Ultimul episod din concursul de dat cu piatra-n baltă a avut ca subiect comparația (superficială) între creștini ortodocși (din România) și talibani (din Afganistan). S-a ajuns la amenințări cu procese, imprecații, glume mai mult sau mai puțin rasiste și, în general, s-au etalat mai toți stropii care rezultă dintr-o astfel de întâmplare.
În timp ce vajnicii (aparent) intelectuali ai internetului dezbăteau această chestiune arzătoare, în dosul unei biserici de țară e foarte probabil să fi avut loc un viol sau poate chiar un omor, dintr-un beci de sat s-au furat alimente, niște vecini gard în gard s-au înjurat (în scenariul cel mai optimist, doar atât) pe seama unui salcâm care a crescut între cele două curți, mulți copii din prea multe comune n-au dat pe la școală nici măcar ca să fumeze lângă buda din curte, tați, mame, bunici și alte rude ai acelor copii au dat toți banii pe o vodcă ieftină sau s-au îndatorat "pe caiet".
Satul românesc, acolo unde s-a născut veșnicia, firește, și unde popa e cel mai notoriu locuitor, este un tărâm al bestiilor. La propriu. Oameni abrutizați de lipsuri, de muncă, de drame, de tragedii, de lipsa de educație și de efectele multor molime ideologice din ultimii 150 de ani cresc copii care emigrează, dacă nu apucă să se distrugă încă înainte de 20 de ani în vatra sătească.
Dar toți aceștia, măcar duminica, merg la biserică. La o biserică creștin ortodoxă. Poate că predica preotului îi atinge, uneori. Alteori, e doar zgomot de fond, rutina denumită de unii "tradiție". E socializarea locală.
E bun și Dumnezeu, cum să nu, dar până la El te mănâncă nesfinții pământeni. Acei nesfinți care votează legi și care fac jocuri politice menite doar să îl țină pe unul sau altul într-un scaun. Acei nesfinți care, de la înălțimea câte unui ghișeu, nu rezolvă niciodată nimic. Acei nesfinți care dau șpăgi în campanie ca să câștige iar o funcție publică menită să producă banii pentru șpăgile următoarei campanii.
În lumea virtuală a "rețelelor de socializare", însă, te descalifici tratând astfel de subiecte plicticoase, prăfuite, deprimante. În lumea virtuală, notorietatea se câștigă șarjând teme enorme: Dumnezeu, soarta lumii, fericirea etc. Cu cât mai bombastice și mai artificial tratate, cu atât mai eficiente în a te face celebru.
Iar dacă în ecuație apare și sexul îngerașilor de ciclu gimnazial și cum ar trebui (sau nu) să se vorbească în școală despre subiect, meniul e complet. Numai că, în timpul ăsta, în timp ce unii dezbat în biserica virtuală, în porțile reale ale satelor și orașelor bat cu pumnul barbarii locali, nerăbdători și frustrați.
