, fie pe voci grave baritonale, și cine captează atenția opiniei publice sigur are dreptate și are dreptul să-și impună subiectul drept cel principal al zilei după care să schelelăie că fie nu e preluat, fie nu e dezbătut cum trebuie, fie a fost stins după o zi de discuții aprinse.

Dar haideți să vedem despre ce sume de bani e vorba la partid. Partidele au primit în 2022 o subvenție publică de vreo 90 milioane de euro din care să zicem că dau cu generozitate circa 10-15%, 9-15 milioane de Euro anual, către diferite instituții media care, în opinia celor care ronțăie deontologie și în somn, își alterează iremediabil politica editorială în favoarea partidelor care le finanțează.

Asta este deja o sentință împotriva căreia nu mai are rost să lupți. A primit gazeta ta bani de la partid ești vândut. Punct.

Pe lângă acești bani ar mai fi cei care vin de la diferite ministere și autorități locale greu de contabilizat pentru că nu există un centralizator. Apreciez că sumele nu depășesc pe cele date de partide.

Dar oare ajung redacțiile centrale și locale să trăiască doar din banii de la partide? Nu. Absolut deloc. De unde vin grosul finanțărilor acestora? Păi vin din piața de publicitate care, se știe, dă bani numai pe merit, pe audiență sau pe soliditatea subiectelor și nicidecum pe altfel de criterii.

Dar despre ce bani ar fi vorba? Piața de publicitate a avut anul trecut o valoare de 642 milioane de Euro. Date publice ale celor care o măsoare. Toți acești bani au mers către televiziuni, radiouri și publicații tipărite sau online.

Plus panotaj și agențiile de media unde o mână de băieți mega deștepți cu conexiuni politice sau niște fete tinerele aleg ce redacție să trăiască și care să moară.

E o sumă de 20 de ori mai mare decât dau partidele, guvernul și autoritățile locale la un loc presei.

Oare banii din publicitate nu influențează iremediabil politica editorială a presei? E o întrebare pe care nimeni nu și-o pune pentru că, dacă are o astfel de îndrăzneală, e tăiat în secunda doi de la finanțări. Poate nu imediat dar pe termen lung ți se găsesc toate bubele din lume și nu te mai califici pe nici o listă a vreunei agenții de media buying. Ce, nu știați că există așa ceva?

Câte campanii publice ați văzut în presa românească împotriva vreunei mari corporații care domină vreo piață de la supermarketuri până la producătorii de mașini sau de mobilă sau de orice altceva. Nu contează că-s străine sau românești acestea beneficiază de o omerta suspectă când vine vorba de știri negative care să circule cu aceeași virulență ca una împotriva partidelor sau a guvernelor sau autorităților locale.

Nu ține povestea cu acestea sunt private din multe motive: multe din aceste companii au monopoluri naturale ceea ce le includ în categoria subiectelor de interes public, fac înțelegeri anticoncurențiale, au politici subterane de a influența deciziile guvernamentale prin lobby direct dar și printr-unul indirect prin cele 650 milioane de Euro pe care îi plătesc covârșitor presei românești.

Multe corporații pe lângă interesele pur comerciale și de profit sunt simple unelte în mâna serviciilor de informații din țările lor de origine, fiind înțesate de ofițeri de informații cu acoperire de CEO sau CFO.

Putreziciunea banilor veniți din corporații către presă capătă numeroase efecte: primul este autocenzura în relația cu aproape orice știre negativă despre produsele corporațiilor. Tăcem ca să nu fim dați la o parte de pe listele viitoare cu bugete de publicitate.

Al doilea este venerarea în exces a produselor unor corporații. Sunt publicații sau emisiuni care au doar rolul să fie suport pentru reclamele directe ale produselor corporațiilor. Sute de ore de emisiuni și mii de pagini scrise doar ca să fie prinse în niște coperți pline de reclame.

Al treilea este înfierarea până la diabolizare a oricărei acțiuni guvernamentale în vreun sens sau altul dacă nu corespund intereselor corporației. Nici nu ne putem închipui, putem doar bănui câte campanii împotriva unor partide sau a unor guverne etc vin ca urmare a intereselor comerciale sau nu ale unor corporații.

Nu doresc ca adevărul să fie alterat în vreun fel doar ca să avem vreo paritate între atenția acordată partidelor și guvernului și uriașei piețe așa zis private însă e o discrepanță ionvers proporțională între virulența antiguvernamentală și cumințenia presei în privința adevăraților lor finanțatori.

Cel mai bun exemplu pentru a arăta cum influențează cele două tipuri de finanțări presa este scandalul din jurul tezei de doctorat a lui Bode și miliardul de Euro pe care OMV Petrom refuză să-i plătească statului român drept taxă de solidaritate.

Plagiatul lui Bode, în ciuda banilor deși de partid presei, a stat și încă mai are potențial să stea sus în știrile zilei, a devenit un subiect de importanță națională.

În schimb, faptul că o corporație, culmea controlată de statul austriac, nu vrea pur și simplu să plătească peste 1 miliard de Euro statului român a fost întâmpinat de majoritatea covârșitoare a presei românești cu cel mult o neutralitate binevoitoare.

Ba, în final, cei mai mulți jurnaliști ale căror redacții au sau nu contracte de publicitate cu OMV Petrom, zic că tot statul român este de vină că OMV nu dorește să plătească această taxă. Dar o plătește în Austria.

Dar chiar dacă ar avea această publicitate evident că în anumite redacții autocenzura în privința știrilor negative despre OMV Petrom nu are nici o legătură de cauzalitate cu banii dați de aceeași companie redacției respective ca să plătească salariile jurnaliștilor.

Nu mai zicem că subiectul plagiatului este susținut de un partid de opoziție, care dă și el bani presei din subvenția de la bugetul de stat, sau că OMV Petrom este o unealtă a statului austriac care ne-a zis pas la Schengen. Ba mai mult OMV Petrom are pe ștatul de plată politicieni români de la toate partidele, de la PSD, PNL la USR.

E bine ca OMV să aibă pe ștatul de plată politicieni de la toate partidele?

E îndeajuns de exemplu ca OMV a dat 10 milioane de Euro pentru a se construi un spital privat sau a finanțat un ONG al unui politician pentru ca ulterior să nu plătească 1 miliard de Euro statului român?

Adică dacă dai bani pentru un spital și după aceea refuzi să mai dai bani pentru 1000 de spitale e ok?

Aceste întrebări și multe altele nu sunt pe buzele majorității jurnaliștilor și mai ales a deontologilor pentru că, nu-i așa, banul de la corporație nu corupe cum o face cel de la partid.